Frithjof Schuon, Despre înţelegerea răului (fragment)

“Dar dacă răul concret este parţial de neînţeles pentru om, binele practic abstract – binele spiritual – este şi el la fel de mult; degeaba ştie omul că rugăciunea îl aduce în faţa lui Dumnezeu şi în contact cu Mila Sa, dacă ar fi în stare să-l înţeleagă complet şi de o manieră concretă, ar fi scutit de multe tulburări şi preocupări; şi ar percepe mai bine, escatologic vorbind, că răul nu poate decât să-l atingă superficial, dar nu să-l învingă pe omul liber, responsabil şi nemuritor care se dăruieşte lui Dumnezeu.

Dar să revenim la chestiunea posibilităţii privative în sine: fără ocolişuri, nu trebuie să căutăm prea departe cauzele perplexităţii umane în faţa răului concret; dacă un anume fenomen al răului ne pare de neînţeles, nu este atât de mult pentru că înţelegerea noastră are limite cât pentru simplul motiv că nu e nimic de înţeles, decât într-un mod abstract, adică putem înţelege perfect că răul este fie o privaţiune, fie un exces şi că este necesar din cutare raţiuni metafizice; noi înţelegem răul ca atare, dar nu înţelegem un anume rău. Înţelegerea concretă a absurdului este o contradicţie în termeni, absurdul fiind tocmai ceea ce nu oferă nimic înţelegerii noastre, în afara simplei sale posibilităţi şi a evidentei sale falsităţi. Dacă ultimul nostru refugiu este Dumnezeu, intelectual cât şi moral, este pentru că doar El este absolut inteligibil, fie că am înţeles a priori sau nu; El singur fiind ceea ce este, totala inteligibilitate coincizând cu Fiinţa pură.” (Frithjof Schuon, Du divin à l’humain)

Read more!

Frithjof Schuon, Despre adaptarea religiei (fragment)

“Că religia poate şi trebuie uneori să se adapteze la circumstanţe noi, acest lucru este adevărat şi inevitabil; dar trebuie să avem grijă să nu dăm dreptate a priori circumstanţelor şi să vedem în ele norme doar pentru că există şi plac majorităţii. Procedând la o adaptare, este important să se ţină seama strict de perspectiva religioasă şi de ierarhia de valori pe care o implică; trebuie să ne inspirăm din criteriile metafizice şi spirituale şi nu să cedăm la presiuni sau chiar să ne lăsăm contaminaţi de o falsă evaluare a lucrurilor. Nu se vorbeşte despre o “religie orientată spre social”, ceea ce este fie un pleonasm fie o absurditate, sau chiar de o “spiritualitate a dezvoltării economice”, ceea ce, pe lângă o monstruozitate, este o constradicţie în termeni? Conform acestor tendinţe, eroarea, sau păcatul, nu mai trebuie să se supună imperativelor adevărului şi al spiritualităţii, care trebuie să se adapteze erorii şi păcatului; iar sentimentele adversarului constituie criteriul adevărului şi al falsului, al binelui şi al răului.” (Frithjof Schuon, Universalité et actualité du monachisme)

Read more!

Frithjof Schuon, Cum vede înţeleptul (fragment)

“Înţeleptul vede lucrurile în contextul lor total, deci concomitent în relativitatea şi în transparenţa lor metafizică; el nu le percepe ca şi cum ar fi diafane din punct de vedere fizic sau dotate cu sunete mistice sau cu o aură vizibilă, deşi uneori viziunea sa poate fi descrisă prin intermediul unor astfel de imagini. Dacă vedem în faţa noastră un peisaj şi ştim că este un miraj – chiar dacă ochiul nu-şi dă seama -, îl privim altfel decât dacă ar fi un peisaj real; o stea ne face altă impresie decât un licurici, chiar dacă circumstanţele optice sunt de aşa manieră încât senzaţia pentru ochi este aceeaşi; soarele ne-ar umple de spaimă dacă n-ar mai apune; în felul acesta viziunea spirituală a lucrurilor se distinge prin percepţia concretă a raporturilor universale şi nu printr-un caracter senzorial particular. “Cel de al treilea ochi” este capacitatea de a vedea lucrurile din punct de vedere a ceea ce este universal şi etern adevărat şi deci într-un soi de simultaneitate; i se adaugă adesea, prin forţa lucrurilor, intuiţii referitoare la modalităţile practic imperceptibile. Înţeleptul vede cauzele în efecte, şi efectele în cauze; îl vede pe Dumnezeu în tot, şi totul în Dumnezeu.” (Frithjof Schuon, L’Homme dans l’univers)

Read more!

Frithjof Schuon, Despre dovezile existenţei lui Dumnezeu (fragment)

“Dumnezeu este cea mai orbitoare dintre evidenţe. Orice lucru are un centru; deci ansamblul lucrurilor – lumea – are şi ea un centru. Noi suntem la periferia unui “ceva absolut”, şi acest “ceva” nu poate fi mai puţin puternic, mai puţin conştient, mai puţin inteligent ca noi. Oamenii cred că au “pământ solid” sub picioare şi că posedă o putere autentică; ei se cred perfect “acasă” pe pământ şi-şi atribuie multă importanţă, în condiţiile în care nu ştiu nici de unde vin, nici unde merg, şi sunt traşi prin viaţă ca de o coardă invizibilă.

Toate lucrurile sunt limitate. Or cine spune limitare, spune efect, şi cine spune efect, spune cauză; în felul acesta toate lucrurile, atât prin limitare cât şi prin conţinuturi, îl dovedesc pe Dumnezeu, Cauza primă şi nelimitată.

Read more!

Frithjof Schuon, Despre naivitate (fragment)

“Dacă este “naiv” să credem – pentru că aşa vedem – că pământul este plat şi cerul cu astrele se învârte în jurul lui, nu este mai puţin “naiv” să considerăm că lumea pe care o putem cunoaşte prin intermediul simţurilor este singura lume, iar nimic nu mai există în afara ei, şi să credem că materia – sau energia dacă preferăm aşa – este Existenţa ca atare; aceste erori sunt chiar infinit mai mari decât cele pe care le presupune un sistem geocentric. Mai mult decât atât, eroarea materialistă şi evoluţionistă, aşa cum am mai spus, este infinit mai nocivă – cosmologia primitivă şi “naturală” nu este câtuşi de puţin -, ceea ce demonstrează că nu există nicio comună măsură între caracterul incomplet al vechii cosmografii şi frauda totală – nu spunem “parţială” – a acestei ştiinţe prometeice şi titaneşti al cărei principiu ne-a fost lăsat moştenire de decadenţa vechilor greci.

Read more!

Frithjof Schuon, Despre natura amerindienilor (fragment)

“Fascinanta combinaţie de eroism luptător şi stoic şi alura sacerdotală conferea amerindianului din câmpii şi păduri un tip de maiestate în acelaşi timp acvilină şi solară, de unde această frumuseţe puternic originală şi imposibil de înlocuit care ţine de omul roşu şi contribuie la prestigiul său de războinic şi martir. Asemenea japonezilor din vremea samurailor, Pieile Roşii erau profund artistice în manifestarea personală: deşi viaţa lor era un joc perpetuu cu suferinţa şi moartea, şi prin aceasta un tip de karma-yoga cavalerească, ştiau să dea acestui stil spiritual un aspect estetic de o expresivitate care nu poate fi depăşită.

Read more!

Frithjof Schuon, Perspectiva socratică şi perspectiva crestină (fragment)

“Pentru platonicieni – în sensul cel mai larg – întoarcerea la Dumnezeu este dată prin faptul existenţei: fiinţa noastră însăşi oferă calea spre întoarcere, căci fiinţa noastră este de natură divină, fără de care n-ar fi nimic; trebuie deci să ne întoarcem, printre straturile realităţii noastre ontologice, până la Substanţa pură, care este una; aşa devenim noi pe deplin “noi înşine”. Omul realizează ceea ce cunoaşte: deplina înţelegere – în funcţie de Absolut – a realităţii o dizolvă pe aceasta şi conduce la Absolut. Şi în acest caz, nu există niciun antagonism ireductibil între vechii greci şi creştini: dacă intervenţia lui Hristos se poate impune, nu este din cauză că eliberarea n-ar însemna să ne întoarcem, prin straturile fiinţei noastre, la veritabilul nostru Sine, ci pentru că funcţia lui Hristos este aceea de a face o astfel de întoarcere posibilă. Ea o face posibilă pe două planuri, existenţial şi exoteric pe de o parte şi intelectual şi esoteric pe de altă parte; cel de-al doilea plan fiind ascuns în primul, doar acesta apare la lumina zilei, şi din această cauză pentru cei mai mulţi dintre muritori perspectiva creştinească nu este decât existenţială şi separatoare, iar nu intelectuală şi unificatoare. De aici o altă neînţelegere între creştini şi platonicieni: în timp ce aceştia din urmă propun eliberarea prin Cunoaştere pentru că omul este o inteligenţă, primii înfăţişează în doctrina lor generală o mântuire prin Har pentru că omul este o existenţă – separată de Dumnezeu – şi o voinţă decăzută şi neputincioasă. Încă o dată, putem reproşa vechilor greci că nu dispun decât de o cale inaccesibilă majorităţii şi că dau impresia că filosofia mântuieşte, după cum putem reproşa creştinilor că ignoră eliberarea prin Cunoaştere şi că împrumută un caracter absolut realităţii noastre existenţiale şi volitive şi de asemenea mijloacelor care privesc acest aspect, sau că nu iau în consideraţie decât relativitatea noastră existenţială şi câtuşi de puţin “absolutul nostru intelectual”; reproşul făcut vechilor greci nu ar viza totuşi înţelepţii, nu mai mult decât reproşul făcut creştinilor n-ar putea viza gnoza sau sfinţenia lor, în mod general.” (Frithjof Schuon, Dialogue entre Hellénistes et Chrétiens)

Read more!

Frithjof Schuon, Despre ştiinţă şi religie (fragment)

“Ştiinţa modernă a avut ca efect, printre altele, rănirea mortală a religiei, punând concret probleme la care doar esoterismul are răspunsuri, şi pe care nimeni nu le mai rezolvă pentru că esoterismul nu este ascultat, acum mai puţin ca niciodată. În faţa acestor probleme noi, religia este dezarmată, şi împrumută stângace şi bâlbâit argumentele adversarului, ceea ce o obligă să-şi falsifice încet propria perspectivă şi să renege din ce în ce mai mult; doctrina ei nu este atinsă, desigur, dar falsele opinii împrumutate de la cei care o neagă o macină pe negândite “din interior”, dovadă exegeza modernă, aplatizarea demagogică a liturghiei, darwinismul teilhardian, “preoţii muncitori” şi “arta sacră” de obedienţă suprarealistă şi “abstractă”. Descoperirile ştiinţifice nu dovedesc nimic împotriva poziţiilor tradiţionale ale religiei, bineînţeles, dar nimeni nu mai poate s-o arate; prea mulţi credincioşi cred dimpotrivă că religia trebuie “să scuture praful secolelor”, adică “să se elibereze” de tot ceea ce constituie – sau manifestă – propria ei esenţă; absenţa cunoştinţelor metafizice sau esoterice pe de o parte şi forţa sugestivă ce emană din descoperirile ştiinţifice şi de asemenea din psihozele colective pe de o parte, fac din religie o victimă aproape fără apărare, o victimă care refuză chiar într-o mare măsură utilizarea argumentelor de care dispune. Ar fi totuşi facil, în loc să alunece în eroarea celuilalt, să demonstreze că lumea fabricată de scientism tinde peste tot să facă din mijloc un scop  şi din scop un mijloc, şi că ajunge fie la o mistică a invidiei, a amărăciunii şi a urii, fie la un materialism îngâmfat şi meschin; că ştiinţa, deşi neutră în sine – pentru că faptele sunt fapte -, este totuşi o sămânţă de corupţie şi anihilare în mâinile omului care în medie nu are o cunoaştere  suficientă a naturii profunde a Existenţei pentru a putea integra – şi prin asta a neutraliza – faptele ştiinţifice într-o viziune de ansamblu a lumii; că urmările filosofice ale ştiinţei implică contradicţii masive; că omul nu a fost niciodată atât de prost cunoscut şi atât de prost interpretat ca începând cu momentul în care s-a trecut la “razele X” ale unei psihologii fondate pe postulate radical false şi contrarii naturii lui.” (Frithjof Schuon, Chute et déchéance)

Read more!

Frithjof Schuon, Despre civilizaţia modernă (fragment)

“În vremurile de altădată, atât de blamate în epoca noastră, se acceptau în cele din urmă ca pe o fatalitate ineluctabilă rigorile existenţei terestre, inclusiv răutatea oamenilor, şi se credea de altminteri pe bună dreptate că este imposibilă abolirea lor; în mijlocul încercărilor vieţii, nu erau uitate cele ale lumii de dincolo, şi se admitea în plus că omul are nevoie aici de suferinţă ca şi de plăcere şi că o colectivitate nu poate rămâne cu frica lui Dumnezeu şi cu smerenie dacă are parte doar de confort; acestea erau gândurile elitelor din toate păturile sociale. Mizeriile, a căror cauză profundă este întotdeauna încălcarea unei norme cereşti şi indiferenţa în ceea ce priveşte Cerul şi scopurile noastre din urmă, sunt acolo pentru a opri iluziile nemăsurate ale oamenilor, după cum carnivorele există pentru a împiedica degenerarea şi înmulţirea fără măsură a ierbivorelor, toate acestea în virtutea echilibrului universal şi a omogenităţii lumii; a avea conştiinţă de el face parte din teama lui Dumnezeu. În lumina acestei înţelepciuni elementare, un progres condiţionat de indiferenţa spirituală şi idolatria bunăstării luate drept scop în sine, n-ar putea fi un avantaj real, adică proporţional cu natura noastră totală şi nucleul nostru nemuritor; acest lucru este prea evident, dar nu înseamnă că nu se pretinde, inclusiv în mediile cele mai “religioase”, că progresul tehnic este un bine incontestabil, că este o binecuvântare inclusiv din punct de vedere al credinţei. În realitate, civilizaţia modernă dă pentru a lua; dă lumea, dar îl ia pe Dumnezeu, iar în acest fel se compromite însuşi darul ei în lume.” (Frithjof Schuon, Regards sur les Mondes Anciens)

Read more!

Frithjof Schuon, Despre poezia contemporană (fragment)

“Poezia contemporană este în bună măsură fără frumuseţe şi sinceritate. Este lipsită de frumuseţe pentru simplul motiv că sufletele poeţilor – sau mai degrabă ale celor care fabrică ceea ce a luat locul poeziei – sunt lipsite de ea, şi este lipsită de sinceritate din cauza căutării artificiale şi meschine de exprimări neobişnuite care exclud orice spontaneitate. Nu mai e demult ceva ce ţine de poezie, ci un soi de muncă rece şi lipsită de viaţă a unui bijutier care lucrează cu pietre false, sau de meticuloasă elaborare care e la antipozi de tot ce este frumos şi adevărat. Cum muza nu mai aduce nimic, pentru că este respinsă a priori – pentru că ultimul lucru pe care l-ar accepta omul de azi este să pară naiv – vibraţiile sunt provocate în suflet şi tăiate bucăţi.” (Frithjof Schuon, Art from the Sacred to the Profane)

Read more!

Reza Shah-Kazemi, Traditional Action in Contemporary World

Iisus Hristos: “Înainte ca Abraham să fi fost, Eu sunt.”

Profetul Muhammad: “Sunt profet dinainte ca Adam să fi fost lut şi apă.”

Acţiunea tradiţionala constă esenţialmente din a face realitatea absolută infinit şi intim prezentă prin intermediul rugăciunii.

Vishnu Purana: În Kali Yuga invocarea Numelui Divin elimină ignoranţa şi eroarea. Aceasta va fi cea mai bună acţiune în Epoca Întunecată.

În Cartea lui Iov: Soarele va deveni întunecos şi Luna sângerie înainte de venirea lui Dumnezeu, dar cine va chema numele Domnului va fi salvat.

Read more!