“Pentru platonicieni – în sensul cel mai larg – întoarcerea la
Dumnezeu este dată prin faptul existenţei: fiinţa noastră însăşi oferă calea
spre întoarcere, căci fiinţa noastră este de natură divină, fără de care n-ar
fi nimic; trebuie deci să ne întoarcem, printre straturile realităţii noastre
ontologice, până la Substanţa pură, care este una; aşa devenim noi pe deplin “noi
înşine”. Omul realizează ceea ce cunoaşte: deplina înţelegere – în funcţie de
Absolut – a realităţii o dizolvă pe aceasta şi conduce la Absolut. Şi în acest
caz, nu există niciun antagonism ireductibil între vechii greci şi creştini:
dacă intervenţia lui Hristos se poate impune, nu este din cauză că eliberarea
n-ar însemna să ne întoarcem, prin straturile fiinţei noastre, la veritabilul nostru
Sine, ci pentru că funcţia lui Hristos este aceea de a face o astfel de
întoarcere posibilă. Ea o face posibilă pe două planuri, existenţial şi
exoteric pe de o parte şi intelectual şi esoteric pe de altă parte; cel de-al
doilea plan fiind ascuns în primul, doar acesta apare la lumina zilei, şi din
această cauză pentru cei mai mulţi dintre muritori perspectiva creştinească nu
este decât existenţială şi separatoare, iar nu intelectuală şi unificatoare. De
aici o altă neînţelegere între creştini şi platonicieni: în timp ce aceştia din
urmă propun eliberarea prin Cunoaştere pentru că omul este o inteligenţă,
primii înfăţişează în doctrina lor generală o mântuire prin Har pentru că omul
este o existenţă – separată de Dumnezeu – şi o voinţă decăzută şi
neputincioasă. Încă o dată, putem reproşa vechilor greci că nu dispun decât de
o cale inaccesibilă majorităţii şi că dau impresia că filosofia mântuieşte,
după cum putem reproşa creştinilor că ignoră eliberarea prin Cunoaştere şi că
împrumută un caracter absolut realităţii noastre existenţiale şi volitive şi de
asemenea mijloacelor care privesc acest aspect, sau că nu iau în consideraţie
decât relativitatea noastră existenţială şi câtuşi de puţin “absolutul nostru
intelectual”; reproşul făcut vechilor greci nu ar viza totuşi înţelepţii, nu
mai mult decât reproşul făcut creştinilor n-ar putea viza gnoza sau sfinţenia
lor, în mod general.” (Frithjof Schuon, Dialogue entre Hellénistes et
Chrétiens)
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire