21 mai 2020

Frithjof Schuon, Perspectiva socratică şi perspectiva crestină (fragment)


“Pentru platonicieni – în sensul cel mai larg – întoarcerea la Dumnezeu este dată prin faptul existenţei: fiinţa noastră însăşi oferă calea spre întoarcere, căci fiinţa noastră este de natură divină, fără de care n-ar fi nimic; trebuie deci să ne întoarcem, printre straturile realităţii noastre ontologice, până la Substanţa pură, care este una; aşa devenim noi pe deplin “noi înşine”. Omul realizează ceea ce cunoaşte: deplina înţelegere – în funcţie de Absolut – a realităţii o dizolvă pe aceasta şi conduce la Absolut. Şi în acest caz, nu există niciun antagonism ireductibil între vechii greci şi creştini: dacă intervenţia lui Hristos se poate impune, nu este din cauză că eliberarea n-ar însemna să ne întoarcem, prin straturile fiinţei noastre, la veritabilul nostru Sine, ci pentru că funcţia lui Hristos este aceea de a face o astfel de întoarcere posibilă. Ea o face posibilă pe două planuri, existenţial şi exoteric pe de o parte şi intelectual şi esoteric pe de altă parte; cel de-al doilea plan fiind ascuns în primul, doar acesta apare la lumina zilei, şi din această cauză pentru cei mai mulţi dintre muritori perspectiva creştinească nu este decât existenţială şi separatoare, iar nu intelectuală şi unificatoare. De aici o altă neînţelegere între creştini şi platonicieni: în timp ce aceştia din urmă propun eliberarea prin Cunoaştere pentru că omul este o inteligenţă, primii înfăţişează în doctrina lor generală o mântuire prin Har pentru că omul este o existenţă – separată de Dumnezeu – şi o voinţă decăzută şi neputincioasă. Încă o dată, putem reproşa vechilor greci că nu dispun decât de o cale inaccesibilă majorităţii şi că dau impresia că filosofia mântuieşte, după cum putem reproşa creştinilor că ignoră eliberarea prin Cunoaştere şi că împrumută un caracter absolut realităţii noastre existenţiale şi volitive şi de asemenea mijloacelor care privesc acest aspect, sau că nu iau în consideraţie decât relativitatea noastră existenţială şi câtuşi de puţin “absolutul nostru intelectual”; reproşul făcut vechilor greci nu ar viza totuşi înţelepţii, nu mai mult decât reproşul făcut creştinilor n-ar putea viza gnoza sau sfinţenia lor, în mod general.” (Frithjof Schuon, Dialogue entre Hellénistes et Chrétiens)

Aucun commentaire: