“Fascinanta combinaţie de eroism luptător şi stoic şi alura
sacerdotală conferea amerindianului din câmpii şi păduri un tip de maiestate în
acelaşi timp acvilină şi solară, de unde această frumuseţe puternic originală
şi imposibil de înlocuit care ţine de omul roşu şi contribuie la prestigiul său
de războinic şi martir. Asemenea japonezilor din vremea samurailor, Pieile
Roşii erau profund artistice în manifestarea personală: deşi viaţa lor era un
joc perpetuu cu suferinţa şi moartea, şi prin aceasta un tip de karma-yoga
cavalerească, ştiau să dea acestui stil spiritual un aspect estetic de o
expresivitate care nu poate fi depăşită.
Un element care a putut da impresia că amerindianul este un
individualist – în principiu şi nu doar de facto – este importanţa crucială pe
care o are la el valoarea morală a omului, caracterul, de unde cultul acţiunii.
Actul eroic şi tăcut se opune vorbăriei vane şi lungi a laşului; astfel se explică dragostea pentru secret,
reticenţa de a transmite sacrul prin discursuri facile care îl slăbesc şi-l
delapideză. Tot caracterul indianului se lasă în cele din urmă definit prin
aceste două cuvinte, dacă se permit astfel de elipse: acţiune şi secret; act
fulgerător, la nevoie, şi secret impasibil. Asemenea unei stânci, amerindianul
de altădată se odihnea în sine însuşi, în personalitatea lui, pentru a o
traduce apoi în act cu impetuozitatea unui fulger; dar concomitent rămânea smerit
în faţa Marelui Mister al cărui mesaj permanent era pentru el natura
înconjurătoare.” (Frithjof Schuon, Chamanisme peau-rouge)
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire