“În vremurile de altădată, atât de blamate în epoca noastră,
se acceptau în cele din urmă ca pe o fatalitate ineluctabilă rigorile
existenţei terestre, inclusiv răutatea oamenilor, şi se credea de altminteri pe
bună dreptate că este imposibilă abolirea lor; în mijlocul încercărilor vieţii,
nu erau uitate cele ale lumii de dincolo, şi se admitea în plus că omul are
nevoie aici de suferinţă ca şi de plăcere şi că o colectivitate nu poate rămâne
cu frica lui Dumnezeu şi cu smerenie dacă are parte doar de confort; acestea
erau gândurile elitelor din toate păturile sociale. Mizeriile, a căror cauză
profundă este întotdeauna încălcarea unei norme cereşti şi indiferenţa în ceea
ce priveşte Cerul şi scopurile noastre din urmă, sunt acolo pentru a opri iluziile
nemăsurate ale oamenilor, după cum carnivorele există pentru a împiedica
degenerarea şi înmulţirea fără măsură a ierbivorelor, toate acestea în virtutea
echilibrului universal şi a omogenităţii lumii; a avea conştiinţă de el face
parte din teama lui Dumnezeu. În lumina acestei înţelepciuni elementare, un
progres condiţionat de indiferenţa spirituală şi idolatria bunăstării luate
drept scop în sine, n-ar putea fi un avantaj real, adică proporţional cu natura
noastră totală şi nucleul nostru nemuritor; acest lucru este prea evident, dar
nu înseamnă că nu se pretinde, inclusiv în mediile cele mai “religioase”, că
progresul tehnic este un bine incontestabil, că este o binecuvântare inclusiv
din punct de vedere al credinţei. În realitate, civilizaţia modernă dă pentru a
lua; dă lumea, dar îl ia pe Dumnezeu, iar în acest fel se compromite însuşi
darul ei în lume.” (Frithjof Schuon, Regards sur les Mondes Anciens)
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire