Moise Maimonide, Intelectul, Inteligentul, Inteligibilul (fragment)

Cunoşti celebra propoziţie pe care filosofii au enunţat-o în privinţa lui Dumnezeu, adică aceea că El este Intelectul, Inteligentul şi Inteligibilul, şi că aceste trei lucruri, în Dumnezeu, nu fac decât unul şi acelaşi lucru, în care nu există multiplicitate. La rândul nostru, şi noi am vorbit despre aceasta în marea noastră lucrare, căci aceasta este baza religiei noastre, aşa cum am expus-o, vreau să zic că El este unul, adică nu există nimic etern decât El. De aceea se spune ‘hay yhvh (pe Dumnezeu cel viu!), şi nu se spune héy yhvh (pe viaţa lui Dumnezeu!), căci viaţa Sa nu este nimic altceva decât esenţa Sa, aşa cum am explicat deja atunci când am îndepărtat atributele. Fără îndoială, celui care n-a studiat cărţile care tratează Intelectul, care n-a perceput esenţa Intelectului, care nu-i cunoaşte adevărata fiinţă şi care nu înţelege din el decât atâta cât pricepe din ideea de alb şi de negru, îi va fi foarte greu să înţeleagă acest subiect, şi când spunem că Dumnezeu este Intelectul, Inteligentul şi Inteligibilul, va fi pentru el ca şi cum i-am spune că albul, lucrul albit şi ceea ce albeşte sunt unul şi acelaşi lucru. Şi într-adevăr, câţi ignoranţi nu se vor grăbi să ne respingă prin acest exemplu şi prin altele asemănătoare! şi câţi nu sunt care, emiţând pretenţii de ştiinţă, vor găsi lucrul acesta dificil şi vor crede că este mai presus de spiritul nostru recunoaşterea adevărului său absolut! Totuşi, subiectul este demonstrabil şi evident, conform cu ceea ce au expus filosofii metafizicieni, şi am să te fac să înţelegi ce au stabilit ei prin demonstraţie.


Să ştii că omul, înainte de a se gândi la un lucru, este inteligent în potenţialitate. Dar atunci când s-a gândit la un anume lucru, ca de exemplu, atunci când s-a gândit la forma acestui lemn, când a abstras ceea ce-i este formă de ceea ce-i este materie, şi şi-a imaginat forma abstractă [căci în aceasta constă acţiunea intelectului], a devenit inteligent în act. Intelectul care a trecut la act este el însuşi forma lemnului abstractă în spiritul omului, căci intelectul nu este altceva decât obiectul inteligibil. Vei înţelege deci că lucrul inteligibil este forma abstractă a lemnului, care este ea însăşi intelectul trecut în act. Nu este câtuşi de puţin vorba aici de două lucruri, adică, intelectul şi forma gândită a lemnului, căci intelectul în act nu este deloc altceva decât ceea ce a fost gândit, iar lucrul prin care forma lemnului a fost gândită şi abstrasă, şi care este inteligentul, este el însuşi fără greş intelectul trecut în act. Într-adevăr, esenţa oricărui intelect constă în acţiunea lui, şi nu se poate ca intelectul în act să fie un lucru şi acţiunea lui un alt lucru. Căci adevărata fiinţă a intelectului, este perceperea. Nu trebuie deci să se creadă că intelectul în act este ceva care există de-o parte, separat de percepere, şi că perceperea este altceva [care există] în el. Dar [ceea ce constituie] intelectul în el însuşi şi realitatea sa, este perceperea, şi în consecinţă, când te gândeşti la un intelect existând în act, [te gândeşti] prin aceasta însăşi la perceperea unui obiect gândit. Acest lucru este foarte clar pentru cel care s-a ocupat de aceste speculaţii.

Apoi deci din faptul că este clar că acţiunea intelectului, care constă în perceperea sa, este [ceea ce constituie] adevărata sa esenţă, rezultă că lucrul prin care forma acestui lemn a fost abstrasă şi percepută, adică intelectul, este el însuşi inteligent. Căci cel care a abstras forma şi a perceput-o este intelectul însuşi, şi aceasta este acţiunea din cauza căreia este numit “inteligent”. Dar acţiunea sa fiind ea însăşi esenţa sa, nu există, în ceea ce a fost considerat ca intelect în act, decât forma lemnului în chestiune. Este deci clar (pe de o parte) că, de fiecare dată când intelectul există în act, acest intelect este el însuşi lucrul inteligibil, şi (pe de altă parte) s-a expus că acţiunea care constituie esenţa oricărui intelect, este să fie inteligent. De unde rezultă că intelectul, inteligentul şi inteligibilul sunt întotdeauna singurul şi acelaşi lucru de fiecare dată când este vorba despre o gândire în act. Dar atunci când se ia în considerare [o gândire] în potenţialitate, există în mod necesar două lucruri: intelectul în potenţialitate şi inteligibilul în potenţialitate. Dacă, de exemplu, vorbeşti despre intelectul hilic care este în Zeid, acesta este un intelect în potenţialitate, şi la fel acest lemn este inteligibil în potenţialitate, şi există indubitabil în acest caz două lucruri. Dar atunci când [gândirea] a trecut în act, şi forma lemnului a devenit inteligibilă în act, atunci forma inteligibilă este identică cu intelectul, şi prin acest intelect, care este intelectul în act, ea a fost abstrasă şi gândită. [Spun “intelect în act”], pentru că tot ceea ce există în acţiune, există în act. Astfel deci, intelectul în potenţialitate şi inteligibilul în potenţialitate sunt întotdeauna două lucruri. Dar tot ceea ce este în potenţialitate trebuie în mod necesar să aibă un substratum care să poarte această potenţialitate, ca de exemplu omul. Aşa încât vor fi acolo trei lucruri: omul care poartă potenţialitate la care am făcut referinţă şi care este inteligent în potenţialitate, potenţialitatea însăşi, care este intelectul în potenţialitate, şi lucrul apt să fie gândit, şi care este inteligibilul în potenţialitate. Sau, ca să vorbim în conformitate cu exemplul nostru: omul, intelectul hilic şi forma din lemn, care sunt trei lucruri distincte. Dar atunci când intelectul ajunge la act, cele trei lucruri nu mai sunt decât unul singur, şi nu se vor găsi niciodată în intelect şi inteligibil două lucruri diferite, altfel decât atunci când sunt în potenţialitate.

Or, aşa cum s-a demonstrat că Dumnezeu [fie El glorificat!] este Intelect în act, şi cum nu există în El absolut nimic care să fie în potenţialitate, - ceea ce este clar [în sine] şi va fi demonstrat din nou – astfel încât nu se poate ca El uneori să perceapă şi uneori să nu perceapă, şi că dimpotrivă El este întotdeauna Intelect în Act, rezultă că El şi lucrul perceput sunt unul şi acelaşi lucru, care este esenţa Sa. Şi [pe de altă parte] această aceeaşi acţiune de a percepe, pentru care este numit “Inteligent”, este Intelectul însuşi în esenţa sa. În consecinţă, El este perpetuu Intelect, Inteligent şi Inteligibil. Este clar şi că, dacă se spune că intelectul, inteligentul şi inteligibilul nu formează decât unul ca număr, aceasta nu se aplică doar Creatorului, ci oricărui intelect. Şi în noi, inteligentul, intelectul şi inteligibilul sunt unul şi acelaşi lucru de fiecare dată când posedăm intelectul în act. Dar trecem de la potenţialitate în act doar în anumite intervale. La fel, intelectul separat, vreau să spun intelectul activ, încearcă uneori o piedică în acţiunea sa. Şi, deşi această piedică nu vine din el însuşi, ci din afară, este o anume perturbare [care survine] în mod accidental la acest intelect. Dar noi nu avem acum ca scop să explicăm acest subiect, scopul nostru este mai degrabă [să expunem] că lucrul care îi aparţine lui Dumnezeu singur şi care îi este specific, este de a fi întotdeauna Intelect în act şi de a nu încerca nici o piedică în percepere, nici provenind de la El, nici de altundeva. Rezultă de aici că El este întotdeauna şi perpetuu Inteligent, Intelect şi Inteligibil. Esenţa Sa însăşi este Inteligenţa Sa, ea este Inteligibilul, şi tot ea este Intelectul, aşa cum se cuvine să fie cu orice Intelect în act.

Dacă ne-am repetat adesea în acest capitol, este pentru că era vorba despre un lucru pe care minţile îl concep foarte dificil. Nu cred că în tine concepţia intelectuală poate fi tulburată de imaginaţie, şi că tu ai putea, în facultatea ta imaginativă, să stabileşti în această privinţă o comparaţie cu lucrurile sensibile. Căci acest tratat nu a fost compus decât pentru cei care au studiat filosofia şi care cunosc ceea ce a fost expus în privinţa sufletului şi a tuturor facultăţilor sale.