René Guénon, L’Erreur spirite, (breviar de idei)

01. În nici un domeniu (fie istorie, politicã, organizare religioasã) nu se manifestã nici o fortã “spontanã”. Întotdeauna la bazã se aflã un “impuls”, iar în cele mai multe dintre situatii acesta rãmâne ignorat chiar si de conducãtorii aparenti ai evenimentelor. Cu alte cuvinte, nici revolutiile nici ereziile nu apar “de nicãieri”.

02. Nu întotdeauna douã elemente care par a fi în relatie de opozitie sunt cu adevãrat opuse. Existã în modernitate false conflicte – care nu se sfiesc sã polarizeze atentia si energia oamenilor, cum existã si false alegeri – care descumpãnesc si pun în dubii pe cei care nu trec dincolo de aparente.

03. Spiritismul a beneficiat de sprijinul propagandei socialiste, precum si de adeziunea a numerosi socialisti (ex: Fourier). Existã între ambele miscãri o legãturã profundã: aspectul “consolator” si “logic” al doctrinelor. Fiind pur seducãtoare si lipsite de fundament metafizic, ele se gãsesc amândouã riguros împotriva adevãrului.

04. Ideea de “reîncarnare” s-a rãspândit împreunã cu spiritismul, fiind sustinutã de numeroase ramuri ale sale (precum si de teosofisti).

05. Orice lucrare colectivã reflectã îndeosebi mentalitatea elementelor cele mai inferioare ale grupului care a produs-o. [Conform acestei idei, teza universitarã a folklorului ca sintezã a geniului popular cade cu desãvârsire. Masele nu au nici capacitatea, nici posibilitatea de a discerne valoarea “literarã” a unei productii “spontane”, pe care s-o slefuiascã si s-o îmbunãtãteascã în cadrul unui proces de conservare de lungã duratã. Masele primesc orice fãrã discernãmânt, perpetueazã în mod natural tendintele cele mai josnice, si pãstreazã doar ceea ce le rãmâne straniu, de neînteles.]

06. Orice constructie intelectualã în care intervine credinta în “progres” este strict modernã.

07. Riguros, spiritismul nu poate fi identificat cu nimic din ceea ce a existat înaintea lui, decât, pânã la un punct, cu vrãjitoria.

08. Atât în miscarea teosoficã, precum si în spiritism, elementul feminin a fost predominant.

09. Printre spiritisti, foarte multi s-au ocupat cu literatura (ex: Victor Hugo). În ambele domenii predominã sentimentalismul, în dauna adevãratelor activitãti intelectuale. De asemeni, trebuie notat numãrul mare de spiritisti medici.

10. Preocuparea excesivã a spiritistilor pentru latura evenimentialã, la care se adaugã neglijarea cu desãvârsire a laturii principiale, denotã lipsa cu desãvârsire a dimensiunii intelectuale. Aspectele “stiintifice” cu care s-a împodobit spiritismul tin de aparente usor de demontat.

11. Îngrãmãdirea de fapte si observatii în vederea esafodãrii unei teorii “stiintifice” este o cale gresitã. Faptele în sine nu conduc la cunoasterea adevãrului, pentru cã mai multe teorii diferite pot explica aceleasi fapte.

12. Orice fraudã este o imitatie a realitãtii, mai mult sau mai putin deformatã. Orice minciunã porneste de la ceea ce existã indubitabil, nefiind niciodatã în întregime “originalã”.

13. Orice savant “specialist” pus în situatia de a actiona în afara domeniului sãu este la fel de competent ca oricare dintre primii veniti. În plus, deformãrile profesionale pe care a trebuit sã si le asume în fac chiar mai putin credibil decât cei din urmã.

14. Stiinta modernã este incapabilã sã dea fie si cea mai vagã directie doctrinalã.

15. Spiritismul si stiinta modernã partajeazã superstitia fenomenelor (pe care le considerã superioare oricãrei cunoasteri care le precede).

16. Existã la spiritisti o puternicã tendintã anticatolicã si antireligioasã.

17. Prin definitie, nici un fenomen nu are nimic transcendent în sine (dat fiind faptul cã apartine lumii superficiale, aparente, nu poate concomitentã sã apartinã si lumii profunde, a esentelor).

18. Contrariile se aseamãnã frapant (ex: magia si teurgia în Torah, vrãjitorii faraonului fac aproape aceleasi lucruri ca si Moise, trimisul lui Dumnezeu). Diferenta nu e în natura fenomenelor, ci în cauzele lor.

19. Existã o puternicã legãturã între orice formã de neo-spiritualitate si tendintele democratice, începând de la faptul cã toate sectele religioase moderne se adreseazã tuturor, fãrã discernãmânt, având pretentia de a putea reduce totul la dimensiunea minimului nivel intelectual posibil.

20. Nici un experiment nu este cu putintã în câmpul metafizicii, al cãrei obiect este cunoasterea purã, necontingentã si atemporalã. Pe de altã parte, cunoasterea nu este conditionatã de nici un experiment, acestea neputânt “demonstra” nimic, în sensul riguros al termenului, cel pe care îl are în matematicã, de exemplu.

21. Îmbãtati de succesele pe care le au în domeniul dezvoltãrii materiale, modernii acordã o importantã exageratã experimentãrii, punându-si din ce în ce mai putin întrebãri asupra limitelor acestei metode, si negând pur si simplu validitatea domeniilor superioare, în care experimentul nu are nimic de zis.

22. Caracterul profund nesigur al metodei experimentaliste transpare în distinctia dintre experiment si interpretarea lui. Dacã primul poate fi repetat si pus în practicã în conditii concrete, interpretarea are nevoie de idei preconcepute. Altfel spus, metoda experimentalistã îsi este insuficientã siesi, ea nu conduce spre adevãr decât fãcând apel la lucruri exterioare.

23. Orice teorie, de oricare naturã ar fi ea, este falsã dacã în constructia ei se insistã pe aspectul consolator, sentimental si se adreseazã fãrã discriminare oricãrui om. Adevãrul nu este consolator si nici evident, cerând capacitate si eforturi de întelegere care îl rezervã doar unei elite.

24. Mentalitatea occidentalã confundã conceptibilul cu imaginabilul. În practicã, aproape orice poate fi imaginat, dar foarte putine lucruri pot fi concepute. Multe întrebãri filosofice, de exemplu, existã doar pentru cã cineva si le-a imaginat, dar nu-si au locul în ordinea fireascã a lucrurilor, sunt pure non-sensuri sentimentale (ex: de ce cutare specie nu este egalã cu alta?).

25. Douã lucruri identice sunt de neconceput. Multiplicitatea presupune diferente.

26. Relatia de cauzalitate implicã simultaneitatea si coexistenta termenilor. Cauza si efectul existã concomitent, si nu succesiv, cel mai mic interval între cele douã ne-ar duce la situatia ca un lucru care nu mai este (cauza) sã conducã la un lucru care nu este încã (efectul), ceea ce este imposibil.

27. Orice imposibilitate metafizicã este lipsitã de exceptii. Cu alte cuvinte, imposibilitatea nu devine posibilitate, si invers.

28. Conceptul de hazard (întâmplare, accident) este fals, dat fiind faptul cã este negatia principiului ratiunii suficiente.

29. Modernii nu realizeazã relativitatea conditiei temporale. S-ar putea chiar spune cã un om este cu atât mai modern cu cât este mai conditionat de scurgerea timpului.

30. Orice individ poartã în el, în stare latentã, o multitudine indefinitã de posibilitãti. Unele dintre ele, în functie de împrejurãri si optiunile luate de acesta, se dezvoltã, altele rãmân un suspensie, ceea ce nu vrea sã însemne cã aceste posibilitãti sunt mai putin reale.

31. Facultatea memoriei nu este de naturã corporalã.

32. Spatiul este reversibil (poate fi parcurs succesiv în directii contrarii), în schimb timpul nu. Asadar, cãlãtoria în timp nu este cu putintã, pentru cã nu se poate suspenda conditia temporalã si concomitent cineva sã depindã de ea. [Altfel spus, un lucru nu poate sã fie si sã nu fie concomitent. În rest, suspendarea conditiei temporale este cu putintã, de exemplu în cazul “previziunilor”, dar nu numai.]

33. Materia inertã postulatã de mecanica clasicã nu existã nicãieri în univers, pentru cã ceea ce este cu adevãrat inert este lipsit de orice calitate sensibilã sau de orice altã naturã.

34. Printr-o monstruoasã tendintã cãreia nu i se poate nicãieri gãsi o analogie, spiritul modern este în exclusivitate extravertit.

35. Ceea ce convin modernii sã numeascã “geniu” este în fapt un lucru cât se poate de relativ, si care valoreazã incomparabil mai putin decât cea mai micã portiune de cunoastere veritabilã.

36. Existã un “verbalism” care dã iluzia gândirii celor incapabili sã gândeascã ei însisi, precum si o obscuritate care trece drept profunzime în ochii vulgului.

37. Spiritistii, socialistii si umanistii de tot felul au în comun credinta ferventã cã Paradisul poate fi realizat pe pãmânt într-un viitor mai mult sau mai putin îndepãrtat, împreunã cu visurile lor de “pacifism” si “fraternitate universalã”.

28. Una dintre erorile fundamentale ale modernilor (începând cu Turgot si Fourier), consistã în identificarea civilizatiei lor cu “Civilizatia” la modul absolut. Acest lucru este cu desãvârsire fals, pentru cã întotdeauna au exista civilizatii diferite, dintre care unele s-au stins fãrã ca cele care le-au urmat sã fi mostenit ceva din ele. În fiecare dintre ele au exista epoci de decadentã sau de progres relativ în anumite domenii.

29. Progresul cunoscut de civilizatia occidentalã modernã este limitat la domeniul cel mai restrâns dintre toate, cel material, în contrapartidã pierzându-se inclusiv sensul ideii de intelectualitate.

30. Nimic nu este mai putin tolerant în practicã decât cel care simte nevoia sã predice toleranta si fraternitatea.

31. De fiecare datã când va izbucni un rãzboi se vor gãsi niste visãtori incorigibili care sã prezicã faptul cã e vorba de ultima conflagratie.

32. “Bunul simt”, flatat democratic de la Descartes încoace, este incapabil sã se pronunte asupra adevãrului sau falsitãtii vreunui enunt oarecare.

33. Modernii confundã adesea infinitul cu indefinitul. Acesta din urmã este finit.

34. Orice duratã este finitã prin natura ei însãsi. Eternitatea nu este o temporalitate ceva mai lungã, ci a-temporalitate.

35. Existã un decalaj între lumea stiintificã occidentalã si masele moderne. Chiar dacã transformismul darwinist este perimat ca teorie între savanti, oamenii continuã sã creadã cu înversunare în el.

36. Occidentalii moderni considerã cã nu se poate ajunge la sintezã decât pornind de la analizã, ceea ce este fals. Suma unui numãr indefinit de elemente (corespunzãnd analizei) nu se face aditionând element dupã element, ci prin integrare (fiecare element fiind “prins” simultan cu celelalte, si nu succesiv), iar rezultatul (totalizarea seriei) este un element nou, care nu poate fi regãsit în sirul de aditiuni (corespunzând sintezei). Cel care stie sã integreze sirul nu are nevoie sã analizeze toate elementele, iar cel care nu stie sã integreze, neputând analiza toate elementele (din cauza cantitãtii lor covârsitoare), nu va ajunge niciodatã la adevãrata sintezã, ci se va pierde în false solutii iluzorii.

37. Indefinitul, procedând din finit si fiind produsã de acesta (deci continutã implicit în finit, în stare latentã), nu poate avea nici un raport cu Infinitul, în raport cu care nu este cu nimic diferit de zero.

38. Spatiul este indefinit, dar, ca orice posibilitate particularã, este absolut nul în raport cu Infinitul. Acesta din urmã, neadmitând nici o limitare de nici o naturã, este identificabil cu Posibilitatea Universalã (care contine în sine toate posibilitãtile particulare fãrã sã se identifice cu vreuna dintre ele).

39. Pozitivismul practic: foarte multi oameni “religiosi” trãiesc ca si cum nu ar fi, într-o totalã disjunctie între ceea ce zic si ceea ce fac. Dupã ei, conceptiile religioase sunt una, iar “viata obisnuitã” este altceva.

40. Dacã una dintre ingeniozitãtile diavolului este sã-i facã pe oameni sã-i nege existenta, trebuie sã conchidem cã i-a reusit nu tocmai rãu.

41. Existã foarte putini satanisti constienti, dar enorm de multi satanisti inconstienti.

42. Sunt sataniste: orice teorie care desfigureazã ideea de Dumnezeu, conceptia unui Dumnezeu care evolueazã (supus temporalitãtii si nu imuabil), sau cea a unui Dumnezeu limitat în vreun fel.

43. Imanentismul îl supune pe Dumnezeu devenirii.

44. Nu existã nici un sistem “filosofic” care sã nu continã cel putin o contradictie internã majorã.

45. Satanismul, atât forma constientã cât si forma inconstientã, este caracterizat prin inversarea ordinii normale a lucrurilor. El bruiazã astfel doctrinele ortodoxe, inverseazã unele simboluri si formule. Practicile vrãjitoreste sunt, cel mai adesea, ritualuri religioase ortodoxe sãvârsite invers.

46. Inversarea unor simboluri este un semn de satanist care arareori însealã.

47. Tot ceea ce este spus în teologie despre îngeri si demoni poate fi spus în metafizicã despre stãrile superioare si cele inferioare ale fiintei.

48. Orice adevãr teologic poate fi transpus în termeni metafizici. Reciproca nu este întotdeauna valabilã.

49. Se spune, si este adevãrat, cã atunci când vrea diavolul este bun teolog. Însã chiar si atunci el nu se poate împiedeca sã scape o prostie, care constituie “semnãtura” lui, vizibilã pentru cei avizati. Metafizica însã îi este un domeniu cu desãvârsire inaccesibil.

50. Mania protestantilor de a pune morala deasupra a tot este “diabolicã”, reprezentând inversarea ordinii normale a lucrurilor.

51. Mediile în care se predicã morala în orice circumstantã sunt adesea cele mai imorale în practicã.

52. Atunci când este vorba de caracterul adevãrat sau fals al ideilor, orice consideratie extra-intelectualã [ca de exemplu cele ce tin de ordinul sentimental, sau fenomenal] este nulã si neavenitã.

53. Prozelitism si ezoterism sunt douã tendinte contradictorii.

54. Foarte multe dintre teoriile stiintifice moderne aduc ca probã a validitãtii lor rãspândirea de care se bucurã. Or, nimic nu e mai rãspândit, în orice problemã, ca incompetenta, iar cel ce crede cã majoritatea are întotdeauna dreptate (argumentul cantitãtii) se însealã.

55. Nimic nu e mai nefast ca rezultatul unei instructii fãcute pe jumãtate. [Cel ce a trecut prin acest experiment se aflã într-o pozitie mai dificilã decât cea a celui care nu a beneficiat de nici o educatie. Cel putin, acesta din urmã îsi recunoaste cu seninãtate ignoranta, si în acest fel are sansa de a accede la adevãrata cunoastere. În schimb, sfertodoctul îsi atribuie calitãti si reusite pe care nu le are, si în privinta cãrora îi lipseste pânã si banala intuitie.]

56. Spiritistii, protestantii si socialistii folosesc o frazeologie pompoasã, în care abundã termenii: “progres”, “libertate”, “luminã”.

57. În Occidentul modern, sentimentalismul si experimentalismul sufocã intelectualitatea veritabilã.

58. Teoria reîncarnãrii, preluatã de la spiritisti, s-a rãspândit datoritã unor romancieri [si cineasti] cu mult în afara miscãrii. Prezentatã într-o formã seducãtoare, ea nu mai inspirã azi neîncrederea publicului, care nu bãnuieste cã îndãrãtul a tot ceea ce i se seveste se aflã o “lume subteranã” deloc ingenuã.

59. Cei mai multi dintre cei ce au exercitat activitatea de medium spiritist au murit dupã lungi si penibile perioade de nebunie, în cursul cãrora au fost atinsi de isterie, epilepsie, pulsiuni criminale, idei fixe, disociatii si alterãri ale constiintei si ale memoriei, manii (ex: Charles Foster, Dunglas Home, Washington Irving Bishop, surorile Fox).

60. Existã adevãruri care nu trebuie sã fie rãspândite, dar acestea se protejeazã singure, prin imposibilitatea lor structuralã de a fi vulgarizate.

61. Istoria, asa cum este conceputã si practicatã astãzi în lumea modernã, a fost confiscatã de cãtre protestanti, începând cu metoda “stiintificã” pe care se bazeazã aceastã disciplinã (metodã ce ar putea fi consideratã o superstitie a documentului scris). [În lupta dintre catolici si protestanti, acestia din urmã au învins si si-au asumat privilegiul învingãtorilor, acela de a scrie Istoria. De unde survalorizarea Renasterii si a Reformei, precum si prezentarea într-o luminã pozitivã a deviatiei mentale suscitate cu ocazia acestor douã evenimente. Concomitent, împingerea în umbrã a catolicismului, împreunã cu tot ce acesta reprezintã: ritual, dogmã, exegezã ortodoxã a textelor sacru, traditie.]

62. Nimic nu închide mai mult orizontul intelectual ca abuzul de eruditie. [Este interesant faptul cã eruditia ca scop în sine este unul din dezideratele universitare ale post-modernitãtii.]