Jean Baudrillard, La pensée radicale, (breviar de idei)

01. Constiinta noastrã nu este ecoul realitãtii, ci sfidarea ei. Constiinta este o iluzie obiectivã.

02. Postmodernitatea vrea sã institue realitatea ca pe ultimul dintre drepturile omului si ca pe primul bun de consum curent.

03. Nimeni nu poate supravietui (doar) în realitate.

04. Existã o gândire solidarã cu realul, care pleacã de la ipoteza cã existã un sens. Si mai existã o gândire care e ex-centricã realului, strãinã dialecticii si gândirii critice, ludicã. [Aceasta din urmã este numitã de Baudrillard “gândirea radicalã”.]

05. Gândirea si realul nu sunt compatibile. Lipseste între ele o punte de legãturã fireascã.

06. Postmodernitatea a ex-orbitat realul. În locul lui troneazã o simulare giganticã, atât tehnicã precum si mentalã. Postmodernitatea este o virtualitate autogenerativã.

07. Gândirea radicalã este o încrucisare violentã a sensului si a non-sensului, a adevãrului si a non-adevãrului, a continuitãtii lumii si a continuitãtii nimicului.

08. Discursului realului pariazã cã existã ceva descifrabil. Gândirea radicalã pariazã pe iluzia lumii, pe care vrea s-o restituie sub aparenta continuitate a sensului.

09. Vestile proaste ale post-modernitãtii: nulitatea valorilor, incertitudinea realului, non-locul unor evenimente.

10. Nimic nu e evident fãrã sã devinã enigmatic.

11. Realitatea e prea evidentã pentru a fi si adevãratã.

12. Pãcãleala si rãzbunarea realitãtii sunt perpetua ei supunere la toate ipotezele.

13. Prin gândire lumea se reveleazã ca iluzie.

14. Realitatea postmodernã este apocalipsa simulãrii. Ideea de simulacru a fost derobatã de realitate.

15. Nu teoriile sunt cele ce se adapteazã evenimentelor, ci dimpotrivã.

16. Dezordinea simulatã a postmodernitãtii a mers mai repede decât noi. Efectul de realitate s-a sters în fata anamorfozei vitezei.

17. Trãim în infernul realizãrii inconditionale a tuturor ideilor, infernul realului.

18. Exista cândva o putere a indiferentei într-o lume a diferentelor. Astãzi însã, într-o lume devenitã indiferentã, indiferenta noastrã ne-a fost furatã. Nici extravaganta gândirii nu mai are sens într-o lume extravagantã. Suntem orfani.

19. Gândirea radicalã nu este niciodatã depresivã. Sensul ei, da, analiza, si ea. Dar forma este fericitã, chiar dacã expune o lume fãrã iluzii si fãrã sperantã. Definitia gândirii radicale: inteligentã fãrã sperantã, într-o formã fericitã.

20. Scriitura este iluzia vie a sensului.

21. Toatã lumea are idei, chiar mai multe decât trebuie. Singurul lucru care conteazã e însã witz-ul, spiritualitatea limbii, si nu mizerabila obiectivitate criticã a ideilor.

22. Gândirea radicalã coincide cu utilizarea radicalã a limbii. Ea nu descifreazã nimic, este doar bunã conducãtoare de iluzie si non-sens.

23. Dacã vrea sã transmitã iluzie, limbajul trebuie sã devinã iluzie. Dacã vrea sã transmitã seductie, limbajul trebuie sã devinã seductie. Cât priveste transmiterea realului, acest lucru nu este niciodatã cu putintã.

24. Regula absolutã a gândirii este sã redea lumea asa cum i-a fost datã, ininteligibilã, chiar putin mai ininteligibilã dacã se poate.