René Guénon, Absurditatea reincarnationistã (traducere de Radu Iliescu)

Cei care sustin doctrina ciudat de ilogicã a multiplicitãtii nasterilor umane cu sigurantã nu si-au dezvoltat starea lucidã a constiintei spirituale. Altfel, teoria reîncarnãrii, afirmatã si sustinutã azi de un mare numãr de bãrbati si de femei versati în “întelepciunea mondenã”, nu ar fi avut cel mai mic credit. O educatie exterioarã este cumva fãrã valoare ca mijloc de obtinere a cunoasterii veritabile… Ghinda devine stejar, nuca de cocos devine palmier, dar degeaba dã stejarul miriade de alte ghinde, el nu mai devine niciodatã ghindã el însusi, cum nici palmierul nu mai devine nucã. La fel si în cazul omului, imediat ce sufletul s-a manifestat pe plan uman, si a atins astfel constiinta vietii exterioare, nu mai revine niciodatã în stãrile sale rudimentare… Toate pretinsele “treziri ale unor amintiri latente”, prin intermediul cãrora unele persoane asigurã cã-si amintesc existentele lor trecute, pot sã fie explicate, ba chiar nu pot fi explicate decât prin simplele legi ale afinitãtii si ale formei. Fiecare rasã de fiinte umane, consideratã în sine însãsi, este nemuritoare. La fel se petrece cu fiecare ciclu, niciodatã primul ciclu nedevenind al doilea, dar fiintele primului ciclu sunt (din punct de vedere spiritual) pãrintii, sau generatorii [01], celor din al doilea ciclu. Astfel, fiecare ciclu contine o mare familie constituitã prin reunirea unor diverse grupuri de suflete omenesti, fiecare conditie fiint determinatã de legile activitãtii, ale formei si ale afinitãtii: o trinitate a legilor… Astfel, omul poate fi comparat cu ghinda si cu stejarul: sufletul embrionar, neindividualizat, devine om la fel cum ghinda devine stejar, si, la fel cum stejarul dã nastere unei cantitãti nenumãrate de ghinde, la fel si omul furnizeazã la rândul sãu unui numãr indefinit de suflete mijloacele de a se naste în lumea spiritualã. Existã o corespondentã completã între cele douã situatii, si pentru asta vechii druizi onorau atât de mult acest arbore, care era onorat mai mult decât toti de puternicii Hierfanti. Este suficient ca o fiintã sã fi trecut printr-o anumitã stare, fie si sub formã embrionarã, sau chiar sub forma unui simplu germene, pentru ca sã nu mai poatã reveni în nici un caz la aceastã stare, cãreia i-a epuizat posibilitãtile în mãsura pe care i-o permitea natura proprie. Dacã dezvoltarea acestor posibilitãti pare sã se fi oprit pentru el într-un punct oarecare, este pentru cã nu putea avansa mai mult în limitele modalitãtii corporale, iar eroarea de judecatã provine din faptul cã se ia în calcul exclusiv aceasta, netinându-se cont de toate posibilitãtile…

Notã:

[01] Acestia sunt pitri din traditia hindusã.

(Fragment din Eroarea spiritistã, Etudes Traditionnelles).