René Guénon, Forme traditionale si cicluri cosmice, (breviar de idei)

La alcãtuirea acestei fise am utilizat volumul Formes traditionnelles et cycles cosmiques, apãrut la Gallimard, 1970.

01. Ciclul este procesul de desfãsurare al unei stãri oarecare a manifestãrii.

02. În cadrul fiecãrui ciclul existã cicluri minore. În virtutea legii corespondenti existã analogii între ciclul mare si pãrtile sale restrânse.

03. În teoria hindusã a ciclurilor cosmice, se numeste Kalpa dezvoltarea totalã a unei lumi, a unei stãri sau a unui grad al Existentei universale. Fiecare subdiviziune a unui Kalpa poartã numele de Manvantara. Fiecare Manvantara este o erã a lui Manu. Fiecare Kalpa contine 15 Manvantara. Suntem în al saptelea Manvantara al acestui Kalpa.

04. Ideea de a considera istoria oamenilor ca fiind izolatã de restul manifestãrii este în exclusivitate o istorie modernã si categoric opusã tuturor traditiilor, care afirmã dimpotrivã cã existã o corelatie necesarã si constantã între planul cosmic si planul uman.

05. Fiecare Manvantara este împãrtit în patru Yuga (Krita-Yuga, Satya-Yuga, Treta-Yuga, Kali-Yuga). Alte cicluri cuaternare: cele patru anotimpuri ale anului, cele patru sãptãmâni ale lunii, cele patru vârste ale vietii omenesti. În antichitatea greco-latinã se vorbea de patru vârste: de aur, de argint, de bronz si de fier.

06. Fiecare Yuga este marcatã de o degenerescentã în raport cu cea care o precede. Fiecare Yuga este mai scurtã decât cea care a precedat-o (dupã modelul 10= 4 + 3 + 2 + 1).

07. Suma 10 = 4 + 3 + 2 + 1 este numitã în hermetism problema inversã a “cuadraturii cercului”. Tetraktysul pitagorician 1 + 2 + 3 + 4 = 10 este numit în hermetismul occidental “circulatura cuadrantului”.

08. Dacã durata exactã a unui Manvantara ar fi determinatã cu exactitudine, fiecare ar putea extrage deductii permitând prevederea anumitor evenimente viitoare. Or, nici o traditie ortodoxã nu a încurajat vreodatã cercetãri prin intermediul cãrora cineva sã ajungã sã cunoascã viitorul într-o mãsurã mai mult sau mai putin exactã, acest tip de cunoastere având mai multe inconveniente decât avantaje veritabile.

09. Dupã surse hinduse, durata unui Manvantara este de 4320 (adicã 360 x 12), repartizatã astfel: Krita-Yuga – 1728, Satya-Yuga – 1296, Treta-Yuga – 864, Kali-Yuga – 432. Însã sensul exact al acestor cifre rãmâne obscur.

10. Baza principalã a perioadelor cosmice este durata de 25920 de ani, adicã perioada astronomicã a precesiunii echinoxurilor. [Conform definitiei, precesiunea echinoxurilor este o miscare conicã foarte lentã efectuatã de axa de rotatie a Pãmântului în jurul unei pozitii medii, datorate atractiei gravitationale a Soarelui si a Lunii asupra zonei ecuatoriale a planetei.] Deplasarea punctelor echinoxiale este de un grad la fiecare 72 de ani. Numãrul de 72 este un submultiplu al lui 4320 (72 x 60), iar 4320 este un submultiplu al lui 25920 (4320 x 6).

11. Perioada “anilor cosmici” care apare în toate traditiile este jumãtatea precesiunii echinoxurilor: între 12000 si 13000 de ani (durata exactã fiind de 12960 de ani).

12. Dincolo de cifre, stim cã ne aflãm în Kali-Yuga, si încã într-una din fazele cele mai avansate.

13. Conform anumitor date traditionale, înclinarea globului terestru face parte din “cãderea” omului. La originea ea n-ar fi existat.

14. Originea tuturor traditiilor este polarã, deci nici occidentalã, nici orientalã. Conform vedelor, locul de unde au migrat hindusii era unul cãruia soarele îi fãcea turul orizontului fãrã a apune vredatã.

15. Druizii erau posesorii unei traditii care continea o parte notabilã de provenientã hiperboreanã.

16. Traditia primordialã, de origine polarã în sensul literal al cuvântului, are ca punct de plecare începutul prezentului Manvantara. Traditia atlantã a fost o traditie derivatã si secundarã. Hiperboreea corespunde Nordului, Atlantida – Occidentului.

17. Traditia atlantã apartine celei de-a doua jumãtãti a prezentului Manvantara.

18. Se pare cã durata civilizatiei atlante a fost egalã celei unui “an cosmic”, înteles ca jumãtatea perioadei precesiunii echinoxurilor. Cataclismul care i-a pus sfârsit pare sã coincidã cu 7200 de ani înaintea anului 720 al Kali-Yuga, acesta din urmã fiind punctul de plecare al unei ere cunoscute.

19. Mostenirea atlantã poate fi gãsitã în traditia ebraicã, cea care concepe lumea ca fiind creatã la echinoxul de toamnã (prima zi a lunii Thishri), si poate aceasta este ratiunea cea mai evidentã a enuntãrii serii înainte de dimineatã în povestea zilelor Genezei.

20. Semnificatia numelui de Adam este “rosu”, traditia atlantã fiind exact cea a rasei rosii.

21. Se pare cã potopul biblic corespunde cataclismului în care a dispãrut Atlantida.

22. Este deosebit de dificil de determinat în ce fel s-a fãcut jonctiunea curentului venit din Occident, dupã disparitia Atlantidei, cu un alt curent coborât din Nord si provenind direct din Traditia primordialã, jonctiune din care au rezultat diferite forme traditionale în ultima parte a acestui Manvantara.

23. Orice reconstructie arheologicã a unei traditii nu poate înlocui datele oferite de cãtre traditiile vii, singurele care conteazã.

24. Sângele constituie una dintre legãturile organismului corporal cu starea subtilã a fiintei vii, care constituie propriu-zis sufletul sãu. [Trebuie adãugat faptul cã sufletul nu este totuna cu spiritul, la fel cum starea subtilã nu este aceeasi cu scânteia divinã din om.]

25. Asa cum focul este polarizat în luminã si cãldurã, starea subtilã este legatã de starea corporalã în douã moduri diferite si complementare: prin sânge în ceea ce priveste calitatea caloricã si prin sistemul nervos în ceea ce priveste calitatea luminoasã.

26. În cazul focului, lumina reprezintã aspectul superior, iar cãldura – aspectul inferior.

27. Se poate spune cã sângele este în raport direct cu latura inferioarã a stãrii subtile, de unde interdictia de a consuma sânge, absorbtia lui antrenând tot ceea ce este mai grosier din vitalitatea animalã, care poate antrena grave consecinte prin amestecul cu elementele psihice ale omului. Folosirea frecventã a sângelui în practicile magice, chiar în vrãjitorie, este explicabilã prin atractia entitãtilor “infernale” care are loc în conformitate cu natura acestuia.

28. Qabbalah înseamnã în ebraicã “traditie”, fiind vorba de o traditie esotericã si initiaticã. Talmudul reprezintã traditia pur exotericã, religioasã si legalã.

29. Validitatea oricãrei traditii este conditionatã de transmiterea regulatã si neîntreruptã prin intermediul unui “lant” de persoane autorizate. [Adicã ceea ce în crestinism se numeste “succesiune apostolicã”.]

30. Stiintele sacre apartinând unei forme traditionale date fac parte integrantã din ea, cel putin ca elemente secundare si subordonate, departe de a reprezenta adãugiri fãcute artificial.

31. Existã în zilele noastre tendinta de a nu tine cont de stiintele sacre, pentru cã nu sunt reductibile la nivelul “filosofiilor” sau a “misticismelor”, singurele care convin modernilor.

32. Este la modã în unele cercuri academice sã se punã Qabbalah ebraicã pe seama neo-platonismului grec, pentru cã existã un principiu conform cãruia totul vine de la greci. Aceastã idee este în întregime falsã, întâi de toate pentru cã spiritul iudaic n-a fost niciodatã deschis împrumuturilor, apoi pentru cã neo-platonismul, în ciuda unor idei esoterice, este o doctrinã pur exotericã.

33. S-a formulat o pretentie despre o asa-zisã origine greacã a esoterismului islamic. În realitate, doar filosofia este la arabi de origine greacã, în timp ce esoterismul nu poate fi asimilat acesteia.

34. Este perfect normal ca aceeasi stiintã sacrã sã se gãseascã în traditii diverse, cãci adevãrul, în orice domeniu s-ar gãsi el, nu este monopolul unei singure forme traditionale în detrimentul celorlalte.

35. Acolo unde existã asemãnãri între douã traditii, acestea se explicã mai putin prin “împrumuturi” cât prin “afinitãti” datorate unui ansamblu de conditii comune si asemãnãtoare (rasã, tip de limbaj, mod de existentã etc.).

36. Denominatiunile inventate de cãtre sistemele filosofiei moderne occidentale nu sunt aplicabile decât acesteia în exclusivitate. “Exportarea” lor cu scopul de a întelege doctrinele traditionale duce la o falsã cunoastere a acestora.

37. Ceea ce s-a pãstrat din hermetism nu constituie o doctrinã traditionalã completã. Este vorba de cunostinte nu de ordin metafizic, ci cosmologic, acesta din urmã fiind doar secundar si contingent, o aplicatie a doctrinei la cunoasterea “lumii intermediare”.

38. Magia este o stiintã (sau un grup de stiinte) destinatã sã producã fenomene mai mult sau mai putin extraordinare, mai ales dar nu exclusiv la nivel sensibil.

39. Magia este cea mai inferioarã dintre toate aplicatiile cunoasterii traditionale, cea mai dispretuitã, al cãrui exercitiu este abandonat celor ale cãror limitatii individuale sunt prea constrângãtoare pentru a le permite dezvoltarea altor posibilitãti.

40. Unul din semnele orbirii epocii noastre este faptul cã cei care stiu cu adevãrat sã citeascã simbolurile nu sunt decât o infimã minoritate. Dimpotrivã, prea multi “profani” se cred calificati sã interpreteze “stiinta sacrã”, pe care nu fac decât s-o racordeze dupã bunul plac al imaginatiei lor mai mult sau mai putin dezordonate.

41. Între “evolutionismul” antitraditional si acceptarea datelor traditionale, trebuie fãcutã o alegere inevitabilã, si orice compromis nu poate decât sã conducã la contradictii insolubile.

42. Chiar în cazul în care o stiintã traditionalã si o stiintã profanã au în aparentã acelasi obiect de studiu, punctul de vedere este totalemente diferit, si între cele douã existã o distantã incomensurabilã.