René Guénon, Capitolul I. Noţiuni despre “Agarttha” în Occident (Regele Lumii)

Opera postumă a lui Saint-Yves d'Alveydre, intitulată Misiunea Indiei, publicată în anul 1910 [1], conţine descrierea unui misterios centru iniţiatic, purtând numele de "Agarttha"; probabil că mulţi dintre cititorii acelei cărţi au crezut că este vorba despre o poveste cu totul imaginară, o ficţiune lipsită de orice bază reală. Într-adevăr, dacă analizăm această operă cuvânt cu cuvânt, putem găsi unele inadvertenţe care, cel puţin pentru cei ce iau în consideraţie doar aparenţele exterioare, ar putea justifica o atare opinie; pe de altă parte, Saint-Yves a avut, fără îndoială, motive întemeiate pentru a nu publica respectiva carte, începută cu mult timp mai înainte dar pe care nu a dus-o niciodată la bun sfârşit. Este la fel de adevărat că, înainte de apariţia acesteia, nu se auzise nicăieri în Europa nici despre "Agarttha", nici despre conducătorul ei, "Brahmatma", cu excepţia celor scrise de un autor prea puţin credibil, Louis Jacolliot [2], care nu este, cu siguranţă, o autoritate în domeniu, şi deci nu poate fi luat ca punct de referinţă; în ce ne priveşte, credem că Jacolliot auzise într-adevăr vorbindu-se despre astfel de lucruri pe timpul unei călătorii făcute în India, dar le-a distorsionat după aceea, aşa cum a făcut şi cu altele, în stilul său eminamente fantezist. Deodată însă, în 1924 a apărut o carte nouă şi neaşteptată, intitulată Animale, Oameni şi Zei, în care Ferdinand Ossendowski îşi povesteşte peripeţiile din cursul unei călătorii obositoare făcută între 1920 şi 1921 prin Asia centrală, şi care conţine, mai ales în ultima parte, povestiri aproape identice cu cele ale lui Saint-Yves; numeroasele comentarii care au însoţit această carte ne oferă, credem, ocazia de a rupe definitv tăcerea asupra chestiunii "Agartthei".

Cei mai sceptici sau răuvoitori nu au pierdut, fireşte, ocazia de a-l acuza pe Ossendowski că l-ar fi plagiat pur şi simplu pe Saint-Yves, semnalând toate fragmentele asemănătoare ale celor două opere; şi, într-adevăr, sunt multe care prezintă, chiar şi în cele mai mici detalii, asemănări cu adevărat surprinzătoare. Găsim, mai întâi de toate, o afirmaţie care putea părea neverosimilă chiar şi la Saint-Yves, referitoare la existenţa unei lumi subterane, ale cărei ramificaţii s-ar extinde peste tot, pe sub continente şi chiar şi pe sub oceane, prin intermediul căreia s-ar stabili căi de comunicaţie invizibile între toate regiunile pământului; de altfel, Ossendowski nu revendică paternitatea unei atari afirmaţii, ba chiar spune că nu ştie ce să creadă despre ea; el susţine însă că a auzit-o de la mai multe personaje întâlnite pe timpul îndelungatei sale călătorii. Trecând la chestiuni mai deosebite, merită amintit fragmentul în care «Regele Lumii» este prezentat în faţa mormântului predecesorului său, sau cel în care se vorbeşte despre originea Ţiganilor, care ar fi trăit o vreme în "Agarttha" [3], şi multe altele. Saint-Yves spune că, pe timpul celebrării subterane a «Misterelor cosmice», există momente în care toţi călătorii care se află în deşert se opresc, şi până şi animalele sălbatice tac [4]; Ossendowski susţine că ar fi asistat personal la unul din acele momente de reculegere generală. Iar apoi, printre coincidenţele stranii, se numără şi povestea unei insule, astăzi dispărută, unde ar fi trăit oameni şi animale extraordinare: în această privinţă, Saint-Yves menţionează pe scurt periplul lui Iambul citat de Diodor, în timp ce Ossendowski vorbeşte despre călătoria unui bătrân budist din Nepal, dar cu toate acestea descrierile lor sunt aproape identice; dacă există cu adevărat două versiuni ale acestei poveşti, provenind din surse atât de îndepărtate una de cealaltă, ar fi interesant să le găsim şi să le comparăm cu minuţiozitate.

Am dorit să semnalăm toate aceste asemănări, dar menţionăm că ele nu ne conving deloc în privinţa dovedirii acuzaţiilor de plagiat; de altfel, nu avem intenţia de a intra într-o discuţie în contradictoriu care, la urma urmelor, nu ne interesează. Independent de mărturiile pe care Ossendowski însuşi ni le-a transmis, ştim din alte surse că acest gen de povestiri sunt frecvente în Mongolia şi în toată Asia centrală; şi vom adăuga imediat că lucruri similare există în tradiţiile aproape a tuturor popoarelor. Pe de altă parte, dacă Ossendowski ar fi copiat parţial Misiunea Indiei, nu înţelegem de ce ar fi omis unele pasaje de mare efect, sau de ce a schimbat forma anumitor cuvinte, scriind de pildă "Agharti" în loc de "Agarttha", lucru care, dimpotrivă, se explică foarte uşor dacă ne gândim că el a obţinut aceste informaţii din surse de origine mongolă, în timp ce Saint-Yves le obţinuse din surse hinduse (şi ştim că acesta din urmă s-a aflat în legătură cu cel puţin doi Hinduşi) [5]; nu înţelegem nici de ce a folosit, pentru a-l desemna pe conducătorul ierarhiei iniţiatice, titlul de «Rege al Lumii», care nu apare niciodată la Saint-Yves. Chiar dacă admitem că a împrumutat câteva idei, cert este faptul că Ossendowski expune multe alte lucruri care nu îşi găsesc un echivalent în Misiunea Indiei, şi pe care totodată el nu le-ar fi putut inventa, cu atât mai mult cu cât, fiind interesat mai cu seamă de politică decât de idei şi doctrine, şi ignorând tot ceea ce ţine de esoterism, el a fost, în mod clar, incapabil de a le înţelege sensurile exacte: vom menţiona ca exemplu povestea unei «pietre negre» trimisă o vreme de «Regele Lumii» lui "Dalai-Lama", apoi transportată la Urga, în Mongolia, şi dispărută în urmă cu circa o sută de ani [6]: or, în multe tradiţii «pietrele negre» au un rol important, de la cea care era simbolul Cibelei până la cea venerată de arabi în "Kaabah" din Mecca [7] . Iată şi un alt exemplu: "Bogdo-Khan" sau «Buddha cel viu», care se află la Urga, păstrează, alături de alte lucruri preţioase, inelul lui Gingis-Han pe care este gravată o "svastică", şi o placă din aramă care poartă sigiliul «Regelui Lumii»; se pare că Ossendowski l-ar fi putut vedea doar pe primul din aceste două obiecte, şi este greu de crezut că şi-ar fi putut imagina existenţa celui de-al doilea; iar în acest caz, nu ar fi fost mai firesc să vorbească despre o placă din aur ?

Aceste câteva observaţii preliminare sunt suficiente pentru scopul pe care ni l-am propus, întrucât intenţionăm să rămânem pe deplin în afara oricărei polemici şi chestiuni personale; dacă îi cităm pe Ossendowski şi pe Saint-Yves o facem numai pentru că operele lor ne pot servi ca punct de plecare pentru consideraţii care nu au nimic de a face cu ceea ce am putea crede despre unul sau despre celălalt, consideraţii a căror amploare depăşeşte cu mult atât nivelul lor individual cât şi pe al nostru care, în acest context, nu trebuie să conteze nici el mai mult. În ce priveşte operele lor, nu vrem să facem o «critică literară» mai mult sau mai puţin inutilă, ci să dăm mai degrabă unele indicii care, din câte ştim, nu au mai fost date până acum de nimeni, şi care pot, într-o oarecare măsură, să ajute la lămurirea a ceea ce Ossendowski numeşte «misterul misterelor» [8].

Note:

[1] A doua ediţie a apărut în 1949.

[2] Les Fils de Dieu, p.p. 236, 263-267, 272; Le Spiritisme dans le Monde, p.p. 27-28.

[3] Trebuie să spunem, în legătură cu aceasta, că existenţa popoarelor «nomade», printre care Ţiganii sunt un exemplu dintre cele mai impresionante, este cu adevărat un lucru extrem de misterios, care ar necesita o examinare atentă.

[4] Dr. Arturo Reghini a remarcat că acest fapt ar putea avea o oarecare legătură cu "timor panicus" al anticilor; o abordare care ni se pare, într-adevăr, foarte verosimilă.

[5] Adversarii lui Ossendowski au vrut să explice acest lucru susţinând că el ar fi citit o traducere în limba rusă a Misiunii Indiei, traducere a cărei existenţă este incertă, dat fiind faptul că înşişi urmaşii lui Saint-Yves nu o cunosc. I s-a mai reproşat lui Ossendowski că scrie "Om", în timp ce Saint-Yves scrie "Aum"; însă, dacă "Aum" este reprezentarea silabei sacre descompusă în elementele sale constitutive, dimpotrivă, "Om" este transcrierea corectă ce corespunde pronunţiei reale folosită atât în India cât şi în Tibet şi în Mongolia; este de ajuns acest amănunt pentru a ne da seama de “competenţa” unor asemenea critici.

[6] Ossendowski, care nu ştie că este vorba despre un aerolit, încearcă să explice anumite fenomene, cum ar fi apariţia unor litere pe suprafaţa acestuia, presupunând că acesta ar fi un fragment dint-o plăcuţă de ardezie.

[7] S-ar putea face o interesantă comparaţie şi cu "lapsit exillis", piatra căzută din cer pe care, în anumite circumstanţe, apar inscripţii, şi care a fost identificată cu Graalul în versiunea lui Wolfram von Eschenbach. Ceea ce face lucrurile şi mai deosebite, este faptul că, potrivi acestei versiuni, Graalul a fost în cele din urmă dus în «regatul preotului Ioan», pe care unii l-au identificat cu Mongolia, deşi nici o localizare geografică nu poate fi acceptată în sens literal (a se vedea L'Esotérisme de Dante, 1957, p.p. 35-36; şi următoarele).

[8] Ne-a uimit să aflăm, recent, că unii doreau să prezinte această carte ca pe o «mărturie» în favoarea unui personaj despre care, în momentul în care am scris-o, nici măcar nu ştiam că există; dezminţim deci categoric orice afirmaţie de acest fel, de oriunde ar veni ea, pentru că pentru noi este vorba numai de o expunere a unor date ce aparţin simbolismului tradiţional, care nu au, aşadar, nimic de a face cu nici o «personificare», de nici un fel.