“Virtutea spirituală nu este nici o simplă negare a
instinctelor naturale – ascetismul este cel mai mic nivel al ei – nici o pură
sublimare psihică, bine înţeles. Ea ia naştere dintr-un presentiment al
realităţii divine adiacente obiectelor dorinţei, - pasiunea nobilă este mai
aproape de virtute decât angoasa, - acest presentiment fiind în sine un fel de “graţie
naturală”, care compensează în rest aspectul sacrificial al virtuţii. Prin
urmare, ecloziunea progresivă a acesteia cheamă o iradiere din ce în ce mai
directă a Calităţii divine a cărei urmă omenească este virtutea, şi invers,
virtutea creşte în măsura în care se revelează modelul ei divin. Acest nucleu
intuitiv conferă virtuţii spirituale calitatea sa inimitabilă şi
cvasi-carismatică. Prin ea, Intelectul străluceşte, nu într-un mod “sapienţial”,
ci într-unul “existenţial”, prin frumuseţea sufletului, sau prin efectele
miraculoase pe care afinitatea dintre cutare virtute şi modelul ei divin o
poate declanşa în ambianţa cosmică.” (Titus Burckhardt, Introducere în
doctrinele esoterice ale islamului)
11 février 2017
Titus Burckhardt, Despre virtutea spirituală (fragment)
Publicat de Radu Iliescu la 1:25 PM
Etichete: Burckhardt Titus, fragment
Inscription à :
Publier les commentaires (Atom)
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire