Semnalăm aici că expresia coranică dhikr înseamnă “reminiscenţă”
în sensul platonician de cunoaştere reflectată a arhetipurilor, cu această
nuanţă că dhikr înseamnă literal “pomenire”. Astfel, de exemplu, pasajul
coranic: idhkurûnî adhkurkum (II, 152), poate fi tradus prin: “Amintiţi-vă de
Mine, Eu Îmi voi aminti de voi”, sau prin: “Pomeniţi-Mă, Eu vă voi pomeni.” De
altfel, printr-o “pomenire” interioară evocăm o amintire. Pe de altă parte, transpunerea
trecutului în ordinea principială este conformă simbolismului general al
limbilor semitice: trecutul definit, în arabă, serveşte la exprimarea acţiunii
atemporale a lui Dumnezeu. Această ambivalenţă a cuvântului dhikr joacă un rol
important în limbajul sufit, căci ea leagă “evocarea” Realităţilor esenţiale de
simbolismul sonor al formulelor de “incantaţie” sau de “invocaţie” (dhikr).
Prin dhikr este desemnată de altfel orice formă de concentrare asupra Prezenţei
divine. “Amintirea” – sau “pomenirea” – supremă nu este altceva decât o
identificare cu Verbul divin care, el, este Arhetipul arhetipurilor.
Vom fi înţeles că “reminiscenţa” sufită, la fel ca şi “reminiscenţa”
platoniciană, nu este de natură psihologică, ci eminamente intelectuală. Tocmai
de aceea de altfel suporturile sale nu pot fi decât la nivel elementar şi mai
ales corporal. Nimic mai fals să consideri metodele incantatorii ca o formă de
adoraţie mai “primară” şi astfel mai puţin “conştientă” decât este, de exemplu,
rugăciunea liberă. Există o legătură analogică inversă între nivelul cosmic cel
mai elementar şi nivelul spiritual cel mai înalt, şi prin aceasta suporturile
care ajută la transformarea conştiinţei în Spirit fără formă se înrudesc cu
marile ritmuri ale naturii, cu mişcările astrelor, cu valurile mării sau cu
spasmele dragostei şi ale agoniei morţii.
(Introducere în
doctrinele esoterice ale islamului)
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire