Ananda K. Coomaraswamy, Despre pregătirea intelectuală (fragment)

“Zici că ‘cuvântul scris’ îţi este de puţin folos şi că ai nevoie de ceva contact personal. Şi este adevărat că fiecare trebuie să-şi găsească Maestrul. În acelaşi timp este zadarnic să căutăm vreunul; răspunsurile corecte vor veni atunci când vom fi pregătiţi şi capabili să punem întrebările corecte, şi nu mai înainte; aşa va fi şi cu Maestrul. Este nevoie de o “pregătire intelectuală”. De aceea, în ciuda respingerii cuvântului scris, cred că poate nu ai găsit cuvintele scrise de care ai nevoie, şi de aceea îţi sugerez să lăşi deoparte sursele cu care eşti familiar şi să te afunzi în studiul surselor tradiţionale – greceşti, islamice, indiene şi chinezeşti. Încearcă să-ţi recuperezi forţa fizică, şi în acelaşi timp să cheltuieşti cel puţin doi ani pentru a deveni familiar cu Pitagora, Platon, Plotin, Hermes, Dionisie Areopagitul, Eckhart, Boehme, Brahmanele, Upanişadele şi Bahagavad-Gita, apoi sufiţii, în special Divanul lui Rumi, Ibn al-Arabî, Attar (pentru cel din urmă începeţi cu traducerea lui Fitzgerald la Limba păsărilor, o lucrare de infinit mai multă importanţă şi mai frumoasă decât poemele lui Omar Khayyam). Renunţă la ideea că tu, John Layard, eşti “cel care face” şi lasă povara pe umerii Celui care o duce cu uşurinţă. Caută neapărat să citeşti Viaţa lui Apollonius din Tyana, de Philostratus.” (Ananda K. Coomaraswamy, scrisoare către John Layard, antropolog cultural)

Read more!

Ananda K. Coomaraswamy, Despre 'dincolo de bine şi rău’ (fragment)

“Este desigur ‘periculos’ să publici o astfel de învăţătură, oricât de adevărată; s-a întâmplat de mai multe ori, atât în Europa cât şi în Asia, ca unii să susţină (întotdeauna, desigur, în mod eretic) că nu contează ceea ce ‘eu’ fac, binele şi răul fiind simple preferinţe. Capcana e ascunsă, desigur, în cuvintele ‘eu’ şi ‘preferinţă’; întrucât atât timp cât susţinem că ‘eu fac’ şi atât timp cât mai avem vreo preferinţă oarecare, nu putem arunca de pe umeri povara responsabilităţii. Dumnezeu nu are preferinţe; şi nu poate avea niciuna, pentru că dacă ar avea, asta ar însemna că El ar avea ceva de câştigat din acţiune, lucru exclus prin ipoteză. Doar cei care sunt nimeni şi nu mai au nicio preferinţă au dreptul să se uite la bine şi la rău fără aprobare şi dezaprobare.

Read more!

Ananda K. Coomaraswamy, Despre identitatea Tradiţiei (fragment)

“Aşa cum văd eu, nicio civilizaţie nu are nimic de învăţat de la alta. Cât de des le răspund occidentalilor curioşi: ‘De ce căutaţi înţelepciunea în India? O aveţi toată în tradiţia voastră pe care doar aţi uitat-o. Valoarea tradiţiei orientale pentru voi nu constă într-o diferenţă, ci în aceea că vă poate reaminti ceea ce aţi uitat.’

Read more!

Ananda K. Coomaraswamy, Despre Orient şi Occident (fragment)

“Nu pot, desigur, să fiu de acord cu dumneavoastră că Orientul este Orient şi Occidentul este Occident, aşa cum a spus Kipling, despre care mai târziu remarca F. W. Bain că ‘India hindusă a fost pentru el o carte pecetluită cu şapte peceţi’. Există, desigur, o falie care desparte ceea ce e ‘modern’ de ceea ce e cu adevarat oriental; dar nu este vorba despre o distincţie geografică, sau care să fi putut fi sesizată înainte de secolul XIV. Tot ceea ce a vrut să spună Kipling este că n-a înţeles niciodată Orientul. [...] Sunt multe moduri de a spune acelaşi lucru, dar asta nu implică adevăruri contradictorii. În opinia dumneavoastră, ori Orientul ori Occidentul trebuie să se înşele; şi asta este adevărat doar dacă punem în antiteză, nu Orientul şi Occidentul, ci lumea modernă anti-tradiţională cu culturile tradiţionale bazate pe principiile universale.” (Ananda K. Coomaraswamy, scrisoare care n-a mai fost expediată niciodată)

Read more!

Ananda K. Coomaraswamy, Despre transmigraţie şi reîncarnare (fragment)

“Legat de articolul ‘Reîncarnare’ al Dnei Rhys Davids şi articolul ‘Despre Renaştere’ din numărul dumneavoastră din 8 ianuarie 1942, şi cu referire specială la observaţia ‘în India este un punct cardinal al dogmei hinduse’, trebuie să spun că dacă în India există o doctrină a transmigraţiei (în sensul trecerii din anumite stări ale fiinţei în alte stări ale fiinţei), reîncarnarea (în sensul întoarcerii indivizilor şi încarnarea lor pe pământ) nu este o doctrină hindusă. Conform cuvintelor lui Sankaracarya, doctrina hindusă afirmă că: ‘nu există alt transmigrant (samsarin) decât Domnul’. Aceasta este învăţătura Upanishadelor şi a altor texte mai vechi, fapt care poate fi dovedit cu multe citate, şi decurge direct din aceea că posibilităţile noastre sunt ‘doar numele actelor Sale’, Cel care este ‘singurul care vede, singurul care aude, singurul care gândeşte, etc., în noi’, şi din concepţia, comună hinduismului şi buddhismului, că cea mai mare iluzionare este să crezi că ‘eu sunt cel ce am făcut’. În naşteri şi morţi succesive este Brahma, şi nu ‘eu’, cel ce vine şi pleacă; ‘pleacă’ atunci când ‘renunţă la trup’ şi spiritul ‘se întoarce la Dumnezeu, care l-a dăruit’. Aceasta este şi învăţătura lui Hristos, cel care spune că pentru a-l urma trebuie să ne urâm sufletele, şi că ‘nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer.’” (Ananda K. Coomaraswamy, scrisoare către publicaţia Light, Londra)

Read more!

Ananda K. Coomaraswamy, Despre utilizarea traducerilor (fragment)

“Exceptând situaţia în care presupun greşit că nu ai acces la scrierile originale în arabă, farsi, sanscrită, pali sau chineză, trebuie să subliniez că traducerile lor existente în limbile europene sunt de calităţi foarte diferite. Poate că cele mai bune sunt traducerile mot à mot pentru uzul studenţilor. Problema este că cele mai vechi au fost făcute în principal de misionari pentru uz propriu, iar cele mai noi aparţin mai ales unor universitari raţionalişti-nominalişti pentru care limbajul scolasticii e la fel de incomprehensibil ca şi scripturile orientale însele. Pur şi simplu ignoră echivalentul englezesc al termenilor metafizici pe care i-au găsit ei înşişi prima dată în viaţă; ca să nu menţionăm că şi ei, de asemenea, moştenesc de la “civilizaţia creştină” a Europei, în care nu mai cred de multă vreme, un complex de superioritate. Dacă eşti interesat trebuie să fii, aşadar, deosebit de circumspect cu utilizarea traducerilor; şi chiar dacă înveţi una dintre limbi, simpla lectură literală nu-ţi va revela conţinutul până când nu ajungi în punctul în care vei percepe cuvintele originale cu toată pregnanta lor semnificaţie, renunţând să mai gândeşti la adresa lor în termenii unor simple echivalente ale unor termene englezeşti.” (Ananda K. Coomaraswamy, scrisoare către Părintele Gerald Vann, profesor la Blackfriars School, Laxton, Anglia)

Read more!

Ananda K. Coomaraswamy, Despre Eternul El (fragment)

“De aceea, nu pot crede că vreo formă religioasă este pregătirea pentru alta. O astfel de perspectivă mi se pare analoagă erorii de a crede că un stil artistic este pregătirea pentru o dezvoltare mai înaltă care îi urmează. Sunt mai degrabă în acord cu ideea musulmanilor că toţi marii profeţi de la Adam la Muhammad sunt egali, dar fiecare este profet pentru timpul şi locul său; şi desigur cu splendida afirmaţie a Sfântului Augustin că religia adevărată pe care cei din vechime au avut-o întotdeauna a început să fie numită ‘creştinism’ doar după naşterea temporală a lui Hristos (desigur, ştiu că a revenit asupra acestei afirmaţii, dar cred că în acest caz primul gând a fost cel mai bun).

În toate lucrările mele mă străduiesc să nu afirm niciodată un element doctrinar anume fără să citez în sprijinul autorităţii sale din surse creştine, islamice, hinduse şi desea altele; şi subliniez că nu există nimic neobişnuit în raport cu hinduismul şi buddhismul în afara ‘culorii locale’. Aşadar, aşa cum am spus adesea, sunt de partea dumneavoastră, deşi nu sunteţi cu totul de partea mea.

Read more!

Ananda K. Coomaraswamy, Despre cauza războaielor (fragment)

“Dacă oamenii ar vrea să trăiască în pace unii cu alţii, ar trebui să înveţe să se înţeleagă şi să gândească unii împreună cu alţii. Primul obstacol pentru o astfel de înţelegere reciprocă este, ca să-l cităm pe Profesorul Burtt [probabil Edwin Arthur Burtt, filosoful american], ‘trufaşa teză conform căreia orice soluţie pentru toate problemele reale poate şi va fi găsită în tradiţia occidentală.’ Această trufie îngustă şi fariseică este una dintre principalele cauze ale războaielor... cauza pe care filosofii trebuie s-o îndepărteze prima.

Read more!

Ananda K. Coomaraswamy, Despre starea actuală a creştinismului (fragment)

“Doar în perioada secolelor V-XIII A.D. Orientul şi Occidentul au avut într-adevăr o singură inimă şi-o singură minte. Un prieten catolic, care a scris articole despre extremism – cerând neîntârziat o relaţie fără compromis între Biserică şi lume – îmi spune că eu (care nu sunt din punct de vedere formal creştin) sunt singurul care îi înţelege punctul de vedere! Sunt înspăimântat că inclusiv catolicii care cunosc adevărul, dacă ar vrea să-l folosească din toată inima ar fi aproape toţi contaminaţi de modernism. Vreau să spun că au redus religia la credinţă şi morală, lăsând speculaţia şi factibilia în sarcina profanului şi a lui Mammona. Creştinismul este astăzi prezentat într-un mod atât de sentimental încât n-ar trebui să ne mirăm că cei mai buni din tânăra generaţie se revoltă. Remediul ar fi prezentarea religiei în formele dificile din punct de vedere intelectual: oferirea provocării unei teologii şi metafizici care să ceară un mare efort pentru a fi înţelese cât de cât.” (Ananda Coomaraswamy, scrisoare către Walter Shewring, asisstant master la Ampleforth College, în 4 martie 1936)

Read more!

Ananda K. Coomaraswamy, Despre Metafizica tradiţională (fragment)

Ceea ce înţelegi dumneata prin metafizică nu este ceea ce înţeleg eu. “Metafizica” predată în facultăţi cu greu e ceva mai mult decât epistemologie. Metafizica tradiţională este o doctrină despre posibilitate: posibilităţile fiinţei şi ale nefiinţei, ale finitului şi ale infinitului; cele ale fiinţei finite sunt în cea mai mare măsură incluse în ceea ce se numeşte ontologie şi cosmologie.

Metafizica tradiţională (Philosophia perennis sau Sanatana Dharma) nu este un omnium gatherum al “ceea ce au crezut oamenii”, nici o “filosofie” sistematică; este o doctrină coerentă şi întotdeauna auto-coerentă care poate fi recunoscută întotdeauna şi oriunde şi este cât se poate de independentă de orice concept de “progres” în confort material sau acumulare de cunoaştere empirică; nu se opune şi nici nu trebuie confundată cu vreunul dintre ele. Este sensul unei lumi care fără el ar consta doar în experienţe, “un lucru după altul”. Fără un principiu cu care să se afle în conexiune, un scop în raport cu care să poată fi ierarhizată, viaţa noastră ar fi haotică, şi n-am şti cum sau pentru ce să facem educaţie. Simplul cod etic este doar pentru confortul nostru şi se dovedeşte insuficient pentru iluminare.

Read more!

René Guénon, Despre ritualuri (fragment)

“Este important să remarcăm pentru început că prezenţa ritualurilor este o trăsătură comună tuturor instituţiilor tradiţionale, de orice nivel ar fi ele, exoterice cât şi esoterice, luând aceşti termeni în sensul lor cel mai vast, aşa cum am făcut-o până acum. Această trăsătură este o consecinţă a elementului “non-uman” implicat esenţialmente în asemenea instituţii, căci se poate spune că ritualurile au întotdeauna drept scop punerea fiinţei omeneşti în legătură, directă sau indirectă, cu ceva care-i depăşeşte individualitatea şi care aparţine altor stări ale fiinţei; este de altfel evident că nu e necesar în toate cazurile ca legătura astfel stabilită să fie conştientă pentru a fi reală, căci ea operează în modul cel mai obişnuit prin intermediul anumitor modalităţi subtile ale individului, modalităţi în care cei mai mulţi dintre oameni sunt acum incapabili să-şi transfere centrul conştiinţei. Oricum ar fi, indiferent dacă efectul este aparent sau nu, imediat sau amânat, ritualul îşi poartă întotdeauna eficienţa în sine, cu condiţia, de la sine înţeleasă, de a fi împlinit conform regulilor tradiţionale care-i asigură valabilitatea, în afara cărora n-ar mai fi decât o formă vidă şi un simulacru inutil; şi această eficienţă nu are nimic “miraculos” sau “magic”, cum spun unii cu o intenţie evidentă de denigrare şi de negaţie, căci ea rezultă pur şi simplu din legi clar definite după care acţionează influenţele spirituale, legi ale căror “tehnică” ritualică nu este până la urmă decât aplicaţia şi punerea în practică.” (René Guénon, Aperçus sur l’Initiation)

Read more!

Aldous Huxley, Brave New World Revisited (note de lectura)

Freedom and individualism are willingly exchanged for sensory pleasure and endless consumption.

Chapter 1. Over-population

- the completely organized society

- the abolition of free will

- the scientific caste system

- the servitude made acceptable by regular doses of chemically induced happiness

- the orthodoxies drummed in by nightly courses of sleep-teaching

- the nightmare of too much order

- prophecies made in 1931

- George Orwell’s 1984 was a magnified projection into the future of a present that contained Stalinism and an immediate past that had witnessed the flowering of Nazism.

- animal behaviour – control through the punishment of undesirable behavior is less effective, in the long run, than control through the reinforcement of desirable behavior by rewards

- 1984 – punishment and fear of punishment

- Brave New World – mild punishment, systematic reinforcement of desirable behavior, many kinds of non-violent manipulation, genetic standardization

- representatives of commercial and political organizations who have developed a number of new techniques for manipulating, in the interest of some minority, the thoughts and feelings of the masses

- human numbers are now increasing more rapidly than at any time in the history of the species

- in the Brave New World, the problem of human numbers in their relation to natural resources had been solved.

- The problem of rapidly increasing numbers in relation with natural resources is the central problem of the mankind.

- the Age of Over-population

- there is a close correlation between too many people, too rapidly multiplying, and the formulation of authoritarian philosophies, the rise of totalitarian systems of government

Read more!

Richard Stivers - Technology as Magic: Triumph of the Irrational - note de lectură

RICHARD  STIVERS – TECHNOLOGY AS MAGIC: THE TRIUMPH OF THE IRRATIONAL, Continuum, 2001 

The author of this notice is Silviu Man.

INTRODUCERE – PARADOXUL TEHNOLOGIEI ŞI MAGIEI

Aşteptările noastre de la tehnologie au devenit magice şi folosirea tehnologiei devine din ce în ce mai iraţională. În schimb, magia a căpătat o aparenţă raţională şi este folosită ca tehnologie în scopul eficienţei. – 1

Istoric, magia îşi are rădăcinile în încercarea de a influenţa natura, care era experiată ca fiind sacră. […] Astăzi, tehnologia este percepută ca fiind o forţă mai mare decât cea a naturii, pentru că este folosită cu succes la exploatarea resurselor naturii şi la re-crearea naturii. Dacă sacrul este ceea ce noi experiem ca fiind atotputernic, atunci este inevitabil ca tehnologia să înlocuiască natura ca obiect al venerării tacite.  – 2

După Marcel Mauss, magia este despre împlinirea dorinţelor. Magia apare în hiatus-ul dintre dorinţă şi împlinirea ei. […] Magia este eficace numai în relaţie cu oamenii şi doar atunci când oamenii cred în ea. – 3

Neopăgânii sunt „optimişti în privinţa utilizării ştiinţei şi tehnologiei moderne”. – 4

Tehnopagânismul este una dintre subculturile care au apărut în jurul computerului. – 4

Read more!

Alexandr Soljeniţîn, Despre consecinţele imprevizibile ale Istoriei (fragment)

“Mai mult decât o dată am meditat asupra capriciilor Istoriei, asupra imprevizibilităţii consecinţelor pe care ea le ridică pe drumul nostru – vorbesc despre consecinţele actelor noastre. Germania lui Wilhelm II a deschis calea lui Lenin pentru ca acesta să distrugă Rusia, douăzeci şi opt de ani mai târziu Germania a fost împărţită în două pentru jumătate de secol. Polonia a contribuit la întărirea bolşevicilor în timpul anului 1919, atât de dificil pentru ei, şi ea a cules 1939, 1944, 1956, 1980. Cu câtă grabă i-a ajutat Finlanda pe revoluţionarii ruşi, ea care nu suporta, nu suferea libertăţile deosebite de care dispunea – dar în sânul Rusiei – şi, în schimb, a suferit patruzeci de ani de umilinţă politică (“finlandizarea”). În 1914, Anglia a vrut să doboare puterea Germaniei, concurenta sa pe scena mondială, şi ea a fost cea care a pierdut poziţia de mare putere, iar toată Europa a fost distrusă. La Petrograd, cazacii au rămas neutri atât în Februarie cât şi în Octombrie, un an mai târziu au fost victima unui genocid (şi mulţi dintre victime erau chiar cazacii aceia). În primele zile ale lui iulie 1917, partidul S.R. de stânga s-a apropiat de bolşevici, apoi au format împreună cu aceştia un fel de “coaliţie”, cu platformă lărgită, un an mai târziu au fost zdrobiţi aşa cum nicio autocraţie n-ar fi avut mijloacele s-o facă.

Read more!

Ananda K. Coomaraswamy, Figures of Speech or Figures of Thought? The Traditional View of Art (note de lectura)

2007, World Wisdom, Inc.

Chapter I. “A Figure of Speech, or a Figure of Thought?”

We have invented an “aesthetic” and think of art as a kind of feeling. The original of the word “aesthetic” means perception, and is irrational.

When we speak of a work of art as “significant”, it can be significant only of some thesis that was to be expressed.

My thesis will be that if we propose to use or understand any works of art, we ought to abandon the term “aesthetic” in its present application and return to “rhetoric”.

Art is a language, not a spectacle.

All the sources are conscious of the fundamental identity of all the arts.

What are the arts for? Always and only to supply a real or imagined need or deficiency on the part of the human patron.

Katharsis is a sacrificial purgation and purification “consisting in a separation, as far as that is possible, of the soul from the body”.

The Platonic katharsis implies an ecstasy.

Read more!

Walter Andrae, Viaţa simbolurilor (text integral)

Pentru a aduce domeniul spiritualului şi al divinului la nivelul percepţiei, umanitatea este obligată să adopte un punct de vedere în care pierde uniunea imediată cu divinul şi viziunea imediată a spiritualului. Atunci încearcă să incorporeze într-o formă perceptibilă tangibil sau altfel. Elaborează simboluri, caractere scrise şi imagini de cult ale unor substanţe terestre şi vede în ele şi prin ele substanţa divină şi spirituală care nu are asemănare şi nu ar putea altfel să fie văzută. În niciun caz simbolurile şi asemănările nu apar în momentul unei dezvoltări superioare a spiritualităţii în om. Dimpotrivă, se impun ca mijloace de salvare atunci când are loc un declin în modul în care ne raportăm la divinitate şi spiritualitate. Iisus Hristos a dat în parabole comorile Împărăţiei Cerurilor unei umanităţi în declin, nu înfloritoare, corespunzătoare epocii sale şi tuturor epocilor viitoare. În acelaşi mod, în vremurile pre-creştine, simbolurile vizibile, imaginile marilor mistere şi experienţe, ofereau un remediu pentru nevrednicia sufletului în vremuri de prăbuşire spirituală.

Read more!

René Guénon, Despre totalitarisme (fragment)

“Sunt de aceeaşi părere cu dumneavoastră în privinţa fascismului şi a celorlalte regimuri similare actuale, care par că vor să se opună “democraţiei”, dar care, în fond, sunt la fel de lipsite de principiile veritabile.” (René Guénon într-o scrisoare adresată lui Ananda Coomaraswamy, 1937)

Read more!

René Guénon, Despre reîncarnare (fragment)

“În ceea ce priveşte articolul dumneavoastră despre reîncarnare, ceea ce-mi propuneţi să fac îmi pare ceva foarte bun, şi va fi cu certitudine o lucrare foarte utilă. În ceea ce priveşte fondul însuşi al chestiunii, imposibilitatea unei întoarceri în aceeaşi lume rezultă din faptul că ar implica o limitare a multiplicităţii lumilor (sau a stărilor de existenţă, căci e acelaşi lucru în fond), şi, prin urmare, o limitare a Posibilităţii universale însăşi. Aceasta, bineînţeles, priveşte fiinţa veritabilă şi revine la a spune că aceasta nu se poate manifesta de două ori în aceeaşi stare; acesta nu este, în cele din urmă, decât un caz particular al imposibilităţii unei repetiţii oarecare în manifestarea universală, din cauza însăşi a indefinităţii ei.

Acum, asta nu vrea să spună că nu există ceva care poate “să se reîncarneze”, dacă ţinem să folosim acest cuvânt, dar este vorba pur şi simplu de elemente psihice care nu mai au nimic în comun cu fiinţa veritabilă (care se află în acel moment în altă stare), şi care vin să se integreze în manifestarea unei alte fiinţe aşa cum o fac şi elementele corporale; dacă este să vorbim corect, nu despre “reîncarnare” este vorba în acest caz, ci de “metempsihoză” (cât priveşte cuvântul “transmigraţie”, desemnează propriu-zis trecerea într-o altă stare, fiind vorba, în acest caz, de fiinţa veritabilă). Acest transfer de elemente psihice explică pretinsele “cazuri de reîncarnare”, sau de “amintiri din vieţile anterioare” care se constată uneori (în rest, ce-ar putea “să-şi amintească”, dat fiind că, fie şi în ipoteza reîncarnaţionistă, ar fi vorba întotdeauna despre o nouă individualitate îmbrăcată cu fiinţa, iar memoria aparţine în mod evident individualităţii ca atare?). În plus (lăsând deoparte, bineînţeles, motivaţia sentimentală invocată de moderni şi care nu are niciun interes doctrinal), credinţa în reîncarnare poate fi considerată ca fiind datorată parţial neînţelegerii sensului simbolic al anumitor expresii. Deşi apropierea este poate bizară, mă gândesc acum la un alt fapt care are exact aceeaşi cauză: este credinţa în existenţa anumitor monştri şi animale fantastice, care nu sunt decât vechi simboluri neînţelese; astfel, cunosc aici oameni care cred cu tărie în “oamenii cu cap de câine”; “Istoria naturală” a lui Plinius este plină de confuzii de acelaşi gen...

 Am tratat destul de amplu în “Eroarea spiritistă” această problemă a reîncarnării, indicând de asemenea distincţiile care trebuie făcute între diferitele elemente ale fiinţei manifestate. Dat fiind că este vorba despre o imposibilitate, e de înţeles că nu poate exista nicio excepţie; altfel, unde s-ar opri ea exact? În această privinţă, vă voi semnala un lucru destul de curios: Dna Blavatsky însăşi începuse prin a refuza ideea de reîncarnare în general; în “Isis Unveiled”, ea avea în vedere doar un anumit număr de cazuri excepţionale, reproducând învăţăturile lui H.B. de L. a cărui ucenică era pe vremea aceea. O posibilitate care constituie doar o excepţie aparentă este cazul unei fiinţe care, nemaifiind cu adevărat supusă morţii (un jivan-mukta), şi-ar continua din anumite motive existenţa terestră (n-ar reveni precum pretinşii “reîncarnaţi”) utilizând succesiv mai multe corpuri diferite; dar este evident că acesta este unul dintre cazurile cu desăvârşire în afara condiţiilor umanităţii ordinare, şi că de altfel o astfel de fiinţă nu mai poate fi numită cu adevărat “reîncarnare” în niciun fel.” (René Guénon într-o scrisoare adresată lui Ananda Coomaraswamy, 1936)

Read more!

Ananda K. Coomaraswamy, Philosophia perennis (fragment)

“Filosofia” metafizică este numită “perenă” datorită eternităţii, universităţii şi inflexibilităţii sale. Este ceea ce Augustin numea “Înţelepciunea increată, aceeaşi acum precum întotdeauna a fost şi întotdeauna va fi”; religia care, aşa cum spunea tot el, se numeşte “creştinism” doar după venirea lui Hristos. Ceea ce a fost revelat la început conţine implicit tot adevărul; şi atât timp cât tradiţia este transmisă fără deviere, atât timp, cu alte cuvinte, cât lanţul profesorilor şi al discipolilor se păstrează fără ruptură, nici inconsistenţa nici eroarea nu sunt posibile. Pe de altă parte, înţelegerea doctrinei trebuie perpetuu reînnoită; iar aceasta nu e vorbă goală. Faptul că doctrina este anistorică nu exclude în niciun fel posibilitatea, sau chiar necesitatea, unei perpetue explicitări a formulelor sale, o adaptare a ritualurilor practicate la început, şi o aplicare a principiilor sale în arte şi ştiinţe. Cu cât umanitatea degenerează de la autosuficienţa sa iniţială, cu atât mai mult apare necesitatea unor astfel de aplicaţii. O istorie a acestor explicitări şi adaptări este posibilă. Astfel apare distincţia între ceea ce a fost “auzit” la început şi ceea ce s-a “reamintit”. (Ananda Coomaraswamy, Vedanta şi tradiţia occidentală)

Read more!

Ananda K. Coomaraswamy, Despre metafizică (fragment)

“Metafizica, în general, recurge la simboluri vizuale (cruci şi cercuri, de exemplu) şi mai presus de toate la simbolismul luminii şi al soarelui – pentru că, aşa cum spune Dante, “niciun obiect al simţurilor din întreaga lume nu merită mai mult să-l simbolizeze pe Dumnezeu”. Dar va trebui de asemenea să utilizez termeni tehnici precum esenţă şi substanţă, potenţialitate şi act, inspir şi expir, asemănare exemplară, etervitate [jumătatea drumului dintre timp şi eternitate; modul de a fi al îngerilor], formă şi accident. Metempsihoza trebuie să fie distinsă de transmigraţie şi ambele de “reîncarnare”. Va trebui să face distincţia între suflet şi spirit. Înainte de asta trebuie să ştim când, şi dacă, este potrivit să folosim un termen sanscrit pentru cuvântul “soul” (anima, psyche), trebuie să ştim dinainte multiplele sensuri în care a fos folosit cuvântul “suflet” în tradiţia europeană; ce fel de suflet poate fi “salvat”; ce fel de suflet ne cere Hristos să-l “urâm” dacă vrem să fim discipolii săi; la cel fel de suflet se referă Maestrul Echkhart atunci când spune că trebuie “condamnat la moarte”. Trebuie să ştim ce înţelege Philo [din Alexandria] prin “sufletul sufletului”; şi trebuie să ne întrebăm la ce anume ne putem gândi când zicem că animalele sunt “fără suflet”, deşi cuvântul “animal” înseamna etimologic chiar “însufleţit”. Trebuie să distingem esenţa de existenţă. Şi trebuie să inventăm cuvinte precum “acumdeauna” (nowever) pentru a exprima sensurile depline şi originare ale cuvintelor ca “dintr-o dată”, “imediat” şi “îndată”.” (Ananda Coomaraswamy, Vedanta şi tradiţia occidentală)

Read more!

René Guénon, Despre deviaţia Masoneriei moderne (fragment)

“Totul anunţă, a spus Joseph de Maistre, că Francmasoneria vulgară este o ramură îndepărtată şi probabil coruptă a unui trunchi vechi şi respectabil” (Mémoire au duc de Brunswich, 1782). Aşa trebuie văzută chestiunea: prea adesea greşim gândindu-ne doar la Masoneria modernă, fără să reflectăm că aceasta este pur şi simplu produsul unei deviaţii. Primii responsabili de această deviaţie, din câte ştiu, sunt pastorii protestanţi Anderson şi Desaguliers, care au redactat Constituţiile Marii Loje din Anglia, publicate în 1723, şi care au eliminat toate documentele vechi pe care au putut pune mâna, pentru ca nimeni să nu-şi dea seama de inovaţiile pe care le introduceau, şi de asemenea pentru că aceste documente conţineau formule pe care ei le considerau foarte jenante, precum obligaţia de “fidelitate faţă de Dumnezeu, Sfânta Biserică şi Rege”, marcă incontestabilă a originii catolice a Masoneriei. Această muncă de deformare, protestanţii o pregătiseră folosindu-se de cei cincisprezece ani care s-au scurs între moartea lui Christophe Wren, ultimul Mare Maestru al Masoneriei vechi (1702), şi fondarea noii Mari Loje a Angliei (1717). Totuşi, au lăsat să subziste simbolismul, fără să bănuiască faptul că acesta, pentru oricine îl înţelegea, mărturisea împotriva lor la fel de elocvent ca textele scrise, pe care de altfel nu izbutiseră să le distrugă pe toate. Iată, foarte pe scurt rezumat, ce ar trebui să ştie toţi cei care vor să combată eficient tendinţele Masoneriei actuale. (René Guénon, Etudes sur la Maçonnerie et le compagnonnage, vol. I, p. 78)

Read more!

René Guénon, Despre Vedanta (fragment)

“Caracterul incomunicabil al cunoaşterii totale şi definitive provine din ceea ce este în mod necesar inexprimabil la nivel metafizic, şi de asemenea din faptul că această cunoaştere, pentru a fi cu adevărat tot ceea ce trebuie să fie, nu se limitează la simpla teorie, ci comportă în sine realizarea corespunzătoare. De aceea spunem că nu este susceptibilă să fie transmisă decât într-o anumită măsură şi se vede că această restricţie se aplică sub dublul raport al teoriei şi al realizării, deşi pentru aceasta din urmă obstacolul este absolut insurmontabil. Într-adevăr, un oarecare simbolism poate întotdeauna să sugereze cel puţin posibilităţi de concepţie, chiar dacă ele nu pot fi exprimate în întregime, şi asta fără să vorbim de anumite moduri de transmitere efectuându-se în afara şi dincolo de orice reprezentare formală, moduri ale cărei idee singură trebuie să pară prea neverosimilă pentru un occidental pentru a fi util sau doar posibil să insistăm asupra ei. E adevărat, pe de altă parte, că înţelegerea, chiar teoretică, şi dincolo de nivelurile ei cele mai elementare, presupune un efort personal indispensabil, şi este condiţionată de aptitudinile receptive speciale ale celui căruia îi este comunicată o predanie; este prea evident că un maestru, oricât de excelent ar fi el, nu ar putea înţelege în locul elevului său, şi că acestuia îi revine în mod exclusiv să asimileze ceea ce i se pune la dispoziţie. Dacă este aşa, e pentru că orice cunoaştere adevărată şi cu adevărat asimilată este deja prin ea însăşi, nu o realizare efectivă fără îndoială, ci cel puţin o realizare virtuală, dacă putem pune împreună aceste două cuvinte care, aici, nu se contrazic decât în aparenţă; altfel spus, n-am putea spune cu Aristot că o fiinţă “este tot ceea ce cunoaşte”. Cât priveşte caracterul strict personal al oricărei realizări, el se explică foarte simplu prin această remarcă, a cărei formă este poate stranie, dar care este în întregime axiomatică, că ceea ce o fiinţă este, nu poate fi decât ea însăşi exclusiv oricare alta; dacă este necesar să formulăm adevăruri atât de imediate, este pentru că tocmai acestea sunt cele pe care le uităm cel mai des, este pentru că acestea sunt cele care sunt uitate cel mai des, şi că acestea presupun de altfel cu totul alte consecinţe decât pot crede minţile superficiale sau analitice. Ceea ce poate fi transmis, şi încă incomplet, nu sunt decât mijloacele mai mult sau mai puţin indirecte şi mediate ale realizării metafizice, aşa cum am indicat în legătură cu Yoga, şi primul dintre toate aceste mijloace, cel mai indispensabil, şi chiar singurul absolut indispensabil, este cunoaşterea teoretică însăşi. Totuşi, este bine de adăugat că, în metafizica totală, teoria şi realizarea nu se separă niciodată complet, fapt care poate fi constatat în fiecare clipă în Upanishade, unde este adesea foarte dificil să distingem ceea ce ţine de una de ceea ce ţine de cealaltă, şi unde, ca să spunem drept, aceleaşi lucruri ţin de ambele, în funcţie de modul în care ne raportăm la ele. Într-o doctrină care este complet metafizică, punctul de vedere al realizării are impact asupra expunerii însăşi a teoriei, care-l presupune cel puţin implicit şi nu poate niciodată să fie independentă de el, căci teoria, neavând în sine decât o valoare pregătitoare, trebuie să fie subordonată realizării după cum mijlocul este faţă de scopul în vederea căruia a fost instituit.” (René Guénon, Introducere generală în studiul doctrinei sacre)

Read more!

René Guénon, Despre dharma (fragment)

“Spunând acestea pentru a îndepărta interpretările false, care sunt cele mai curente, vom încerca să indicăm, atât de clar cât e posibil, ceea ce trebuie înţeles realmente prin dharma. Aşa cum arată sensul rădăcinii verbale dhri din care derivă, acest cuvânt, în sensul său cel mai general, nu desemnează nimic altceva decât un “mod de a fi”; aceasta este, dacă vrem, natura esenţială a unei fiinţe, cuprinzând întreg ansamblul calităţilor sau proprietăţilor sale caracteristice, şi determinând, prin tendinţele sau dispoziţiile pe care le implică, modul în care această fiinţă se comportă, fie în totalitate, fie în raport cu o circumstanţă particulară oarecare. Aceeaşi noţiune poate fi aplicată, nu doar unei fiinţe unice, dar şi unei colectivităţi organizate, unei specii, unui ansamblu de fiinţe al unui ciclu cosmic sau al unei stări a existenţei, sau chiar ordinii totale a Universului; în acest caz, la un nivel sau la altul, este conformitatea faţă de natura esenţială a fiinţelor, realizată în constituirea ordonată ierarhic a ansamblului lor; este de asemenea, în consecinţă, echilibrul fundamental, armonia integrală rezultând din această ierarhizare, la care se reduce de altfel noţiunea însăşi de “justiţie” atunci când este dezbrăcată de caracterul ei specific moral. Concepută astfel ca principiu al ordinii, deci ca organizare şi dispoziţie interioară, pentru o fiinţă sau un ansamblu de fiinţe, dharma poate, într-un sens, să se opună karmei, care nu este decât acţiunea prin care această dispoziţie va fi manifestată exterior, cu condiţia ca acţiunea să fie normală, adică în conformitate cu natura fiinţelor şi a stărilor lor şi a rapoartelor care derivă din acestea. În aceste condiţii, ceea ce este adharma nu este deloc “păcatul” în sens teologic, cum nu este nici “răul” în sens moral, noţiuni care sunt la fel de străine una ca şi cealaltă de spiritul hindus; este vorba pur şi simplu de “non-conformitatea” cu natura fiinţelor, dezechilibrul, ruptura armoniei, distrugerea sau răsturnarea raporturilor ierarhice. Fără îndoială, în ordinea universală suma tuturor dezechilibrelor particulare duce întotdeauna la echilibrul total, fără de care nimic n-ar putea exista, dar în fiecare punct luat separat şi în sine, dezechilibrul este posibil şi conceptibil şi, fie că este vorba de aplicaţia socială sau altundeva, nu este nevoie câtuşi de puţin să i se atribuie cel mai mic caracter moral pentru a-l defini ca fiind contrariul, în funcţie de spaţiul său, “legii armoniei” care domină concomitent ordinea cosmică şi ordinea omenească. Sensul de “lege” fiind astfel precizat, şi de altfel degajat de toate aplicaţiile particulare şi derivate pe care le poate prilejui, putem accepta cuvântul “lege” pentru a traduce dharma, într-un mod destul de imperfect fără îndoială, dar mai puţin inexact decât ceilalţi termeni împrumutaţi din limbile occidentale; atâta doar că, încă o dată, nu este vorba câtuşi de puţin de lege morală, şi chiar noţiunile de lege ştiinţifică şi de lege socială sau juridică nu se referă aici decât la cazuri speciale.” (René Guénon, Introducere în studiul doctrinelor hinduse)

Read more!

René Guénon, Despre orientalişti (fragment)

“Numele de Veda este aplicat în mod general tuturor textelor fundamentale ale tradiţiei hinduse; se ştie de altfel că aceste scrieri sunt grupate în patru culegeri care poartă numele de Rig-Veda, Yajur-Veda, Sama-Veda şi Atharva-Veda. Chestiunea datei la care au fost compuse aceste culegeri este una dintre cele care-i preocupă cel mai mult pe orientalişti, iar aceştia n-au izbutit niciodată să se pună de acord în privinţa soluţiei, fie şi limitându-se la o estimare foarte aproximativă a vechimii lor. În acest caz ca şi în multe altele, se constată mai ales, aşa cum am indicat-o deja, tendinţa raportării la o epocă pe cât se poate mai puţin îndepărtată, şi de a contesta autenticitatea cutărei sau cutărei părţi din scrierile tradiţionale, totul pornind de la analize minuţioase de texte, însoţite de dizertaţii pe cât de interminabile pe atât de superflue asupra utilizării unui cuvânt sau a unei forme gramaticale. Acestea sunt, într-adevăr, ocupaţiile cele mai obişnuite ale orientaliştilor, iar destinaţia lor obişnuită este, în intenţia celor care se dedau la ele, de a arăta că textul studiat nu este atât de vechi cât se credea, că nu aparţine autorului căruia i-a fost întotdeauna atribuit, dacă există vreunul, sau, cel puţin, că a fost “interpolat” sau a suferit o alteraţie oarecare într-o epocă relativ recentă; cei care sunt câtuşi de puţin la curent cu lucrările “criticii biblice” pot să-şi facă o idee suficientă în privinţa punerii în operă a acestor procedee. Nu e de mirare că cercetările întreprinse într-un astfel de spirit nu izbutesc decât să îngrămădească volume de discuţii inutile, nici că rezultatele jalnice ale acestei “critici” dizolvante, atunci când ajung să fie cunoscute de orientali, le inspiră din plin dispreţul faţă de Occident. În cele din urmă, ceea ce scapă complet orientaliştilor, sunt întotdeauna chestiunile de principiu, şi, cum este vorba tocmai de cele fără care nu se poate înţelege nimic, pentru că totul derivă din ele şi ar trebui să fie dedus logic din ele, ei neglijează esenţialul, pentru că sunt incapabili să-l vadă, şi se pierd iremediabil în detaliile cele mai insignifiante sau în fanteziile cele mai arbitrare.” (René Guénon, Introducere în studiul doctrinelor hinduse)

Read more!

René Guénon, Despre metafizică (fragment)

“Vom adăuga încă o remarcă a cărei importanţă este capitală: nu numai că metafizica nu poate fi limitată de consideraţia unei dualităţi oarecare de aspecte complementare ale fiinţei, fie că este vorba de aspecte foarte speciale precum spiritul şi materia, sau dimpotrivă de aspecte atât de universale cât este posibil, precum cele care pot fi desemnate prin termenii de “esenţă” şi de “substanţă”, dar ea nu ar putea fi limitată nici de concepţia fiinţei pure în toată universalitatea ei, căci nu trebuie să fie prin absolut nimic. Metafizica nu poate fi definită drept “cunoaşterea fiinţei” în mod exclusiv, aşa cum făcea Aristotel: aceasta n-ar fi propriu-zis decât ontologie, care ţine fără îndoială de metafizică, dar care nu constituie prin asta toată metafizica; şi astfel ceea ce a fost metafizică în Occident a rămas întotdeauna incomplet şi insuficient, precum şi dintr-un alt punct de vedere pe care-l vom indica mai încolo. Fiinţa nu este cu adevărat cel mai universal dintre toate principiile, ceea ce ar fi necesar pentru ca metafizica să se reducă la ontologie, şi aceasta pentru că, deşi este cea mai primordială dintre toate determinările posibile, nu este mai puţin decât o determinare, şi orice determinare este o limitare, la care punctul de vedere metafizic n-ar putea să se oprească. Un principiu este de altfel în mod evident cu atât mai puţin universal cu cât este mai determinat, şi prin aceasta mai relativ; putem spune că, într-un mod oarecum matematic, un “plus” determinativ echivalează cu un “minus” metafizic. Această indeterminare absolută a principiilor cele mai universale, deci a celor care trebuie să fie considerate înaintea tuturor celorlalte, este o cauză de suficient de mare dificultate, nu în concepţie, cu excepţia poate a celor care nu sunt deloc obişnuiţi cu asta, ci cel puţin în expunerea doctrinelor metafizice, şi ea obligă adesea la utilizarea doar a unor exprimări care, în forma lor exterioară, sunt pur negative. Astfel, de exemplu, ideea de Infinit, care este în realitate cea mai pozitivă dintre toate, pentru că Infinitul nu poate fi decât totul absolut, ceea ce, nefiind limitat de nimic, nu lasă nimic în afara sa, această idee spunem noi, nu se poate exprima decât printr-un termen de formă negativă, pentru că, în limbaj, orice afirmaţie directă este în mod obligatoriu afirmaţia a ceva, adică o afirmaţie particulară şi determinată; dar negaţia unei determinări sau a unei limitări este propriu-zis negaţia unei negaţii, deci o afirmaţie reală, astfel încât negaţia oricărei determinări echivalează în fond cu o afirmaţie absolută şi totală. Ceea ce spunem referitor la ideea de Infinit ar putea să se aplice în egală măsură la multe noţiuni metafizice extrem de importante, dar acest exemplu este suficient pentru ceea ce vrem să transmitem aici; şi de altfel nu trebuie niciodată să se piardă din vedere că metafizica pură este, în sine, absolut independentă de toate terminologiile mai mult sau mai puţin imperfecte cu care încercăm să o îmbrăcăm pentru a o face mai accesibilă înţelegerii noastre.” (René Guénon, Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse)

Read more!

Hesiod, Munci şi zile (note de lectură)

Zeus decide dacă oamenii vor fi ştiuţi sau neştiuţi, proslăviţi sau uitaţi.

Două feluri de “discordii” cuprind pământul: 1) vrajba care porneşte războiul şi 2)

“Zeii ascuns-au de oameni tainele vieţii uşoare [...] Zeus cu gând mâniat ascunsu-ne-a orice-nlesnire.” De ce? “Căci l-a-nşelat oarecând Prometeu cel cu gânduri ascunse.”

Focul furat de Prometeu se dovedeşte blestem: “Ţie gătitu-ţi-ai chin şi câtor pe lume veni-vor/Căci le voi da pentru foc osândă din care cu toţii/Inima să-şi veselească îmbrăţişându-şi năpasta.”

Zeii, la porunca lui Zeus, fac femeia: “Doruri aprinse, ispite şi pofte ce duc la sleire [...] Suflet lipsit de ruşine să-i dea şi făţarnică fire. [...] Vorbele amăgitoare şi strâmbe, năravuri viclene [...]”

Oamenii epocii de aur: “Căci mai demult pe pământ trăia seminţia de oameni/Îndepărtată de rele, fără să simtă povara/Bolilor care mânat-au spre oameni nălucile morţii”. Pandora este cea care slobozeşte asupra acestor oameni “griji şi dureri”. Tot ce ştim despre ei este că erau: “Neamu-unor oameni de aur, cu duh cumpănit şi cuminte/Care au fost într-o vreme, când domn peste cer era Cronos./Netulburaţi de vreo grijă, trăiau asemeni cu zeii,/Nu cunoşteau suferinţa, ori truda şi nici bătrâneţea/Nu-i dobora, ci de-a pururi cu zdravene mâini şi picioare/Se veseleau în petreceri, feriţi de orice amaruri./Moartea uşoară ca somnu-i primea şi averile toate/Ei stăpâneau, căci pământul cel rodnic din propria-i voie/Fructe dădea din belşug, paşnici trăiau şi în tihnă,/Roadele îşi împărţeau cu cei deopotrivă de vrednici.”

Read more!

Jacques Ellul, Sistemul tehnologic (note de lectura)

Calmann-Lévy, 1977.

Introducere. Tehnică şi societate

Teza lucrării: Tehnica nu se mulţumeşte să fie şi, în lumea noastră, să fie factorul principal sau determinant, ea a devenit Sistem.

Stadiul Societăţii tehnologice este acum depăşit.

Raymond Aron a definit societatea industrială. Acest model corespunde cu ceea ce a fost societatea occidentală în secolul XIX. În momentul în care faptul industrial se dezvoltă, toată organizarea socială este afectată. Faptul industrial constă în multiplicarea maşinilor şi o anumită organizare a producţiei.

Seurat: “Pe calea gigantismului, devine rezonabil să mergi până la limita posibilului, concentrând întreprinderile pentru a le permite să fie la scara celor mai mari maşini existente.”

Suerat, despre complexificare: “Problemele puse de gigantism solicită soluţii adesea la frontiera universului explorat al Tehnologiei.”

Cu prezenţa calculatorului, procesul tehnologic se cerebralizează.

Read more!

Immanuel Velikovsky, Worlds in Collision (note de lectura)

First published in 1950

The historical-cosmological story of this book is based on the evidence of historical texts of  many peoples around the globe, on classical literature, on epics of northern races, on sacred

books of the peoples of the Orient and Occident, on traditions and folklore of primitive peoples,

on old astronomical inscriptions and charts, on archaeological finds, and also on geological and

paleontological material.

Chapter I. In an Immense Universe

Homo ignoramus:

- he does not know what life is

- he does not know whether other planets of this sun or of other suns have life on them

- he does not know how this solar system came into being

- he does not know what this mysterious force of gravitation is

- he does not know what the earth looks like five miles under his feet

- he does not know how mountains came into existence or what caused the emergence of the continents

- he does not know why, only a short time ago, a thick glacial sheet pressed upon most of Europe and North America

- he does not know where the salt in the sea came from

What caused the legend of the Flood to originate in all the countries of the world?

Read more!