Edmund Carpenter – Oh, What a Blow That Phantom Gave Me! (note de lectură)

Edmund Carpenter – Oh, What a Blow That Phantom Gave Me!, Bantam Books,  1972



Note alcătuite de Silviu Man.







ANGELIZARE

Electricitatea a făcut îngeri din noi – nu îngeri în sensul școlii de Duminică, îngeri ai binelui, purtători de aripi – ci spirite rupte de carne, capabile de a fi transportate instant oriunde. […] Aceasta este definiția neoplatonică a Divinității – o Ființă a cărui centru este peste tot, ale cărei margini sunt nicăieri.



Cunosc pe cineva din California care, la petreceri, își citea propriile poezii prietenilor, până când prietenii l-au redus la tăcere. Dar când le-a pus înregistrări cu aceleași poezii, le-au ascultat cu toții.



În Noua Guinee, atunci când sătenii își ignoră liderul, guvernul îi înregistrează ordinele pe bandă. În ziua următoare, comunitatea îi aude vocea ieșind dintr-un radio pe care îl ține în mână. Oamenii i se supun.



Acum câțiva ani în New Jersey, un nebun înarmat a ucis treisprezece oameni, apoi s-a baricadat în casă, schimbând focuri cu poliția. Un reporter zelos a găsit numărul de telefon al casei respective și a sunat. Ucigașul și-a lăsat pușca jos și a răspuns: “Ce-i? Sunt foarte ocupat”.

Un asistat social, acuzat că își risipește ajutorul pe un set TV color, a răspuns: “Dar nu vreau ca copiii mei să crească fără să știe ce e aceea culoare”.



IMAGINEA AUTO-SUFICIENTĂ

Imaginile de astăzi sunt adesea auto-suficiente. Avem acum reclame care oferă mai multă satisfacție decât produsele.  [unwrapping]



“ – Ce bebeluș frumos!” a exclamat un vecin.

Mama a răspuns: “- Asta-i nimic. Stai să-i vezi poza!”



RETRAGEREA MEDIATICĂ

Recent comandantul unei baze americane din Germania a pus rata ridicată de divorț pe seama lipsei programelor TV în limba engleză: “Asta face ca soldatul și soția lui să trebuiască să vorbească unul cu altul în toate serile, și să descopere că de fapt nu se plac reciproc”.



LUMEA ROLELOR DE FILM

În societățile preliterate, separarea dintre suflet și trup apare doar în tărâmul suprarealist al visului, în artă, ritual și mit. Viața de zi cu zi, pe camp sau la vânătoare, este intens senzorială, cu toate simțurile alerte și cu suflet încapsulat în trup.



Noi inversăm aceasta. Lumea electronică separă imaginile de realitatea fizică. Ca o contrapondere, prefacem realitatea fizică în distracție: lumea hippie a experiențelor senzoriale folosește la echilibrarea spiritului nonsenzoriale al lumii media electronice.



Prin tipar, zone ample ale experienței senzoriale par să lipsească. Cititorii resimt necesitatea de a traduce imaginile în carne și enunțurile în acțiuni. Prin contrast, TV-ul pare complet în el însuși. Fiecare experiență TV pare să fie discretă, autosuficientă, adevărată, având valoare în sine, judecată & motivată & înțeleasă în exclusivitate în termeni proprii.  Concepte precum cauzalitatea & scopul apar ca fiind irelevante, având importanță numai pentru gândirea din trecut.



AM VĂZUT CUM A FOST ZDROBITĂ O FEMEIE ...

Dorothy D. Lee menționează că în populația Tiv (grup etnic din Nigeria), precum în cazul tuturor populațiilor nonliterate, simbolul este privit ca o parte inseparabilă de ceea ce omul literat crede că acesta reprezintă. Aici simbolul participă la situația completă așa încât atunci când li se oferă simbolul izolat, el transmite – nu creează, evocă sau aplică – această valoare. Omul literat, însă, se raportează la simbol ca la o etichetă neutră, ceva care poate fi aplicat și schimbat după plac. Spunem că “trandafirul, dacă s-ar numi altfel, ar mirosi la fel de dulce”. Numai în cazul unor experiențe izolate, puternic emoționale, reținem vestigii ale acestui mod de gândire. La înmormântări, evităm cuvântul încărcat emoțional “moarte”. Spunem: “el nu se mai află printre noi” sau “a plecat de la noi”, dar nu spunem “a murit”. Acest cuvânt ne-ar implica într-o realitate pe care nu o putem înfrunta pentru moment. și totuși, nu spunem: “Iulius Cezar s-a dus de la noi”, pentru că nu am fost niciodată legați emoțional de el.

Read more!

Frithjof Schuon, Exegeză la un hadith despre intrarea în paradis a celor care au un destin umil (fragment)

“Hiperbola arabă, aşa cum spuneam anterior, are funcţia sublinierii indirecte a unei relaţii particulare, una care nu este exprimată dar care trebuie să fie percepută prin intermediul aparentei absurdităţi a imaginii. De exemplu, un hadith relatează că o femeie a intrat în Paradis înaintea celor aleşi pentru simplul motiv că şi-a crescut bine copiii; aceasta înseamnă că faptul de a fi crescut copiii cu perfectă abnegaţie şi cu cele mai bune rezultate posibile ilustrează sfinţenia mamei. Cât despre a fi înaintea celor aleşi – ceea ce pare o idee contradictorie – aceasta este doar o metaforă; ‘avansul’ spaţial reprezintă aici avantajul unei uşurinte, nu a unei distanţei sau a unei mişcări; semnificaţia este aceea că există suflete simple care intră în Paradis cu relativ puţine strădanii, sau cu alte cuvinte, fără să trebuiască să-şi asume marile încercări ale eroilor spiritualităţii. Nu este nevoie să spun că hadith-ul nu face aluzie la nivelurile Paradisului; nu are nicio altă intenţie decât să sublinieze uşurarea acordată meritelor umile dar constante, care presupun în plus un mediu complet religios. Mesajul este următorul: credinciosul care-şi îndeplineşte datoria lui la perfecţiune, fără să se îngrijoreze de nimic altceva decât de religie şi datoria sa, oricât de umilă ar fi, va merge în Paradis dacă perseverează până la sfârşit; dar nu este vorba despre un îndemn spre facilitate, pentru că fiecare are propria natură, vocaţie, datorie şi destin (Acesta fiind unul dintre sensurile versetului care apare de câteva ori în Qoran: ‘Niciun suflet nu poate purta povara altuia’).” (Frithjof Scuon, Dimensiunile islamului)

Read more!

Ananda K. Coomaraswamy, Despre reîncarnare (fragment)

“Este nevoie să spun că nu există o doctrină a reîncarnării? Este nevoie să spun că nicio doctrină a reîncarnării, conform căreia aceeaşi fiinţă şi persoană a unui om care a trăit o dată pe pământ şi acum este decedat se va naşte din altă mamă pământeancă, nu a fost niciodată transmisă în India, nici măcar în buddhism – sau în neoplatonism ori în oricare altă doctrină ortodoxă? În mod categoric atât în Brahmane cât şi în Vechiul Testament este afirmat că cei plecaţi din această lume sunt plecaţi pentru totdeauna, şi nu mai pot fi văzuţi din nou printre cei care trăiesc. Din punct de vedere indian sau platonic, orice schimbare este o moarte. Murim şi renaştem în fiecare zi şi ceas, iar moartea “când vine timpul” este doar un caz special. Nu spun că o credinţă în reîncarnare n-a fost niciodată întreţinută în India. Spun că o astfel de credinţă poate să fi rezultat doar dintr-o interpretare populară greşită a limbajului simbolic al textelor; că credinţa cărturarilor moderni şi teozofişti este rezultatul unei interpretări la fel de naive şi neinformate a textelor sacre.” (Metaphysics)

Read more!

Doug Hill, Not So Fast. Thinking Twice About Technology - breviar de idei

01. We live in an era of technological enthousiasm.

02. There is a recurrent theme in the American experience: that we can cleanse all our past mistakes by opening a new frontier.

03. There is a utopian vision: new technologies will be able to remedy the problems created by previous technologies.

04. The vision named “the machine in the garden”: industry and agriculture could peacefully coexist.

05. Edison had achieved in the eyes of the public the status of a “secular saint” who represented what was best in the American character.

06. The meaning of culture was to know the best that has been thought and said in the world.

07. The frontier mythology never dies; it just shifts to the latest technology.

Read more!

Ananda K. Coomaraswamy, Despre receptarea scrierilor indiene (fragment)

“Scrierile sacre ale Indiei sunt disponibile pentru cei mai mulţi doar în traduceri făcute de intelectuali pregătiţi în lingvistică mai degrabă decât în metafizică; şi au fost expuse şi explicate în special de intelectuali înarmaţi cu prejudecăţile naturalistului şi antropologului, intelectuali ale căror capacităţi au fost atât de mult inhibate de propriile lor puteri de observaţie încât nu mai pot distinge între realitate şi aparenţă, între Soarele Eteric al metafizicii şi soarele fizic al propriei lor experienţe. Pe lângă aceştia, scrierile indiene au fost studiate şi explicate de propagandişti creştini a căror principală grijă a fost să demonstreze falsitatea şi absurditatea învăţăturilor din ele, sau de teozofişti prin care învăţăturile au fost caricaturizate cu cele mai bune intenţii şi probabil cu cele mai proaste rezultate.” (Ananda K. Coomaraswamy, Metaphysics)

Read more!

Uwe Poerksen, Plastic Words (note de lectura)

Subtitle: The Tyranny of a Modular Language

The Pennsylvania State University Press

German original version 1988. English translation version 1995

Preface

plastic words = connotative stereotypes

The vernacular has been colonized or invaded by science. But science is altered in vernacular context: it becomes contradictory, doctrinaire, and imperialistic.

Introduction

The plastic words are present everywhere: in the speeches of politicians and on the drawing boards of city planners, at academic conferences, and in the ever more taken-for-granted in-between world of the media.

The nation state weeds out languages.

Universal signs – words that become common sense.

Those words already existed two or three hundred years ago; but they have changed their meaning.

Popular concepts from the vernacular are transmitted into science or some other higher sphere, where they pick up the semblance of generally applicable truths. Then they wander back, authorized and canonized, into the vernacular, where they become dominant myths and overshadow everyday life.

The scientific teachings of Marx and Freud reappear in the everyday as doctrines and myths that disable the vernacular.

Amorphous plastic words are the elemental building blocks of the industrial state.

If the one looks only at the words, they sometimes appear to be a skeleton that displays the structure of the world more clearly than a full ideological presentation would.

The words are modules of a new reality – a reality that locks us in a conceptual prison.

Language crystallizes  consciousness and forms an intermediate world.

Language is an intermediate world.

Plastic words have weak contours.

Read more!

Abd el-Kader, Despre cauza primă (fragment)

“Întâi de toate trebuie ca sufletul să aibă certitudinea că Dumnezeu este un Agent liber care face, conform ştiinţei Sale şi înţelepciunii Sale, ceea ce este convenabil, cum este convenabil, în măsura în care este convenabil, în momentul convenabil; cu consecinţa că, oricum şi din orice punct de vedere ar fi, nu poate să existe act mai perfect sau mai înţelept decât acela, şi că dacă servitorul ar avea acces la Înţelepciunea divină şi la cunoaşterea pe care le cer împrejurările, nu ar alege să împlinească alt act decât acela. Din clipa în care sufletul posedă această certitudine, atinge nivelul de “acord” cu voinţa lui Allah, este “împăcat” şi îndeplinirea voinţei divine nu-i clinteşte imuabila seninătate.

În al doilea rând, trebuie să aibă certitudinea, fondată pe experienţa spirituală şi dezvăluirea intuitivă, că doar Dumnezeu este singurul Agent a tot ceea ce provine de la creaturile Sale fără excepţie. Chiar de creatura joacă, în raport cu un act anume, rolul de cauză, de condiţie sau de împiedicare, Dumezeu este cel care “coboară” de la nivelul absolutului Său – fără să înceteze pentru atât să fie absolut – în forma pe care o numim condiţie, cauză ori împiedicare. El face ceea ce face prin intermediul acestei forme. Ar putea să se lipsească de ea dacă ar dori să acţioneze fără ea, dar aceasta este alegerea Lui liberă şi aceasta este înţelepciunea Lui. Actul este deci atribuit la prima vedere acestei forme, deşi îi aparţine în realitate Lui singur, fără asociere.” (Abd el-Kader, Scrieri spirituale)

Read more!

Meister Eckhart, Despre dragostea nepotrivită de Dumnezeu (fragment)

“Dar unii oameni vor să-L privească pe Dumnezeu după cum privesc o vacă, cu aceiaşi ochi; ei vor să-L iubească pe Dumnezeu aşa cum iubesc o vacă. Tu o iubeşti pentru laptele şi brânza şi pentru avantajul tău. Astfel fac toate persoanele care-L iubesc pe Dumnezeu pentru bogăţia exterioară şi consolarea interioară, şi ei nu-L iubesc cu adevărat pe Dumnezeu, ci propriul lor avantaj.” (Meister Eckhart, Predici I, 16b)

Read more!

Meister Eckhart, Despre omul smerit (fragment)

“De aceea omul smerit nu are nevoie să-I ceară lui Dumnezeu, el poate să-i comande lui Dumnezeu, căci măreţia lui Dumnezeu nu are legătură decât cu adâncimea smereniei, omul smerit şi Dumnezeu fiind unul şi nu doi. Omul smerit Îl are pe Dumnezeu în puterea lui în aceeaşi măsură în care Dumnezeu are putere asupra lui, şi tot binele care este în toţi îngerii şi-n toţi sfinţii, totul îi aparţine lui după cum Îi aparţine lui Dumnezeu. Dumnezeu şi omul smerit sunt absolut unul şi nu doi, căci ceea ce Dumnezeu face, şi el face, şi ceea ce Dumnezeu vrea, şi el vrea, şi ceea ce Dumnezeu este, şi el este: o viaţă şi o fiinţă. Da, în privinţa lui Dumnezeu, dacă acest om ar fi în infern, Dumnezeu ar trebui să meargă după el în infern, şi infernul ar fi pentru el un regat al cerurilor; Dumnezeu trebuie s-o facă în mod necesar, ar fi forţat s-o facă, pentru ca acest om este fiinţa lui Dumnezeu, şi fiinţa lui Dumnezeu este acest om.” (Meister Eckhart, Predici I, 15)

Read more!

David F. Noble - The Religion of Technology. The Divinity of Man and the Spirit of Invention - note de lectură

Penguin Books, 1999 

Note alcătuite de Silviu Man.

INTRODUCERE – TEHNOLOGIE ȘI RELIGIE

Scopul acestei cărți este de a arăta că fascinația pentru tehnologie din zilele noastre (...) are ca origine miturile religioase și închipuiri străvechi. Deși tehnologiștii de azi, în sobra lor cursă pentru utilitate, putere sau profit par să fixeze un standard rațional pentru societate, ei sunt alimentați, de asemenea, de visuri îndepărtate și nostalgii spirituale ale salvării supranaturale.

Tehnologia modernă și credința modernă nu sunt nici complementare, nici opuse, nici nu reprezintă faze succesive ale dezvoltării umane. Ele sunt contopite - și așa au fost dintotdeauna – actul tehnologic fiind, în același timp, un efort esențialemente religios.

Precum tehnologiile însele, ne așteptăm la mult mai mult din partea mașinăriilor artificiale decât utilitate, confort sau supraviețuire. De ele așteptăm mântuirea.

PARTEA I – TEHNOLOGIE ȘI TRANSCENDENȚĂ

CAPITOLUL 1 – ASEMĂNAREA CU DIVINITATEA

Dezvoltarea tehnologiei în Occident ca forță istorică și dezvoltarea religiei tehnologiei sunt două fațete ale aceluiași fenomen.

În primul mileniu creștin, tehnologia și transcendența au aparținut unor teritorii complet diferite.

Pentru Fericitul Augustin, ca și pentru Jacques Ellul, tehnologia există numai pentru omenirea în starea sa de păcat și nu are nici o semnficație dincolo de aceasta.  […] În viziunea Fericitului Augustin, tehnologia nu are nimic de-a face cu transcendența, ci semnifică respingerea transcendenței. Iar transcendența, recuperarea perfecțiunii pierdute, nu poate fi câștigată decât prin harul lui Dumnezeu.

Read more!

Meister Eckhart, Despre Dumnezeu şi om (fragment)

“Am spus într-o zi chiar aici, şi e adevărat: Dacă omul îşi însuşeşte sau ia ceva exterior sieşi, nu este bine. Nu trebuie să-L considerăm sau să-L luăm pe Dumnezeu ca pe ceva în afara noastră, ci ca pe bunul nostru propriu şi ca ceea ce este în noi înşine; nu trebuie nici să-L slujim nici să acţionăm în vederea unui “de ce”: nici pentru Dumnezeu, nici pentru cinstirea Sa, nici pentru orice ar fi în afara noastră, ci doar după ceea ce este în sine fiinţa Lui proprie şi propria Lui viaţă. Mulţi oameni simpli îşi imaginează că trebuie să creadă că Dumnezeu este acolo şi ei aici. Nu este aşa. Dumnezeu şi cu mine suntem unul. Prin cunoaştere Îl primesc pe Dumnezeu în mine; prin dragoste merg eu în Dumnezeu. Unii spun că beatitudinea nu stă în cunoaştere, ci doar în voinţă. Ei greşesc, căci dacă ea ar sta doar în voinţă, n-ar fi unitate. Acţiunea şi devenirea sunt unul. Când dulgherul nu acţionează, casa nu se face. Când securea se odihneşte, devenirea se odihneşte şi ea. Dumnezeu şi cu mine suntem în această lucrare: el lucrează şi eu devin. Focul transformă în sine ceea ce este oferit şi devine natura sa. Nu lemnul transformă focul în sine, focul transformă în sine lemnul. La fel suntem şi noi transformaţi în Dumnezeu, aşa încât Îl vom cunoaşte cum este El. Sfântul Pavel spune: “Astfel Îl vom cunoaşte, Îl voi cunoaşte atât cât El mă va cunoaşte, nici mai mult nici mai puţin, absolut la fel.” Drepţii vor trăi veşnic şi plata lor este la Dumnezeu, asemenea Lui. Dumnezeu să ne ajute să iubim dreptatea pentru ea însăşi şi pe Dumnezeu fără “de ce”. Amin.” (Meister Eckhart, Predici 1, 6)

Read more!

Meister Eckhart, Despre Dumnezeu şi creaturi (fragment)

"Află că dacă eşti în căutarea binelui tău propriu, nu-L vei găsi niciodată pe Dumnezeu pentru că nu-L cauţi exclusiv pe Dumnezeu. Tu cauţi ceva în acelaşi timp cu Dumnezeu şi asta este exact ca şi cum L-ai transforma pe Dumnezeu într-o lumânare cu care cineva ar căuta ceva, iar când ar găsi lucrurile căutate, ar arunca lumânarea. Tu acţionezi astfel: ceea ce cauţi în acelaşi timp cu Dumnezeu este neant, orice ar fi, câştig sau recompensă sau interioritate, sau orice ar fi; cauţi un neant, de aceea găseşti un neant. Dacă găseşti un neant, cauza este doar aceea că tu cauţi un neant. Toate creaturile sunt un pur neant. Nu spun că sunt minime sau sunt ceva; ele sunt un pur neant. Ceea ce nu are fiinţă este neant. Nicio creatură nu are fiinţă căci fiinţa lor depinde de prezenţa lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu şi-ar întoarce faţa o clipă de la toate creaturile, acestea ar deveni neant. Am spus uneori, şi este adevărat: cel care ar adăuga lumea întreagă lui Dumnezeu n-ar avea nimic mai mult decât dacă ar fi Dumnezeu singur. Nicio creatură nu are fără Dumnezeu mai multă fiinţă decât ar avea o musculiţă fără Dumnezeu, exact atât, nici mai puţin nici mai mult.” (Meister Eckhart, Predici I, 4)

Read more!

Richard Stivers, Technology as Magic (the Triumph of the Irrational) – note de lectură

2001, The Continuum Publishing Company, New York

Introduction: The Paradox of Technology and Magic

Our expectations for technology have become magical and our use of it is increasingly irrational. Magic in turn has acquired a rational facade and is used like technology for purposes of efficiency.

Magic begins historically in the attempt to influence nature, which was experienced as sacred.

Technology is perceived to be a force greater than that of nature, for it is successfully used to exploit the resources of nature and to re-create nature. If the sacred is ultimately that which is experienced as absolutely powerful, then it was inevitable that technology would replace nature as the object of tacit veneration.

In the past century magic has come to imitate technology, acting to fill the gap that technology cannot – the psychological manipulation of humans. Technology, then, extends its control over human society by the magical control of human beings.

Read more!

Ioan Petru Culianu, Eros şi Magie în Renaştere. 1484 (note de lectura)

Ioan Petru Culianu, Eros şi Magie în Renaştere. 1484

Introducere

Ideile unor Newton, Kepler, Descartes, Galilei, Bacon n-aveau absolut nimic de-a face cu “ştiinţa cantitativă” dezvoltată începând cu sec. XVII.

Omul modern vede în magie doar o îngrămădire rizibilă de reţete şi metode ce ţin de o concepţie primitivă, neştiinţifică, despre natură.

Ştiinţele psihologice şi sociale de astăzi derivă direct din magie.

Magia este o metodă de control a individului şi al maselor bazată pe o cunoaştere profundă a pulsiunilor erotice personale şi colective.

Magia – ştiinţă a manipulării fantasmelor.

“Magicianul Renaşterii este psihanalist şi profet, dar anticipează şi unele profesiuni moderne, precum acelea de responsabil cu relaţii publice, agent de propagandă, spion, om politic, cenzor, director de mijloace de comunicare în masă, agent de publicitate.” (p. 22)

Magia este un eros aplicat.

Legătura dintre eros, mnemotehnică şi magie este indisolubilă.

Magia şi ştiinţa reprezintă nişte nevoi imaginare, iar trecerea unei societăţi cu dominantă magică înspre o societate cu dominantă ştiinţifică se explică în primul rând printr-o schimbare a imaginarului.

De la Renaştere încoace, facultăţile noastre de a opera direct cu propriile noastre fantasme s-au micşorat. Capacitatea noastră de a ne domina propriile procese imaginare s-a redus la zero.

Read more!

Ramana Maharshi, Despre simplitate (fragment)

“Pentru oamenii că vor lucruri elaborate savant, atrăgătoare şi dificil de înţeles, au apărut atâtea religii, fiecare atât de complicată. Şi fiecare sectă, în interiorul fiecărei religii, are partizani şi adversari. De exemplu, creştinul obişnuit nu va fi deloc mulţumit atât timp cât nu i se va spune că Dumnezeu se găseşte undeva, în cine ştie ce cer îndepărtat unde nu putem ajunge fără ajutor. El crede că doar Iisus Hristos îl cunoaşte pe Dumnezeu şi că doar Hristos ne poate conduce. Este suficient să-l adorăm pe Hristos pentru a fi mântuiţi. Dacă i se spune simplu: “Împărăţia lui Dumnezeu este în voi”, nu e mulţumit şi va da interpretări complicate şi alambicate acestei afirmaţii. Doar minţile coapte pot cuprinde Adevărul în toată goliciunea lui.”

Read more!

Marshall McLuhan, Despre Biserică în lumea electrică (fragment)

“Dar acum se dezvoltă o lume electrică, acustică prin natura ei pentru că este instantanee şi simultană. Este formată ca o unitate vastă, globală si cu rezonanţă. Ignoră toate formele de specializare, orice fragmentare, orice logică. În faţa acestei invazii, cultura greco-romană nu poate rezista, şi se află în proces de măcinare rapidă, abruptă şi bruscă, atât de masiv încât ne aflăm în faţa unei crize incredibile. Biserica priveşte la infrastructura ei culturală cum i se năruie la picioare. Atunci când totul se petrece cu viteza luminii – viteza electrică – lumea greco-romană se dă deoparte. Fără îndoială Biserica a fost întotdeauna construită pentru această civilizaţie, dar nimic nu se află în noua tehnologie care s-o susţină. Desigur, va exista o reacţie puternică atunci când ne vom reveni în simţiri, dar pe moment generaţiile tinere au fost cucerite de lumea electrică.

Read more!

Frithjof Schuon, Castes et races (note de lectură)

1957

L’immortalité de l’âme est le postulat de “l’égalitarisme” religieux. Le caractère quasi divin de l’intellect et partant de l’élite intellectuelle est le postulat du système des castes.

L’Hindouisme réalise l’égalité dans la super-caste des moines errants (sannyâsîs).

Les castes sont autant de façons d’envisager un “réel” empirique.

Pour le brâhmana, le type purement intellectuel, contemplatif, sacerdotal, c’est l’immuable, le transcendant, qui est “réel” (la vérité, la connaissance, la contemplation, le rite, la voie).

Le kshatriya, le type “chevaleresque”, a une intelligence aiguë mais orientée vers l’action et l’analyse, plutôt que vers la contemplation et la synthèse. Il compense l’agressivité de son énergie par sa générosité, sa nature passionnelle par sa noblesse, sa domination de soi, sa grandeur d’âme. Pour lui, c’est l’acte qui est “réel”.

Read more!

Frithjof Schuon, Scriptura, anagogia şi arta sacră (fragment)

“Scriptura, anagogia şi arta derivă, la niveluri diferite, din Revelaţie. Scriptura este expresia directă a Cuvântului ceresc, şi anagogia este comentariul ei inspirat şi indispensabil; arta este limita extremă sau scoarţa materială a tradiţiei şi atinge prin asta, în virtutea legii conform căreia “extremele se ating”, ceea ce tradiţia are mai interior; şi ea este, deci, inseparabilă de inspiraţie. Anagogia vehiculează inteligenţa metafizică şi mistică, - pe lângă interpretarea pur legitimă – în vreme ce arta este suportul inteligenţei colective; ea este contingentă în măsura în care colectivitatea este ca atare. Cu alte cuvinte, Revelaţia scripturistică este însoţită de două curente secundare, dintre care unul este interior şi indispensabil contemplativului, în vreme ce altul este exterior şi indispensabil poporului; pentru înţelept, nu există comună măsură între comentariul Scripturii şi artă - de aceasta din urmă poate chiar să se lipsească, cu condiţia s-o înlocuiască cu vidul, sau cu natura virgină, şi nu cu o artă falsă – dar pentru tradiţia în ansamblu, arta asumă o importanţă aproape la fel de considerabilă ca şi exegeza, pentru că tradiţia nu se poate manifesta în afara formelor; sau şi mai mult, dacă elita are mai multă nevoie de exegeză decât de artă, poporul în schimb are mult mai multă nevoie de artă decât de doctrinele metafizice şi mistice; or elita depinde “fizic” de colectivitatea totală, deci are nevoie indirect de artă.” (Firthjof Schuon, Castes et Races)

Read more!

Frithjof Schuon, Despre arta sacră (fragment)

“O artă este sacră, nu prin intenţia personală a artistului, ci prin conţinut, simbolism şi stil, deci prin elementele sale obiective. Prin conţinut: subiectul reprezentat trebuie să fie cutare şi nu altul, fie din punct de vedere al modelului canonic, fie într-un sens mai larg, dar întotdeauna determinat canonic; prin simbolism: personajul sfânt – sau simbolul antropomorfizat – trebuie să fie îmbrăcat sau ornamentat în cutare mod, şi nu altfel, şi poate face cutare gesturi, şi nu altele; prin stil: imaginea trebuie să se exprime prin cutare limbaj formal hieratic, şi nu într-un stil străin sau fantezist. Pe scurt, imaginea trebuie să fie sfânta prin conţinut, simbolică prin detalii, hieratică prin tratare, altfel este lipsită de adevăr spiritual, de calitate liturgică şi, cu atât mai mult, de caracter sacramental; arta nu are niciun drept, cu riscul să-şi piardă raţiunea de a fi, să încalce aceste reguli, şi cu atât mai puţin interesul să o facă cu cât aceste aparente restricţii, prin adevărul lor intelectual şi estetic, îi conferă calităţi de profunzime şi de putere pe care individul are foarte puţine şanse să le extragă din sine.” (Frithjof Schuon, Castes et Races)

Read more!

Frithjof Schuon, Despre sacru (fragment)

“Deci ce este sacrul în raport cu lumea? Este interferenţa increatului în creat, a eternului în timp, a infinitului în spaţiu, a informalului în formă; este introducerea misterioasă, într-un domeniu de existenţă, a unei prezenţa care în realitate conţine şi depăşeşte acest domeniu şi ar putea să-l facă fărâme printr-o explozie divină. Sacrul este incomensurabilul, transcendentul, ascuns într-o formă fragilă a acestei lumi; el are regulile sale precise, aspectele sale teribile şi virtuţile sale de milostenie; de unde deducem că violarea sacrului, fie şi sub formă artistică, are repercusiuni incalculabile. Sacrul este intrinsec inviolabil, într-atâta încât violarea cade asupra omului.” (Frithjof Schuon, Castes et Races)

Read more!

Frithjof Schuon, Despre rase (fragment)

Se va fi înţeles, după tot ceea ce am expus, că întrebarea care se pune pentru noi nu este: “Care este moştenirea noastră rasială?” ci mai degrabă: “Ce facem noi cu această moştenire?” A vorbi despre o valoare rasială este, pentru un individ, cu totul lipsit de sens, căci existenţa Christului sau a doctrinei vedantine nu adaugă nicio valoare unui alb cu o natură mizerabilă, după cum nici barbaria unor triburi negre nu răpeşte nimic negrului cu suflet sfânt; iar cât priveşte valoarea efectivă, nu a unei rase, ci a unui atavism etnic, acolo este o problemă de “alchimie spirituală” şi nu de dogmatism ştiinţific sau rasist.

Dintr-un anumit punct de vedere, raţiunea metafizică a raselor este că nu pot să existe doar diferenţele calitative pe care le presupun castele; diferenţierea poate şi trebuie să se producă de asemenea “pe direcţie orizontală”, adică din punctul de vedere al modurilor, nu doar al esenţelor. Nu pot să existe doar diferenţele dintre lumină şi întuneric, trebuie şi diferenţele dintre culori. [...]

Read more!

Ananda K. Coomaraswamy, Despre Dumnezeu şi imaginea Sa (fragment)

“Nimic nu este mai constant în tradiţia vedică decât insistenţa asupra faptului că, atâta vreme cât El se revelează pe Sine la nivelul fenomenelor (în simboluri fenomenale, în teofanie, în semne, etc.), toate aceste forme sunt impuse de adorator, şi nu sunt intrinseci şi specifice Lui, dar Îi împrumută fiecare imagine în care este imaginat.” (Ananda K. Coomaraswamy, scrisoare către H.C.E. Zacharias, PhD, Fribourg, Elveţia)

Read more!

Petite bibliographie sur l'islam

- Traité de soufisme : Les maîtres et les Etapes (Kalâbâdhî)
- Le Jardin des connaissants (An-Nawawî)
- L'éducation de l'âme (Abû Hamîd Al-Ghazâlî)
- L'apaisement du coeur (Abû Hamîd Al-Ghazâlî)
- L'alchimie du bonheur (Abû-Hâmid Al-Ghazâlî et Muhammad Marcelot)
- Erreur et Délivrance suivie de "Lettre au disciple" (Abû Hamîd Al-Ghazâlî)
- Les Dix règles du Soufisme (Abû Hamîd Al-Ghazâlî et Muhammad Diakho)
- Sagesses Musulmanes - Le Livre des Prédispositions au Jour Dernier (Al-Hafidh Ibn Hajar Al-Asqalânî)
- La Purification des Coeurs (Abd Al-Qâdir Al-Jîlânî)
- L'Accès au Mystère (Abd Al-Qâdir Al-Jîlânî)
- Secret des Secrets (Abd Al-Qâdir Al-Jîlânî)
- Enseignements Soufis (Abd Al-Qâdir Al-Jîlânî)
- De l'Abandon de la Volonté Propre (Ibn 'Atâ Allâh Al Iskandarî)
- Hikam - Paroles de Sagesse (Ibn 'Atâ Allâh Al Iskandarî)
- La Clef de la Réalisation Spirituelle et l'Illumination des Âmes (Ibn 'Atâ Allâh Al Iskandarî)
- La Couronnes de Fiançailles (Ibn 'Atâ Allâh Al Iskandarî)
- Paroles Sublimes - L'exégèse des Sagesses d'Ibn 'Ata Allah As-Sakandarî (Saïd Ramadân Muhammad Al Bûtî)
- Al Hassan Al-Basrî - Sa Piété, Sa Sagesse, Sa Dévotion, Son Ascétisme et Ses Sermons (Ibn Al Jawzî)
- La Guérison de l'Âme - Les Maladies de l'Ame et Leurs Remèdes (Abû `Abd Ar-Rahmân As-Sulamî)
- Le Livre du Savoir et de la Sagesse (imâm `Abd Allâh Ibn `Alawî Al-Haddâd)
- Le Livre du Rappel Mutuel (imâm `Abd Allâh Ibn `Alawî Al-Haddâd)
- Les vies de l'homme (imâm `Abd Allâh Ibn `Alawî Al-Haddâd)
- Le livre des convenances du disciple : Le livre des convenances pour le cheminement spirituel du disciple (imâm `Abd Allâh Ibn `Alawî Al-Haddâd)
- Intégrité de l'islam : Recommandations pour une pratique religieuse parfaite (imâm `Abd Allâh Ibn `Alawî Al-Haddâd)
- Le Livre de l'aide (imâm `Abd Allâh Ibn `Alawî Al-Haddâd)
- Les Pensées Précieuses (Ibn Al Jawzî)
- Lettre à mon fils (Ibn Al Jawzî)
- Sagesses et Exhortations (Ibn Al Qayyim)
- Les méditations (Ibn Al Qayyim)
- Le Sentier des Itinérants (Ibn Al Qayyim)
- Le chemin vers Dieu (Ibn Al Qayyim)
- Le volume intitulé 'Ilm as-Suluk, ("la Science de Voyager dans la Voie de Dieu"), qui constitue en intégralité les 775 pages du volume 10 de Majma'un Al-Fatawa (Ibn Taymiyya).
- L'adoucisseur des cœurs (Ibn Qudama)
- Thérapie de l'âme (Khaled Bentounès)
- Le livre du dedans : Fîhi-mâ-fîhi (Rûmî et Eva Vitray-Meyerovitch)
- Mathnawî : La Quête de l'Absolu (Rûmî)
- Le Langage des oiseaux (Farîd al-Dîn Attâr)
- Le Tabernacle des Lumières (Abû Hamîd Al-Ghazâlî et Roger Deladrière)
- Le livre des haltes de Abd el-Kader (Jean Annestay, Bruno Etienne et AbdAllah Penot)
- Ecrits spirituels (de l'émir Abdel Qader et Michel Chodkiewicz)
- Poèmes métaphysiques (de l'émir Abdel Qader)
- De la mort à la résurrection de Ibn 'Arabî (Maurice Gloton)
- Al Ihyâ `Ulûm Al Dîn (Abû Hamîd Al-Ghazâlî)
- Sagesse Celeste (Sheikh Ahmad Al `Alawî)
- Tadkirât Al Awliya - Le mémorial des saints (Farid Ud-Dîn Al `Attâr)
- La lucidité implacable (As-Sulâmî)
- Les deux traités de As-Suyûtî qui défendent le tasawwûf, "Ithaf al-Firqa bi-Rafwi al-Khirqa" dans al-Hawi lil-Fatawi et le traité "Ta’yid al- Haqiqat al-`Aliyya wa-Tashyid al-Tariqat al-Shadhiliyya " (Le soutien de la Haute Vérité et du raffermissement de la voie Shadhili)

Tous étaient des savants reconnus, généralement maîtres dans la spiritualité (ihsân - tasawwûf)

Read more!