Frithjof Schuon, Cum vede înţeleptul (fragment)

“Înţeleptul vede lucrurile în contextul lor total, deci concomitent în relativitatea şi în transparenţa lor metafizică; el nu le percepe ca şi cum ar fi diafane din punct de vedere fizic sau dotate cu sunete mistice sau cu o aură vizibilă, deşi uneori viziunea sa poate fi descrisă prin intermediul unor astfel de imagini. Dacă vedem în faţa noastră un peisaj şi ştim că este un miraj – chiar dacă ochiul nu-şi dă seama -, îl privim altfel decât dacă ar fi un peisaj real; o stea ne face altă impresie decât un licurici, chiar dacă circumstanţele optice sunt de aşa manieră încât senzaţia pentru ochi este aceeaşi; soarele ne-ar umple de spaimă dacă n-ar mai apune; în felul acesta viziunea spirituală a lucrurilor se distinge prin percepţia concretă a raporturilor universale şi nu printr-un caracter senzorial particular. “Cel de al treilea ochi” este capacitatea de a vedea lucrurile din punct de vedere a ceea ce este universal şi etern adevărat şi deci într-un soi de simultaneitate; i se adaugă adesea, prin forţa lucrurilor, intuiţii referitoare la modalităţile practic imperceptibile. Înţeleptul vede cauzele în efecte, şi efectele în cauze; îl vede pe Dumnezeu în tot, şi totul în Dumnezeu.” (Frithjof Schuon, L’Homme dans l’univers)

Read more!

Frithjof Schuon, Despre dovezile existenţei lui Dumnezeu (fragment)

“Dumnezeu este cea mai orbitoare dintre evidenţe. Orice lucru are un centru; deci ansamblul lucrurilor – lumea – are şi ea un centru. Noi suntem la periferia unui “ceva absolut”, şi acest “ceva” nu poate fi mai puţin puternic, mai puţin conştient, mai puţin inteligent ca noi. Oamenii cred că au “pământ solid” sub picioare şi că posedă o putere autentică; ei se cred perfect “acasă” pe pământ şi-şi atribuie multă importanţă, în condiţiile în care nu ştiu nici de unde vin, nici unde merg, şi sunt traşi prin viaţă ca de o coardă invizibilă.

Toate lucrurile sunt limitate. Or cine spune limitare, spune efect, şi cine spune efect, spune cauză; în felul acesta toate lucrurile, atât prin limitare cât şi prin conţinuturi, îl dovedesc pe Dumnezeu, Cauza primă şi nelimitată.

Read more!

Frithjof Schuon, Despre naivitate (fragment)

“Dacă este “naiv” să credem – pentru că aşa vedem – că pământul este plat şi cerul cu astrele se învârte în jurul lui, nu este mai puţin “naiv” să considerăm că lumea pe care o putem cunoaşte prin intermediul simţurilor este singura lume, iar nimic nu mai există în afara ei, şi să credem că materia – sau energia dacă preferăm aşa – este Existenţa ca atare; aceste erori sunt chiar infinit mai mari decât cele pe care le presupune un sistem geocentric. Mai mult decât atât, eroarea materialistă şi evoluţionistă, aşa cum am mai spus, este infinit mai nocivă – cosmologia primitivă şi “naturală” nu este câtuşi de puţin -, ceea ce demonstrează că nu există nicio comună măsură între caracterul incomplet al vechii cosmografii şi frauda totală – nu spunem “parţială” – a acestei ştiinţe prometeice şi titaneşti al cărei principiu ne-a fost lăsat moştenire de decadenţa vechilor greci.

Read more!

Frithjof Schuon, Despre natura amerindienilor (fragment)

“Fascinanta combinaţie de eroism luptător şi stoic şi alura sacerdotală conferea amerindianului din câmpii şi păduri un tip de maiestate în acelaşi timp acvilină şi solară, de unde această frumuseţe puternic originală şi imposibil de înlocuit care ţine de omul roşu şi contribuie la prestigiul său de războinic şi martir. Asemenea japonezilor din vremea samurailor, Pieile Roşii erau profund artistice în manifestarea personală: deşi viaţa lor era un joc perpetuu cu suferinţa şi moartea, şi prin aceasta un tip de karma-yoga cavalerească, ştiau să dea acestui stil spiritual un aspect estetic de o expresivitate care nu poate fi depăşită.

Read more!

Frithjof Schuon, Perspectiva socratică şi perspectiva crestină (fragment)

“Pentru platonicieni – în sensul cel mai larg – întoarcerea la Dumnezeu este dată prin faptul existenţei: fiinţa noastră însăşi oferă calea spre întoarcere, căci fiinţa noastră este de natură divină, fără de care n-ar fi nimic; trebuie deci să ne întoarcem, printre straturile realităţii noastre ontologice, până la Substanţa pură, care este una; aşa devenim noi pe deplin “noi înşine”. Omul realizează ceea ce cunoaşte: deplina înţelegere – în funcţie de Absolut – a realităţii o dizolvă pe aceasta şi conduce la Absolut. Şi în acest caz, nu există niciun antagonism ireductibil între vechii greci şi creştini: dacă intervenţia lui Hristos se poate impune, nu este din cauză că eliberarea n-ar însemna să ne întoarcem, prin straturile fiinţei noastre, la veritabilul nostru Sine, ci pentru că funcţia lui Hristos este aceea de a face o astfel de întoarcere posibilă. Ea o face posibilă pe două planuri, existenţial şi exoteric pe de o parte şi intelectual şi esoteric pe de altă parte; cel de-al doilea plan fiind ascuns în primul, doar acesta apare la lumina zilei, şi din această cauză pentru cei mai mulţi dintre muritori perspectiva creştinească nu este decât existenţială şi separatoare, iar nu intelectuală şi unificatoare. De aici o altă neînţelegere între creştini şi platonicieni: în timp ce aceştia din urmă propun eliberarea prin Cunoaştere pentru că omul este o inteligenţă, primii înfăţişează în doctrina lor generală o mântuire prin Har pentru că omul este o existenţă – separată de Dumnezeu – şi o voinţă decăzută şi neputincioasă. Încă o dată, putem reproşa vechilor greci că nu dispun decât de o cale inaccesibilă majorităţii şi că dau impresia că filosofia mântuieşte, după cum putem reproşa creştinilor că ignoră eliberarea prin Cunoaştere şi că împrumută un caracter absolut realităţii noastre existenţiale şi volitive şi de asemenea mijloacelor care privesc acest aspect, sau că nu iau în consideraţie decât relativitatea noastră existenţială şi câtuşi de puţin “absolutul nostru intelectual”; reproşul făcut vechilor greci nu ar viza totuşi înţelepţii, nu mai mult decât reproşul făcut creştinilor n-ar putea viza gnoza sau sfinţenia lor, în mod general.” (Frithjof Schuon, Dialogue entre Hellénistes et Chrétiens)

Read more!

Frithjof Schuon, Despre ştiinţă şi religie (fragment)

“Ştiinţa modernă a avut ca efect, printre altele, rănirea mortală a religiei, punând concret probleme la care doar esoterismul are răspunsuri, şi pe care nimeni nu le mai rezolvă pentru că esoterismul nu este ascultat, acum mai puţin ca niciodată. În faţa acestor probleme noi, religia este dezarmată, şi împrumută stângace şi bâlbâit argumentele adversarului, ceea ce o obligă să-şi falsifice încet propria perspectivă şi să renege din ce în ce mai mult; doctrina ei nu este atinsă, desigur, dar falsele opinii împrumutate de la cei care o neagă o macină pe negândite “din interior”, dovadă exegeza modernă, aplatizarea demagogică a liturghiei, darwinismul teilhardian, “preoţii muncitori” şi “arta sacră” de obedienţă suprarealistă şi “abstractă”. Descoperirile ştiinţifice nu dovedesc nimic împotriva poziţiilor tradiţionale ale religiei, bineînţeles, dar nimeni nu mai poate s-o arate; prea mulţi credincioşi cred dimpotrivă că religia trebuie “să scuture praful secolelor”, adică “să se elibereze” de tot ceea ce constituie – sau manifestă – propria ei esenţă; absenţa cunoştinţelor metafizice sau esoterice pe de o parte şi forţa sugestivă ce emană din descoperirile ştiinţifice şi de asemenea din psihozele colective pe de o parte, fac din religie o victimă aproape fără apărare, o victimă care refuză chiar într-o mare măsură utilizarea argumentelor de care dispune. Ar fi totuşi facil, în loc să alunece în eroarea celuilalt, să demonstreze că lumea fabricată de scientism tinde peste tot să facă din mijloc un scop  şi din scop un mijloc, şi că ajunge fie la o mistică a invidiei, a amărăciunii şi a urii, fie la un materialism îngâmfat şi meschin; că ştiinţa, deşi neutră în sine – pentru că faptele sunt fapte -, este totuşi o sămânţă de corupţie şi anihilare în mâinile omului care în medie nu are o cunoaştere  suficientă a naturii profunde a Existenţei pentru a putea integra – şi prin asta a neutraliza – faptele ştiinţifice într-o viziune de ansamblu a lumii; că urmările filosofice ale ştiinţei implică contradicţii masive; că omul nu a fost niciodată atât de prost cunoscut şi atât de prost interpretat ca începând cu momentul în care s-a trecut la “razele X” ale unei psihologii fondate pe postulate radical false şi contrarii naturii lui.” (Frithjof Schuon, Chute et déchéance)

Read more!

Frithjof Schuon, Despre civilizaţia modernă (fragment)

“În vremurile de altădată, atât de blamate în epoca noastră, se acceptau în cele din urmă ca pe o fatalitate ineluctabilă rigorile existenţei terestre, inclusiv răutatea oamenilor, şi se credea de altminteri pe bună dreptate că este imposibilă abolirea lor; în mijlocul încercărilor vieţii, nu erau uitate cele ale lumii de dincolo, şi se admitea în plus că omul are nevoie aici de suferinţă ca şi de plăcere şi că o colectivitate nu poate rămâne cu frica lui Dumnezeu şi cu smerenie dacă are parte doar de confort; acestea erau gândurile elitelor din toate păturile sociale. Mizeriile, a căror cauză profundă este întotdeauna încălcarea unei norme cereşti şi indiferenţa în ceea ce priveşte Cerul şi scopurile noastre din urmă, sunt acolo pentru a opri iluziile nemăsurate ale oamenilor, după cum carnivorele există pentru a împiedica degenerarea şi înmulţirea fără măsură a ierbivorelor, toate acestea în virtutea echilibrului universal şi a omogenităţii lumii; a avea conştiinţă de el face parte din teama lui Dumnezeu. În lumina acestei înţelepciuni elementare, un progres condiţionat de indiferenţa spirituală şi idolatria bunăstării luate drept scop în sine, n-ar putea fi un avantaj real, adică proporţional cu natura noastră totală şi nucleul nostru nemuritor; acest lucru este prea evident, dar nu înseamnă că nu se pretinde, inclusiv în mediile cele mai “religioase”, că progresul tehnic este un bine incontestabil, că este o binecuvântare inclusiv din punct de vedere al credinţei. În realitate, civilizaţia modernă dă pentru a lua; dă lumea, dar îl ia pe Dumnezeu, iar în acest fel se compromite însuşi darul ei în lume.” (Frithjof Schuon, Regards sur les Mondes Anciens)

Read more!

Frithjof Schuon, Despre poezia contemporană (fragment)

“Poezia contemporană este în bună măsură fără frumuseţe şi sinceritate. Este lipsită de frumuseţe pentru simplul motiv că sufletele poeţilor – sau mai degrabă ale celor care fabrică ceea ce a luat locul poeziei – sunt lipsite de ea, şi este lipsită de sinceritate din cauza căutării artificiale şi meschine de exprimări neobişnuite care exclud orice spontaneitate. Nu mai e demult ceva ce ţine de poezie, ci un soi de muncă rece şi lipsită de viaţă a unui bijutier care lucrează cu pietre false, sau de meticuloasă elaborare care e la antipozi de tot ce este frumos şi adevărat. Cum muza nu mai aduce nimic, pentru că este respinsă a priori – pentru că ultimul lucru pe care l-ar accepta omul de azi este să pară naiv – vibraţiile sunt provocate în suflet şi tăiate bucăţi.” (Frithjof Schuon, Art from the Sacred to the Profane)

Read more!

Reza Shah-Kazemi, Traditional Action in Contemporary World

Iisus Hristos: “Înainte ca Abraham să fi fost, Eu sunt.”

Profetul Muhammad: “Sunt profet dinainte ca Adam să fi fost lut şi apă.”

Acţiunea tradiţionala constă esenţialmente din a face realitatea absolută infinit şi intim prezentă prin intermediul rugăciunii.

Vishnu Purana: În Kali Yuga invocarea Numelui Divin elimină ignoranţa şi eroarea. Aceasta va fi cea mai bună acţiune în Epoca Întunecată.

În Cartea lui Iov: Soarele va deveni întunecos şi Luna sângerie înainte de venirea lui Dumnezeu, dar cine va chema numele Domnului va fi salvat.

Read more!

Maxim Mărturisitorul, Cuvânt ascetic (nota de lectura)

1. Care a fost scopul întrupării Domnului?

Să ne arate “chipul unei vieţuiri în formă dumnezeiască”.

2. Tot omul botezat trebuie să ţină toate câte a poruncit Domnul.

3. Cel ce imită pe Domnul poate să împlinească toate poruncile. Nimeni din cei robiţi de materia lumii nu poate să imite pe Domnul.

4. Am primit puterea să călcăm peste şerpi şi scorpii, şi stăpânire peste toată puterea vrăjmaşului.

5. Cel ce vrea să se facă ucenicul Lui se desface de toată legătura trupească si se goleşte de toată împătimirea după cele materiale.

6. Cel ce iubeşte pe Dumnezeu din toată puterea şi cugetuul său, iar pe aproapele său ca pe el însuşi, ţine toate poruncile.

7. Lucrurile lumii: “mâncări, bani, avuţii, slavă, rudenii ş.a.m.d.”

Read more!

Edmund Carpenter – Oh, What a Blow That Phantom Gave Me! (note de lectură)

Edmund Carpenter – Oh, What a Blow That Phantom Gave Me!, Bantam Books,  1972



Note alcătuite de Silviu Man.







ANGELIZARE

Electricitatea a făcut îngeri din noi – nu îngeri în sensul școlii de Duminică, îngeri ai binelui, purtători de aripi – ci spirite rupte de carne, capabile de a fi transportate instant oriunde. […] Aceasta este definiția neoplatonică a Divinității – o Ființă a cărui centru este peste tot, ale cărei margini sunt nicăieri.



Cunosc pe cineva din California care, la petreceri, își citea propriile poezii prietenilor, până când prietenii l-au redus la tăcere. Dar când le-a pus înregistrări cu aceleași poezii, le-au ascultat cu toții.



În Noua Guinee, atunci când sătenii își ignoră liderul, guvernul îi înregistrează ordinele pe bandă. În ziua următoare, comunitatea îi aude vocea ieșind dintr-un radio pe care îl ține în mână. Oamenii i se supun.



Acum câțiva ani în New Jersey, un nebun înarmat a ucis treisprezece oameni, apoi s-a baricadat în casă, schimbând focuri cu poliția. Un reporter zelos a găsit numărul de telefon al casei respective și a sunat. Ucigașul și-a lăsat pușca jos și a răspuns: “Ce-i? Sunt foarte ocupat”.

Un asistat social, acuzat că își risipește ajutorul pe un set TV color, a răspuns: “Dar nu vreau ca copiii mei să crească fără să știe ce e aceea culoare”.



IMAGINEA AUTO-SUFICIENTĂ

Imaginile de astăzi sunt adesea auto-suficiente. Avem acum reclame care oferă mai multă satisfacție decât produsele.  [unwrapping]



“ – Ce bebeluș frumos!” a exclamat un vecin.

Mama a răspuns: “- Asta-i nimic. Stai să-i vezi poza!”



RETRAGEREA MEDIATICĂ

Recent comandantul unei baze americane din Germania a pus rata ridicată de divorț pe seama lipsei programelor TV în limba engleză: “Asta face ca soldatul și soția lui să trebuiască să vorbească unul cu altul în toate serile, și să descopere că de fapt nu se plac reciproc”.



LUMEA ROLELOR DE FILM

În societățile preliterate, separarea dintre suflet și trup apare doar în tărâmul suprarealist al visului, în artă, ritual și mit. Viața de zi cu zi, pe camp sau la vânătoare, este intens senzorială, cu toate simțurile alerte și cu suflet încapsulat în trup.



Noi inversăm aceasta. Lumea electronică separă imaginile de realitatea fizică. Ca o contrapondere, prefacem realitatea fizică în distracție: lumea hippie a experiențelor senzoriale folosește la echilibrarea spiritului nonsenzoriale al lumii media electronice.



Prin tipar, zone ample ale experienței senzoriale par să lipsească. Cititorii resimt necesitatea de a traduce imaginile în carne și enunțurile în acțiuni. Prin contrast, TV-ul pare complet în el însuși. Fiecare experiență TV pare să fie discretă, autosuficientă, adevărată, având valoare în sine, judecată & motivată & înțeleasă în exclusivitate în termeni proprii.  Concepte precum cauzalitatea & scopul apar ca fiind irelevante, având importanță numai pentru gândirea din trecut.



AM VĂZUT CUM A FOST ZDROBITĂ O FEMEIE ...

Dorothy D. Lee menționează că în populația Tiv (grup etnic din Nigeria), precum în cazul tuturor populațiilor nonliterate, simbolul este privit ca o parte inseparabilă de ceea ce omul literat crede că acesta reprezintă. Aici simbolul participă la situația completă așa încât atunci când li se oferă simbolul izolat, el transmite – nu creează, evocă sau aplică – această valoare. Omul literat, însă, se raportează la simbol ca la o etichetă neutră, ceva care poate fi aplicat și schimbat după plac. Spunem că “trandafirul, dacă s-ar numi altfel, ar mirosi la fel de dulce”. Numai în cazul unor experiențe izolate, puternic emoționale, reținem vestigii ale acestui mod de gândire. La înmormântări, evităm cuvântul încărcat emoțional “moarte”. Spunem: “el nu se mai află printre noi” sau “a plecat de la noi”, dar nu spunem “a murit”. Acest cuvânt ne-ar implica într-o realitate pe care nu o putem înfrunta pentru moment. și totuși, nu spunem: “Iulius Cezar s-a dus de la noi”, pentru că nu am fost niciodată legați emoțional de el.

Read more!

Frithjof Schuon, Exegeză la un hadith despre intrarea în paradis a celor care au un destin umil (fragment)

“Hiperbola arabă, aşa cum spuneam anterior, are funcţia sublinierii indirecte a unei relaţii particulare, una care nu este exprimată dar care trebuie să fie percepută prin intermediul aparentei absurdităţi a imaginii. De exemplu, un hadith relatează că o femeie a intrat în Paradis înaintea celor aleşi pentru simplul motiv că şi-a crescut bine copiii; aceasta înseamnă că faptul de a fi crescut copiii cu perfectă abnegaţie şi cu cele mai bune rezultate posibile ilustrează sfinţenia mamei. Cât despre a fi înaintea celor aleşi – ceea ce pare o idee contradictorie – aceasta este doar o metaforă; ‘avansul’ spaţial reprezintă aici avantajul unei uşurinte, nu a unei distanţei sau a unei mişcări; semnificaţia este aceea că există suflete simple care intră în Paradis cu relativ puţine strădanii, sau cu alte cuvinte, fără să trebuiască să-şi asume marile încercări ale eroilor spiritualităţii. Nu este nevoie să spun că hadith-ul nu face aluzie la nivelurile Paradisului; nu are nicio altă intenţie decât să sublinieze uşurarea acordată meritelor umile dar constante, care presupun în plus un mediu complet religios. Mesajul este următorul: credinciosul care-şi îndeplineşte datoria lui la perfecţiune, fără să se îngrijoreze de nimic altceva decât de religie şi datoria sa, oricât de umilă ar fi, va merge în Paradis dacă perseverează până la sfârşit; dar nu este vorba despre un îndemn spre facilitate, pentru că fiecare are propria natură, vocaţie, datorie şi destin (Acesta fiind unul dintre sensurile versetului care apare de câteva ori în Qoran: ‘Niciun suflet nu poate purta povara altuia’).” (Frithjof Scuon, Dimensiunile islamului)

Read more!

Ananda K. Coomaraswamy, Despre reîncarnare (fragment)

“Este nevoie să spun că nu există o doctrină a reîncarnării? Este nevoie să spun că nicio doctrină a reîncarnării, conform căreia aceeaşi fiinţă şi persoană a unui om care a trăit o dată pe pământ şi acum este decedat se va naşte din altă mamă pământeancă, nu a fost niciodată transmisă în India, nici măcar în buddhism – sau în neoplatonism ori în oricare altă doctrină ortodoxă? În mod categoric atât în Brahmane cât şi în Vechiul Testament este afirmat că cei plecaţi din această lume sunt plecaţi pentru totdeauna, şi nu mai pot fi văzuţi din nou printre cei care trăiesc. Din punct de vedere indian sau platonic, orice schimbare este o moarte. Murim şi renaştem în fiecare zi şi ceas, iar moartea “când vine timpul” este doar un caz special. Nu spun că o credinţă în reîncarnare n-a fost niciodată întreţinută în India. Spun că o astfel de credinţă poate să fi rezultat doar dintr-o interpretare populară greşită a limbajului simbolic al textelor; că credinţa cărturarilor moderni şi teozofişti este rezultatul unei interpretări la fel de naive şi neinformate a textelor sacre.” (Metaphysics)

Read more!

Doug Hill, Not So Fast. Thinking Twice About Technology - breviar de idei

01. We live in an era of technological enthousiasm.

02. There is a recurrent theme in the American experience: that we can cleanse all our past mistakes by opening a new frontier.

03. There is a utopian vision: new technologies will be able to remedy the problems created by previous technologies.

04. The vision named “the machine in the garden”: industry and agriculture could peacefully coexist.

05. Edison had achieved in the eyes of the public the status of a “secular saint” who represented what was best in the American character.

06. The meaning of culture was to know the best that has been thought and said in the world.

07. The frontier mythology never dies; it just shifts to the latest technology.

Read more!

Ananda K. Coomaraswamy, Despre receptarea scrierilor indiene (fragment)

“Scrierile sacre ale Indiei sunt disponibile pentru cei mai mulţi doar în traduceri făcute de intelectuali pregătiţi în lingvistică mai degrabă decât în metafizică; şi au fost expuse şi explicate în special de intelectuali înarmaţi cu prejudecăţile naturalistului şi antropologului, intelectuali ale căror capacităţi au fost atât de mult inhibate de propriile lor puteri de observaţie încât nu mai pot distinge între realitate şi aparenţă, între Soarele Eteric al metafizicii şi soarele fizic al propriei lor experienţe. Pe lângă aceştia, scrierile indiene au fost studiate şi explicate de propagandişti creştini a căror principală grijă a fost să demonstreze falsitatea şi absurditatea învăţăturilor din ele, sau de teozofişti prin care învăţăturile au fost caricaturizate cu cele mai bune intenţii şi probabil cu cele mai proaste rezultate.” (Ananda K. Coomaraswamy, Metaphysics)

Read more!

Uwe Poerksen, Plastic Words (note de lectura)

Subtitle: The Tyranny of a Modular Language

The Pennsylvania State University Press

German original version 1988. English translation version 1995

Preface

plastic words = connotative stereotypes

The vernacular has been colonized or invaded by science. But science is altered in vernacular context: it becomes contradictory, doctrinaire, and imperialistic.

Introduction

The plastic words are present everywhere: in the speeches of politicians and on the drawing boards of city planners, at academic conferences, and in the ever more taken-for-granted in-between world of the media.

The nation state weeds out languages.

Universal signs – words that become common sense.

Those words already existed two or three hundred years ago; but they have changed their meaning.

Popular concepts from the vernacular are transmitted into science or some other higher sphere, where they pick up the semblance of generally applicable truths. Then they wander back, authorized and canonized, into the vernacular, where they become dominant myths and overshadow everyday life.

The scientific teachings of Marx and Freud reappear in the everyday as doctrines and myths that disable the vernacular.

Amorphous plastic words are the elemental building blocks of the industrial state.

If the one looks only at the words, they sometimes appear to be a skeleton that displays the structure of the world more clearly than a full ideological presentation would.

The words are modules of a new reality – a reality that locks us in a conceptual prison.

Language crystallizes  consciousness and forms an intermediate world.

Language is an intermediate world.

Plastic words have weak contours.

Read more!

Abd el-Kader, Despre cauza primă (fragment)

“Întâi de toate trebuie ca sufletul să aibă certitudinea că Dumnezeu este un Agent liber care face, conform ştiinţei Sale şi înţelepciunii Sale, ceea ce este convenabil, cum este convenabil, în măsura în care este convenabil, în momentul convenabil; cu consecinţa că, oricum şi din orice punct de vedere ar fi, nu poate să existe act mai perfect sau mai înţelept decât acela, şi că dacă servitorul ar avea acces la Înţelepciunea divină şi la cunoaşterea pe care le cer împrejurările, nu ar alege să împlinească alt act decât acela. Din clipa în care sufletul posedă această certitudine, atinge nivelul de “acord” cu voinţa lui Allah, este “împăcat” şi îndeplinirea voinţei divine nu-i clinteşte imuabila seninătate.

În al doilea rând, trebuie să aibă certitudinea, fondată pe experienţa spirituală şi dezvăluirea intuitivă, că doar Dumnezeu este singurul Agent a tot ceea ce provine de la creaturile Sale fără excepţie. Chiar de creatura joacă, în raport cu un act anume, rolul de cauză, de condiţie sau de împiedicare, Dumezeu este cel care “coboară” de la nivelul absolutului Său – fără să înceteze pentru atât să fie absolut – în forma pe care o numim condiţie, cauză ori împiedicare. El face ceea ce face prin intermediul acestei forme. Ar putea să se lipsească de ea dacă ar dori să acţioneze fără ea, dar aceasta este alegerea Lui liberă şi aceasta este înţelepciunea Lui. Actul este deci atribuit la prima vedere acestei forme, deşi îi aparţine în realitate Lui singur, fără asociere.” (Abd el-Kader, Scrieri spirituale)

Read more!

Meister Eckhart, Despre dragostea nepotrivită de Dumnezeu (fragment)

“Dar unii oameni vor să-L privească pe Dumnezeu după cum privesc o vacă, cu aceiaşi ochi; ei vor să-L iubească pe Dumnezeu aşa cum iubesc o vacă. Tu o iubeşti pentru laptele şi brânza şi pentru avantajul tău. Astfel fac toate persoanele care-L iubesc pe Dumnezeu pentru bogăţia exterioară şi consolarea interioară, şi ei nu-L iubesc cu adevărat pe Dumnezeu, ci propriul lor avantaj.” (Meister Eckhart, Predici I, 16b)

Read more!

Meister Eckhart, Despre omul smerit (fragment)

“De aceea omul smerit nu are nevoie să-I ceară lui Dumnezeu, el poate să-i comande lui Dumnezeu, căci măreţia lui Dumnezeu nu are legătură decât cu adâncimea smereniei, omul smerit şi Dumnezeu fiind unul şi nu doi. Omul smerit Îl are pe Dumnezeu în puterea lui în aceeaşi măsură în care Dumnezeu are putere asupra lui, şi tot binele care este în toţi îngerii şi-n toţi sfinţii, totul îi aparţine lui după cum Îi aparţine lui Dumnezeu. Dumnezeu şi omul smerit sunt absolut unul şi nu doi, căci ceea ce Dumnezeu face, şi el face, şi ceea ce Dumnezeu vrea, şi el vrea, şi ceea ce Dumnezeu este, şi el este: o viaţă şi o fiinţă. Da, în privinţa lui Dumnezeu, dacă acest om ar fi în infern, Dumnezeu ar trebui să meargă după el în infern, şi infernul ar fi pentru el un regat al cerurilor; Dumnezeu trebuie s-o facă în mod necesar, ar fi forţat s-o facă, pentru ca acest om este fiinţa lui Dumnezeu, şi fiinţa lui Dumnezeu este acest om.” (Meister Eckhart, Predici I, 15)

Read more!

David F. Noble - The Religion of Technology. The Divinity of Man and the Spirit of Invention - note de lectură

Penguin Books, 1999 

Note alcătuite de Silviu Man.

INTRODUCERE – TEHNOLOGIE ȘI RELIGIE

Scopul acestei cărți este de a arăta că fascinația pentru tehnologie din zilele noastre (...) are ca origine miturile religioase și închipuiri străvechi. Deși tehnologiștii de azi, în sobra lor cursă pentru utilitate, putere sau profit par să fixeze un standard rațional pentru societate, ei sunt alimentați, de asemenea, de visuri îndepărtate și nostalgii spirituale ale salvării supranaturale.

Tehnologia modernă și credința modernă nu sunt nici complementare, nici opuse, nici nu reprezintă faze succesive ale dezvoltării umane. Ele sunt contopite - și așa au fost dintotdeauna – actul tehnologic fiind, în același timp, un efort esențialemente religios.

Precum tehnologiile însele, ne așteptăm la mult mai mult din partea mașinăriilor artificiale decât utilitate, confort sau supraviețuire. De ele așteptăm mântuirea.

PARTEA I – TEHNOLOGIE ȘI TRANSCENDENȚĂ

CAPITOLUL 1 – ASEMĂNAREA CU DIVINITATEA

Dezvoltarea tehnologiei în Occident ca forță istorică și dezvoltarea religiei tehnologiei sunt două fațete ale aceluiași fenomen.

În primul mileniu creștin, tehnologia și transcendența au aparținut unor teritorii complet diferite.

Pentru Fericitul Augustin, ca și pentru Jacques Ellul, tehnologia există numai pentru omenirea în starea sa de păcat și nu are nici o semnficație dincolo de aceasta.  […] În viziunea Fericitului Augustin, tehnologia nu are nimic de-a face cu transcendența, ci semnifică respingerea transcendenței. Iar transcendența, recuperarea perfecțiunii pierdute, nu poate fi câștigată decât prin harul lui Dumnezeu.

Read more!