René Guénon, Haosul social (traducere de Radu Iliescu)

O elitã veritabilã, noi am spus-o deja, nu poate fi decât de naturã intelectualã. Din aceastã cauzã “democratia” nu se poate instaura decât acolo unde intelectualitatea purã nu mai existã, situatie care existã efectiv în cazul lumii moderne. Atâta doar cã, dat fiind faptul cã egalitatea este imposibilã în practicã, si cum nu se pot suprima practic toate diferentele dintre oameni, în ciuda tuturor eforturilor de nivelare, se ajunge, printr-un curios ilogism, la inventarea falselor elite, altminteri multiple, care pretind cã se substituie singurei elite reale. Aceste false elite sunt bazate pe consideratii tinând de diverse tipuri de superioritate, eminamente relative si contingente, si întotdeauna de ordin pur material. Oricine poate cu usurintã sã-si dea seama de fundamentul acestor lucruri remarcând cã distinctia socialã care conteazã cel mai mult în prezenta stare de lucruri este cea fondatã pe avere, adicã pe o superioritate complet exterioarã si de ordin exclusiv cantitativ, singura în cele din urmã care poate fi conciliabilã cu “democratia”, pentru cã îsi are baza în acelasi punct de vedere. Vom adãuga apoi cã însisi cei care se afirmã acum ca adversari ai acestei stãri, nefãcând sã intervinã vreun principiu de ordin superior, sunt incapabili sã remedieze eficace o asemenea dezordine, ba chiar riscã sã o agraveze si mai tare mergând încã si mai departe în acelasi sens. Confruntarea se dã doar între variante de “democratie”, accentuând mai mult sau mai putin tendinta “egalitarã”, care este, asa cum noi am spus-o, una dintre varietãtile individualismului, ceea ce, de altminteri, are la bazã departajãri iluzorii.

(fragment din La crise du Monde Moderne, Gallimard).