Anca Manolescu, Islamul şi arta scrierii, (note de lectura)

Articol apărut în Dilema, nr. 371. Interviu cu arabizantul Mircea Dunca.
1982-1987, coleg la Muzeul colecţiilor cu indianistul Radu Bercea şi cu Andrei Cornea, specialist în greaca veche.
Universitarul arabizant George Grigore de la Facultatea de Limbi Orientale.
Unul din cele mai vechi şi mai utilizate stiluri de scriere - folosit îndeosebi pentru textul sacru - e cel numit kufic: un stil monumental, hieratic, angular, foarte sobru, lapidar.
O scriere miniaturală numită ghubar ("praf") era destinată corespondenţei prin porumbei, cît şi exemplarelor minuscule ale Coranului. În Iran a apărut stilul shikasta (pers. shikasteh - spart), caracterizat printr-o legătură neobişnuită între litere, care îl făcea greu descifrabil; era utilizat în manuscrisele poetice. În epoci mai tîrzii apar scrieri decorative: texte religioase scrise, cu virtuozitate imaginativă, sub formă de moschee, de barcă, de păsări.
Civilizaţie a "Cărţii" , islamul face o deosebire netă între ahl al-kitab ("oamenii cărţii", cei care au o Scriptură revelată) şi restul lumii.