Horia-Roman Patapievici, La sfârşitul moralei, (note de lectura)

Articol apărut în Dilema, nr. 413.
Der liebe Gott steckt im Detail, obişnuia să spună Aby Warburg. Grosul vieţii noastre e făcut din detalii. Morala priveşte atît ordonarea acestor detalii, cît şi discriminarea lor, potrivit unei reguli de tipul "Toate îmi sînt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc" (1 Cor., 6,12; 10,23). Fundamentul oricărei veritabile ordonări ierarhice este afirmaţia "Dumnezeu există". Dacă principiul nu există, ordonarea este imposibilă.
Problema moralei:
- nimeni nu mai crede că e obligatorie;
- nimeni nu mai crede că e universală.
Treptele moralei:
- În vremurile religioase, era dată de zei.
- În vremurile teologice, era expresia Ordinii Creaţiei.
- În vremurile iluministe, morala era recomandată în virtutea Raţionalităţii preceptelor ei.
- În vremurile ştiinţifice, era primită numai acea parte din morala tradiţională căreia i se putea găsi o raţiune ştiinţifică de a fi (e.g., fidelitatea maritală e de urmat pentru că acest comportament este mai igienic decît cel adulter).
- În vremurile pozitiviste, morala devine expresia unei opţiuni stoice pentru etica cea mai lipsită de speranţă (Wittgenstein continuînd pe Spinoza).
- În vremurile moderne, deoarece funcţia vechilor zei a fost preluată de ideologiile colective de substituţie, morala urmează servil ideologiile dominante.
- În vremurile postmoderne, deoarece funcţia vechilor ideologii a fost preluată de módele identitare prin care corpul social tinde să fie reformulat într-un mozaic de corporaţii identitare, morala urmează servil succesiunea epidemiilor de idei primite în grupul de elecţiune.
Morala, prin urmare, nu mai este astăzi decît un anumit conformism lejer (de ochii lumii) la deprinderile liber asumate ale grupului social de identificare.
Există un „oportunism moral” al omului contemporan.
Orice morală tradiţională este o etică religioasă. Odată cu destrămarea religiei a început şi sfârşitul moralei.
Prin cedări parţiale („arderea circuitelor morale”) se poate ajunge la destrămarea întregului edificiu moral.
„[…] ideea aparent cea mai generoasă a Iluminismului - că ne-am putea emancipa moral cu adevărat numai prin abandonarea moralei religioase tradiţionale. Această idee falsă este, poate, ideea cea mai nefericită pe care ne-a lăsat-o moştenire frumoasa vîrstă iluministă a modernităţii. Într-un sens, de dialectica perversă a acestei nefericite idei a şi murit Iluminismul, ca proiect global, în epoca postmodernă.”