Idei guenoniene despre arta traditionalã vs. arta modernã

Sursa: Jean Hani, René Guénon et la redécouverte de l’art sacré. Studiu publicat în René Guénon (1886-1951). Colloque du Centenaire, Le Cercle de Lumière, 1993.

01. Decadenta lumii moderne a antrenat si decadenta artei. Actualmente, arta modernã contribuie la degenerescenta generalã, agravând-o.

02. Realismul modern se însealã, pentru cã el reduce creatia artisticã la imitarea naturii si la copierea lucrurilor sensibile.

03. Clasicismul umanist se opune spiritului traditional prin faptul cã ajunge la homocentrism (pãrãsind astfel teocentrismul). El se manifestã în zilele noastre prin individualism, care este azi mai puternic ca niciodatã, si care consistã în a afirma cã opera de artã exprimã înainte de toate individualitatea si temperamentul artistului.

04. Consecinta ineluctabilã a individualismului este sentimentalismul, conform cãreia arta este un “joc” sau un mijlocv de “a procura omului o plãcere specialã”, “superioarã” fãrã vreun motiv anume, cãci atunci când este vorba de plãcere, totul se reduce la o simplã problemã de sensibilitate.

05. Conceptia modernã a artei eliminã elementul intelectual, de asemeni orice inteligibilitate. “Frumosul” modern, departe de a fi “splendoarea adevãrului”, cum era definit cândva, se reduce la un oarecare sentiment de plãcere, deci la ceva pur psihologic si subiectiv.

06. Dictonul “artã pentru artã” înseamnã cã arta nu este ceea ce trebuie sã fie decât atunci când nu mai înseamnã nimic. În plus, “artã pentru artã” este o erezie majorã, pentru cã este o formã de idolatrie.

07. În realitate, frumusetea operei rezidã în ea însãsi si nu în aprecierea spectatorului, care poate fi sau nu capabil sã o recunoascã.

08. Opera de artã modernã este un scop în sine. Opera traditionalã este supusã unui scop superior ei.

09. Arta clasicã greacã, aflatã la originea artei clasice occidentale, este redusã la dimensiunea pur umanã, si nu mai are nici o deschidere spre Transcendent. Totusi, “umanismul” ei este iluzoriu, pentru cã imediat ce este pierdut din vedere Principiul se pierde si dimensiunea umanã, în favoarea unei cãderi în infrauman.

10. Eroarea estetismului vine dintr-o presupunere filozoficã falsã, cea care plaseazã înaintea tuturor plãcerea. Desigur, plãcerea este legitimã si în cazul operei de artã traditionale, dar subordonatã unei ierarhii si legatã de ceva superior: continutul inteligibil.

11. În conceptia modernã a artei tot rãul vine din faptul cã este separatã notiunea de utilizare de semnificatia operei. Este separatã de asemenea notiunea de artist de cea de artizan, altfel spus sunt separate arta de meserii. [Trebuie stiut cã în societãtile traditionale activitatea artisticã nu se distingea de alte activitãti artizanale: olarul era atât artistul care lucra cu lutul, dar si artizanul care producea oale; constructorul de catedrale este un alt exemplu potrivit. În plus, cuvântul “artã” distingra în mod curent si filozofia, gramatica, geometria, aritmetica – ceea ce Evul Mediu numea “arte liberale”.]

12. Perspectiva traditionalã asupra operei de artã este utilitarã, contrarie celei adoptate de estetica modernã, care crede cã frumosul este ceea ce e inutil. [Interesant de constatat cã logica traditionalã înfrumuseteazã viata în ansamblu, în timp ce modernitatea izgoneste frumosul în asa-zise opere de artã, dar ne invadeazã cu obiecte de serie, industriale, a cãror urâtenie transpare dincolo de toate machiajele publicitare.]

13. Artele traditionale se diferentiazã radical de cele moderne în ceea ce priveste baza lor (aplicatii ale unor stiinte traditionale), semnificatia lor (modalitãti diverse ale limbajului simbolic), destinatia lor (mijloace care îl ajutã pe om sã se apropie de cunostinte veritabile de ordin spiritual).

14. Contrar a ceea ce zic modernii, nu existã în artele traditionale detalii pur “decorative”. Obiectul de artã traditional, în ansamblu si în fiecare dintre detaliile sale, trebuie sã fie înteles ca având o semnificatie. Dimpotrivã, arta modernã produce obiecte decorative, destinate exclusiv plãcerii, pentru cã ea concepe frumosul ca un scop în sine.

15. Stiintele traditionale care sunt la baza artei traditionale sunt stiinta ritmului si stiinta numerelor sacre. Prin dependenta de aceste stiinte, artele traditionale intrã în domeniul cosmic si în cel metafizic.

16. Modernii, spunând cã “arta este imitatia naturii”, au plagiat (sãrãcind) definitia scolasticilor: “arta este imitatia naturii în modul ei operatoriu”. [Scolasticii vizau astfel natura naturans, si nu natura naturata]. Modernii au ajuns la “naturalism” (reproducerea lucrurilor sensibile, a aparentelor). Artele traditionale vizeazã însã imitarea în ordinul uman a unei activitãti divine.

17. Imitarea naturii în modul ei operatoriu se face prin imitarea prototipurilor divine. Obiectul imitãrii traditionale nu este forma sensibilã, ci ideea pe care artistul o contemplã. [Trebuie înteles prin “idee” nu o manifestare a individualitãtii artistului, ci un prototip divin, o idee în sens platonician.]

18. Arta traditionalã este incarnarea unei idei profunde. Arta modernã este idealizarea unei realitãti sensibile (deci aparente).

19. În arta traditionalã individualitatea artistului nu are decât putinã importanã sau deloc. Totusi, fiecare artist traditional, chiar dacã are la dispozitie exact aceleasi clisee ca si înaintasii sãi, izbuteste sã aducã ceva personal si de neînlocuit. [De exemplu, în poezia greacã, desi “instrumentele” poetice sunt identice, totusi fiecare autor este inconfundabil.]

20. Autorul modern se exprimã ca individualitate contingentã. Autorul traditional apare sub specie aeternitas, ca om interior si profund.

21. Dacã este absolut corect sã considerãm frumusetea ca un reflex al Frumusetii divine, nu trebuie uitat cã existã o frumusete a diavolului, pe care acesta o utilizeazã pentru a fascina.

22. Într-o civilizatie traditionalã nu existã artã profanã, tocmai pentru cã punctul de vedere profan nu este cu putintã sã fie conceput.

23. În modernitate, cuvântul “sacru”, ca si cuvântul “cosmic”, au fost folosite despre orice. [Acest lucru este absolut “firesc” în cazul epocii pline de confuzii cu care suntem contemporani.]

24. Existã un potential demonic al artei moderne, care nu ar trebui neglijat. Acolo unde nu existã sacralitate autenticã apar receptacole de influentã satanicã.