Anca Manolescu, Amalgamul ecumenic şi bunul Dumnezeu, (note de lectura)

Articol publicat în Dilema, nr. 279, 5 – 11 iunie 1998.

„Dacă e să recurgem la etimologie, religio-religare nu implică, în primul rînd, legătura comunitară pe baza credinţei ci legătura între divin - unu, dincolo de determinaţii şi forme - şi uman, participant la (dar nu captiv în) domeniul relativităţii. O religie este un chip, un mesaj pe care realitatea ultimă îl oferă unui grup uman, în conformitate cu aptitudinile lui psiho-fizice şi spirituale, cu un anume moment al lumii şi cu o anume atmosferă culturală. Iar dacă grupul uman respectiv dezvoltă posibilităţile acestui mesaj în domeniul - relativ - al temporalităţii (ori al devenirii), mesajul nu rămîne mai puţin, în calitatea sa proprie, un drum vertical de comunicare actuală cu Absolutul. În limbaj creştin, acesta e unul din sensurile crucii: omul angajat religios funcţionează la intersecţia orizontalei (a devenirii istorice, socio-culturale ori, pur şi simplu, individuale) cu verticala unei înaintări şi a unei întîlniri zenitale.”

Ideea conform căreia religiile sunt expresii ale căutarii de jos în sus, şi nu ale găsirii de sus în jos, este profund şi fundamental greşită.

Religiile sunt cărări spre vârful aceluiaşi munte, fiecare cu traseul ei riguros precizat. Ecumenismul nu implică amalgamul, ci respectul pentru specificul celuilalt.

De neocolit: Mircea Eliade, Henry Corbin, Heinrich Zimmer.

„În Republica (510 e - 511 e), Platon face distincţia între dianoia (inteligenţă analitică, raţiune) şi nous (intelect). Prima recurge la postulate, la presupuneri drept "mijloace de a ataca", de a porni să tatoneze pas cu pas o problemă; intelectul "se înalţă la nivelul principiului", ce îşi conţine propria evidenţă. Toma de Aquino va spune: "raţionarea se comportă faţă de înţelegere - ca operaţiune a intelectului - ca agitaţia faţă de odihnă, ca oglindirea faţă de posesiune; una este perfectă, cealaltă imperfectă" (apud A. Pleşu, "Despre simbol"). Cunoaşterea lui Dumnezeu în contemplaţie şi rugăciune va fi apanajul acestui nous, "vîrful ascuţit al inimii", în expresia lui Origen.”