Anca Manolescu, Oameni ai coerenţei, (note de lectura)

Articol apărut în Dilema, nr. 555.
Sec. XV, Nicolaus Cusanus, cardinal, teolog, metafizician. „Pentru Cusanus, universul, în toate entităţile lui, este o explicatio a principiului, e o desfăşurare în multiplicitate a "intenţiilor" ori "înţelesurilor" divine; toate sînt "apariţii" ori "manifestări" ale posibilităţilor lui creatoare. Toate sînt în acelaşi timp, "complicate" sau "înfăşurate" în realitatea divină; acolo îşi au toate adevărata identitate, deplină, necontractată: în unitatea lui Dumnezeu.”
La Cusanus, diversitatea preocupărilor a stat sub semnul unei unice teme: dobândirea înţelepciunii întru Dumnezeu.
Cusanus a studiat la Heidelberg (1416-1417) şi la Köln (1425-1426) teologia şi filozofia, iar dreptul canonic la Padova (1417-1423), alături de matematică şi medicină. S-a folosit de simbolismul matematic şi de simbolismul perspectivei pentru a expune tocmai "metoda" cunoaşterii mistice, modul cum intelectul e orientat, atras şi se apropie asimptotic de necuprinsul divin.
1440, De docta ignorantia.
Ernst Cassirer a scris un studiu despre Cusanus în 1927. Conform lui, tema centrală a doctrinei cusanice este erupţia unui adevăr fundamental, cel al nestiintei stiutoare (docta ignorantia).