René Guénon, Marea Triadã, (breviar de idei)

La alcãtuirea acestei fise am utilizat volumul La Grande Triade, apãrut la Gallimard, 1957.

01. Ternarul taoist este Cer-Pãmânt-Om (în chinezã tien-ti-huen). Nu are nimic în comun cu Trinitatea crestinã, sau cu Trimûrti hindusã. Nimic în comun nici cu triada egipteanã Isis, Horus si Osiris.

02. Triada este în traducere “Societatea Cerului si a Pãmântului”. Astfel, dincolo de orice altã propagandã modernã, scopul Triadelor este pur si profund spiritual. Triadele mai sunt cunoscute si sub numele de San-ho (Cele trei fluvii) si San-tien (Cele trei puncte).

03. Traditia extrem-orientalã s-a divizat în douã ramuri profund distincte: taoismul si confucianismul. Tot ceea ce este esoteric sau initiatic tine de taoism.

04. Scoala budistã Tchan (în sanskritã Dhyana, în japonezã Zen) s-a suprapus taoismului, conferindu-i o formã ce l-a fãcut mai accesbil.

05. Partizanii teoriei “împrumuturilor”, constatând anumite similitudini între Triade si Masonerie, au avansat ipoteza originii istorice comune a celor douã organizatii initiatice. În fapt, nu este vorba decât de o identitate de principii.

06. Triada extrem-orientalã apartine tipului de ternar format din doi termeni complementari si un al treilea care este produsul uniunii primilor doi, al actiunii si al reactiunii lor reciproce.

07. Un alt tip de ternar este cel care contine un principiu primar, din care derivã doi termeni opusi, sau mai degrabã complementari: Purusha si Prakriti în traditia hindusã, sau Cerul si Pãmântul în traditia extrem-orientalã - fãrã a pierde din vedere principiul superior din care sunt derivati (numit Tai-ki – Marele Extrem, sau Tai-i – Marea Unitate).

08. Asadar, cele douã ternare chineze sunt: 1) Tai-ki, Tien si Ti; 2) Tien, Ti si Jen.

09. Cerul este reprezentat printr-un cerc. Pãmântul – printr-un pãtrat. Omul Universal – printr-o cruce. Cerul si Pãmântul sunt cele douã desemnãri pentru Esenta si Substanta universalã. Omul Universal este cel ce le uneste.

10. Numãrul de zece mii semnificã în taoism ansamblul manifestãrii universale.

11. Cerul este asimilat perfectiunii active (Khien), în timp ce Pãmântul este asimilat perfectiunii pasive (Khouen). Dar nici unul dintre ele nu atinge perfectiunea în sens absolut. Cerul si Pãmântul sunt respectiv principiul masculin si principiul feminin.

12. Mersul descendent al unui ciclul de manifestare mergând de la polul sãu superior care este Cerul la polul inferior care este Pãmântul, poate fi considerat ca plecând de la forma cea mai putin “specificã” dintre toate, care este sfera, pentru a ajunge la cea care este dimpotrivã cea mai “rigidã”, care este cubul.

13. Yang (principiul activ, pozitiv, masculin, luminos) tine de natura Cerului, în timp ce yin (principiul pasiv, negativ, feminin, întunecos) tine de natura Pãmântului. Aspectul yang corespunce la ceea ce este spiritual si esential, identificându-se cu lumina în toate traditiile. Aspectul yin se identificã cu substanta, cu ininteligibilitatea inerentã indistinctiei sale sau stãrii de purã potentialitate.

14. În nici un lucru manifestat yang sau yin nu sunt niciodatã pure. Existã, conform unei formule masonice, luminã în întuneric si întuneric în luminã.

15. Dacã se considerã yang si yin sub aspectul lor de elemente masculin si feminin, s-ar putea spune cã orice fiintã este “androginã” într-un anume sens si într-o oarecare mãsurã, si aceasta mai cu seamã dacã aceste douã elemente sunt mai echilibrate în el. Caracterul masculin sau feminin al unei fiinte poate fi considerat ca rezultând din predominanta unuia sau a altuia dintre aspecte.

16. Pãmântul apare cu fata sa “dorsalã”, iar Cerul cu fata “ventralã”. Din aceastã cauzã, yin este “la exterior”, iar yang este “la interior”. Altfel spus, influentele terestre, care sunt yin, sunt singurele sensibile, si influentele celeste, care sunt yang, scapã sensurilor si nu pot fi sesizate decât prin facultãtile intelectuale.

17. Simbolul yin-yang reprezintã “cercul destinului individual”. El este echivalentul Androginului primordial, dar si a Oului Lumii.

18. Simbolul dublei spirale este foarte apropiat de yin-yang. Se regãseste în arta traditionalã a celor mai diverse tãri. Existã o relatie între dubla spiralã si cele douã sensuri de rotatie ale swasticii, care exprimã aceeasi dublã actiune a fortei cosmice. În arta chinezã, forma de spiralã apare mai ales în figurarea “dublului haos” al apelor superioare si inferioare (adicã a posibilitãtilor informale si formale), adesea în raport cu simbolismul Dragonului.

19. Toatã ornamentatia traditionalã are la origine un caracter simbolic.

20. Simbolul lebedei este combinarea simbolului sarpelui cu cel al pãsãrii.

21. În simbolurile antice, dubla spiralã este uneori înlocuitã prin douã ansambluri de cercuri concentrice, trasate în jurul a douã puncte care reprezintã polurile.

22. Catabaza este directia descendentã, în timp ce anabaza este directia ascendentã.

23. Dubla spiratie este expirul si aspirul universale, prin care sunt produse “condensatiile” si “disipatiile” (conform limbajului taoist), “coagulãrile” si “dizolvãrile” (dupã terminologia hermeticã), “generarea” si “coruperea” (dupã Aristotel), zilele si noptile lui Brahmâ.

24. Formula “solve si coagula” este consideratã ca având în ea într-o oarecare manierã tot secretul Marii Opere, reproducând procesul manifestãrii universale. Termenul “solve” este uneori reprezentat printr-un semn care urcã la Cer, iar termenul “coagula” printr-un semn care aratã Pãmântul. Solve poate fi asimilat unui curent ascendent (yang), iar coagula printr-un curent descendent (yin).

25. Yin-yang poate fi înfãtisat în douã feluri. Dacã se pleacã de la starea de non-manifestare pentru a se ajunge la manifestare (punctul de vedere cosmologic), condensarea se va prezenta în mod natural prima, în timp ce disiparea va veni dupã ea. Dacã, dimpotrivã, se va pleca de la manifestare, prima care se impune este tendinta ce conduce la disipare, în timp ce într-o fazã ulterioarã coagularea va fi întoarcerea într-o altã stare de manifestare.

26. Orice atractie produce o miscare centripetã, deci o “condensare”, cãreia îi va corespunde, în polul opus, o “disipare” determinatã printr-o miscare centrifugã, astfel încât sã se restabileascã sau mai degrabã sã se mentinã echilibrul total.

27. Ceea ce este “condensare” sub raportul substantei, este dimpotricã “disipare” sub raportul esentei, si invers, ceea ce este “disipare” sub raportul substantei este “condensare” sub raportul esentei.

28. Orice “transmutare”, în sensul hermetic al acestui termen, va consta în “disiparea” a ceea ce era “coagulat” si, simultan, în “coagularea” a ceea ce era “disipat”, cele douã operatiuni aparent inverse fiind în realitate cele douã aspecte complementare ale uneia si aceleiasi operatiuni.

29. În initiere are loc o “întoarcere”. Este ceea ce simbolismul kabbalistic desemneazã ca “deplasare a luminilor”.

30. Operatiunile de “coagulare” si de “disipare” corespund la ceea ce traditia crestinã desemneazã ca “putere a cheilor”, cea de a “lega” si de a “dezlega”.

31. Cele douã chei sunt figurate ca fiind: una de aur (corespunzãtoare puterii spirituale) si una de argint (corespunzãtoare puterii temporale).

32. În epoca primordialã, omul era perfect echilibrat în ceea ce priveste complementarismul yin-yang. Pe de altã parte, era yin sau pasiv în raport cu Principiul, si yang sau activ în raport cu Cosmosul sau ansamblul lucrurilor manifestate. Se întorcea deci naturalmente spre Nord, care este yin, ca spre propriul complementar. Dimpotrivã, omul epocilor ulterioare, ca urmare a degenerescentei spirituale care corespundei mersului descendent al ciclului, a devenit yin în raport cu Cosmosul. El se întoarce deci spre Sud, care este yang, pentru a primi de acolo influentele principiului complementar celui devenit predominant în el, si pentru a restabili, în mãsura posibilului, echilibrul între yin si yang.

33. Orientarea spre Nord este polarã, în timp ce cea spre Sud este solarã.

34. În hãrtile chineze, Sudul este plasat în sus si Nordul în jos, Estul la stânga si Vestul la dreapta, ceea ce este conform celei de-a doua orientãri. Acest obicei a existat si la vechii Romani, si a subzistat chiar în timpul unei pãrti din evul mediu occidental.

35. În epoca lui Lao Zi stânga corespundea yang-ului, si dreapta yin-ului.

36. În ebraicã “dreapta” seminficã Sudul si “stânga” Nordul, ceea ce implicã faptul cã orientarea este consideratã, ca în India, spre Est. Aceastã orientare era practicat de cãtre constructorii evului mediu pentru a determina orientarea bisericilor.

37. Numerele impare corespund yang-ului, sunt masculine si active, iar numerele pare corespund yin-ului, sunt feminine si pasive. Numerele impare sunt “celeste”, numerele pare sunt “terestre”.

38. Unitatea nu este numãr, ea este principiul însusi al numãrului. 2 este primul numãr (apartinând Pãmântului) iar 3 este primul numãr impar (apartinând Cerului). Pãmântul este înaintea Cerului, la fel cum yin este înaintea lui yang.

39. În China, institutiile sociale au fost concepute dupã modelul ordinii cosmice.

40. Toate complementarismele, de oricare tip ar fi, îsi gãsesc principiul în prima dintre toate dualitãtile, care este cea dintre Esentã si Substantã, sau, cea dintre Cer si Pãmânt.

41. Pentru pitagoricieni, 5 era “numãrul nuptial”, suma primului numãr par sau feminin (2) si a primului numãr impar sau masculin (3). Numãrul 2 exprimã natura Pãmântului, numãrul 3 pe cea a Cerului.

42. 5 exprimã mãsura Pãmântului, 6 pe cea a Cerului (din punct de vedere a manifestãrii si nu în sine).

43. Numãrul 10, dublul lui 5 este atribuit Cerului, iar numãrul 12, dublul lui 6 Pãmântului. Numãrul 10 este yang si în legãturã cu Soarele, numãrul 12 este yin si în legãturã cu Luna, Pãmântul, apa si Nordul.

44. Numãrul 11, suma lui 5 si 6, reprezintã uniunea centralã a Cerului si a Pãmântului. Este asadar numãrul Cãii Cerului si a Pãmântului în toate traditiile.

45. Omul veritabil este cel care posedã plenitudinea naturii umane, dezvoltându-si în el integralitatea posibilitãtilor pe care aceasta le implicã. Ceilalti oameni nu sunt decât potentialitãti umane mai mult sau mai putin dezvoltate în unele aspecte.

46. Oamenii obisnuiti sunt yin în raport cu Cosmosul si yang în raport cu Dumnezeu. Omul veritabil este perfect echilibrat sub raportul yin-yang, si, în acelasi timp, existã o preeminentã a naturii celeste în el, fiind yang în raport cu Cosmosul si yin în raport cu Dumnezeu.

47. “Omul veritabil” este de asemenea “omul primordial”, asadar conditia sa este cea care era naturalã umanitãtii la originile sale, si de la ea umanitatea s-a îndepãrtat putin câte putin, în cursul ciclului sãu terestru, pentru a ajunge pânã la starea în care se aflã acum ceea ce am numit “omul obisnuit”, si care nu este propriu-zis decât “omul cãzut” al crestinismului.

48. Decãderea spiritualã atrage un dezechilibru sub raportul yin-yang.

49. Distinctia dintre “omul veritabil” si “omul transcendent” (din taoism) este cea dintre omul individual perfect ca atare si “Omul Universal” (din islam).

50. Omul veritabil este cel care a ajuns la capãtul “micilor mistere”, adicã a perfectiunii stãrii umane. Astfel, el se gãseste astfel în “Invariabilul Mijloc”, si scapã vicisitudinilor “rotii cosmice”, pentru cã centrul nu participã la miscarea rotii.

51. Atunci când se comparã diferiti ternari traditionali (de tipul Treimii crestine, sau Tien-Ti-Huen taoiste, sau Tribhuvada hinduse), este imprudent sã se ajungã la concluzia cã termenii corespondenti sunt necesarmente identici, fie chiar si în cazul în care unii dintre ei sunt desemnati identic.

52. Tribhuvada hindusã este compusã din trei lumi: Pãmânt (Bhû), Atmosferã (Bhuvas) si Cer (Swar). Aceste trei “lumi” reprezintã ansamblul manifestãrii, împãrtitã în cele trei niveluri fundamentale, care constituie respectiv domeniul manifestãrii corporale, cel al manifestãrii subtile, si cel al manifestãrii grosiere sau corporale.

53. Manifestarea informalã este cea în care predominã influentele celeste. Manifestarea corporalã este cea în care predominã influentele terestre. Manifestarea subtilã combinã ambele stãri.

54. Omul apartine prin spirit domeniului manifestãrii informale, prin suflet – celui al manifestãrii subtile, si prin corp celui al manifestãrii grosiere. În aceasta constã corespondenta dintre microcosmos si macrocosmos.

55. Existã o corelare între modificãrile nivelului uman si cele ale nivelului cosmic.

56. Dualitatea cartezianã spirit-corp care s-a impus gândirii occidentale moderne nu are nici o corespondentã cu realitatea. Toate traditiile admit distinctia: spirit-suflet-corp. Doar modernitatea occidentalã a fãcut confuzia dintre spirit si suflet, cu consecinte care nu sunt doar teoretice.

57. Pitagoricienii au vorbit de un cuaternar fundamental: Principiul (transcendent în raport cu Cosmosul), apoi Spiritul si Sufletul, si în cele din urmã Hyle primordialã.

58. Corpul are în suflet principiul sãu imediat, dar nu ajunge la spirit decât indirect, prin intermediul sufletului.

59. Sufletul, ca intermediar între spirit si corp, este un principiu “mediator”. Spiritul si sufletul sunt într-o oarecare manierã complementare, spiritul fiind yang si sufletul yin. Primul este simbolizat prin Soare, celãlalt prin Lunã. Spiritul este lumina emanatã direct din Principiu, în timp ce sufletul este o reflectie a acestei lumini.

60. Sarpele este unul dintre simbolurile Animei Mundi, pentru cã, desi actioneazã în lumea corporalã, apartine si nivelului subtil.

61. Ternarul alchimic este: Sufl, Mercur si Sare. Sulful apare ca principiu activ masculin, în timp ce Mercurul apare ca principiu pasiv feminin. Sarea este neutrã. Sulful si Mercurul sunt complementari.

62. Sulful, asimilat principiului focului, tine de activitatea interioarã, iradiind din centrul însusi al fiintei.

63. Psihologia analizeazã doar fenomene “periferice” si nu se raporteazã decât la modificãri superficiale ale fiintei.

64. Mercurul este un principiu umed. Considerat ca actionând la exterior, ca fortã centripetã si compresivã. Se opune actiunii centrifuge si expansive a Sulfului.

65. Sulful este yang si Mercurul este yin.

66. Din actiunea interioarã a Sulfului si actiunea exterioarã a Mercurului se produce o cristalizare, Sarea. Este “piatra cubicã” a simbolismului masonic.

67. Existã un raport evident între Sulf si spirit pe de o parte, si între Mercur si suflet pe de altã parte.

68. Sarea nu poate fi identificatã fãrã rezerve cu corpul, acesta din urmã corespunzându-i sub anume aspecte si într-o aplicatie particularã a ternarului alchimic. Într-o altã aplicatie, individualitatea în întregime corespunde Sãrii, Sulful este principiul fiintei si Mercurul este ambianta subtilã a unei stãri de existentã.

69. Sulful este comparabil cu o razã luminoasã, Mercurul cu planul de reflectie, si Sarea cu produsul întâlnirii primeia cu al doilea.

70. Natura umanã este formatã din douã pãrti: fiinta în ea însãsi, care reprezintã latura interioarã si activã, la care se adaugã influentele mediului în care se manifestã, si care reprezintã latura exterioarã si pasivã.

71. În simbolul crucii, verticala reprezintã ceea ce leagã între ele toate stãrile de manifestare ale aceleiasi fiinte, si care este expresia acestei fiinte însãsi, sau “personalitatea” ei, proiectia directã prin care aceasta se reflectã în toate stãrile sale, în timp ce planul orizontal reprezintã domeniul unei stãri oarecare de manifestare, înfãtisatã în sensul “macrocosmic”. În consecintã, manifestarea fiintei în aceastã stare va fi determinatã de intersectia verticalei consideratã cu acest plan orizontal.

72. Fiinta se manifestã adoptând elemente ale ambiantei. Cristalizarea ambiantei se face în urma actiunii, asupra acesteia, a proprie sale naturi interne.

73. Existã nu doar o ereditate fiziologicã, ci si o ereditate psihicã, explicându-se prin prezenta, în constituirea individului, a elementelor împrumutate din mediul în care a avut loc nasterea sa.

74. În Occident unii refuzã sã admitã ereditatea psihicã, pentru cã ei cred cã domeniul psihic apartine strict individului, independent de orice influentã a acestui mediu. Altii, admitând aceastã ereditate, cred cã pot concluziona cã fiinta, în tot ceea ce ea este, este în întregime determinatã de mediu, ceea ce este la fel de fals. Ambele opinii reduce fiinta la manifestarea ei individualã, ignorând orice principiu transcendent în raport cu ea.

75. Dualitatea cartezianã corp-suflet lasã deoparte abuziv spiritul. Aceastã dualitate echivaleazã cu cea a fiziologicului si a psihicului, consideratã ca ireductibilã si continând întreaga fiintã în cei doi termeni. În realitate, aceastã dualitate contine doar aspectele superficiale si exterioare ale fiintei manifestate, apartinând planului orizontal al existentei.

76. Situatia fiintei în mediul în care se aflã este determinatã de natura sa proprie, elementele pe care le împrumutã din ambiantã corespunzând în mod necesar cu aceastã naturã, altfel nici nu ar putea sã le asimileze efectiv, fãcând din ele modificãri secundare ale sinelui.

77. Veritabilele cauze a tot ceea ce i se întâmplã unei fiinte sunt întotdeauna posibilitãtile inerente ale naturii însesi ale acestei fiinte, adicã ceva de ordin pur interior.

78. Relatia pe care o fiintã o are cu alta este traducerea, în raport cu mediul, a unei posibilitãti inerente naturii proprii a acestei fiinte.

79. Adevãrata determinare nu vine dinafarã, ci din fiinta însãsi, iar semnele exterioare permit doar sã se discearnã determinarea, dându-i cumva o expresie sensibilã, cel putin pentru cei care vor sti sã le interpreteze corect.

80. Fiecare fiintã tine de o dublã naturã, “sulfuroasã” în interior si “mercurialã” în exterior.

81. Traditia extrem-orienalã spune cã la origine Cerul si Pãmântul nu erau separati, dar, pentru ca manifestarea sã poatã sã se producã, a trebuit ca Fiinta sã se polarizeze în Esentã si Substantã. De atunci, comunicarea celor douã se stabileste doar prin Axa Lumii.

82. Sigiliul lui Solomon este format din douã triunghiuri opuse: triunghiul cu baza sus este natura celestã, iar triunghiul cu baza jos este natura terestrã, ansamblul simbolizând “Omul Universal”, mediatorul prin excelentã.

83. Un alt simbol extrem-oriental este cel al testoasei care se aflã plasatã între cele douã pãrti superioarã si inferioarã ale carapacei, asa cum Omul este între Cer si Pãmânt. Retragerea în interiorul carapacei simbolizeazã concentrarea în “starea primordialã”, care este starea omului veritabil, cel care realizeazã plenitudinea posibilitãtilor umane.

84. Compasul si echerul corespund simbolic cercului si pãtratului, adicã figurilor geometrice care reprezintã respectiv Cerul si Pãmântul.

85. În simbolismul masonic, compasul este în mod normal plasat sus, si echerul jos, între cele douã aflându-se steaua cu cinci colturi, care simbolizeazã Omul.

86. Compasul, simbol “celest”, deci yang si masculin, apartine lui Fo-hi, în timp ce echerul, simbol “terestru”, deci yin sau feminin, lui Niu-koua, dar când sunt reprezentati împreunã si uniti prin cozi de sarpe, Fo-hi poartã echerul si Niu-koua compasul.

87. Imperiul chinez îsi atribuia o situatie “centralã” în raport cu lumea. Acelasi lucru s-a petrecut în cazul fiecãrei regiuni a globului terestru care adãpostea centrul spiritual al unei traditii, devenitã “Tarã Sfântã”, punctul în care se reflectã direct activitatea Cerului.

88. Împãratul chinez apãrea ca “regulator” al ordinii cosmice însãsi, unind influentele celeste cu influentele terestre.

89. Ideograma Wang (rege) este compusã din trei trãsãturi orizontale figurând respectiv Cerul, Omul si Pãmântul, unite prin mijloc, de o trãsãturã verticalã, cãci “functia Regelui este sã uneascã”.

90. Wang desemneazã Omul ca termen median al Marii Triade, înfãtisat în rolul sãu de “mediator”. Este vorba nu de “omul primordial”, ci de “Omul Universal” însusi.

91. Concomitent, Wang, identificat cu axul vertical, este desemnat ca fiind “Calea Regalã” (Wang-Tao). Pe de altã parte, aceastã axã este si “Calea Cerului” (Tien-Tao).

92. Wang este Pontifex, dupã cea mai riguroasã etimologie a substantivului. El este “cel ce face punte”, si “puntea” însãsi prin care se opereazã comunicarea cu stãrile superioare.

93. Cea mai bunã traducere pentru Wang este cea de “Rege-Pontif”, singura care poate reda convenabil sensul termenului, pentru cã este singura care exprimã complet functia pe care o implicã (sacerdotalã si regalã). De remarcat cã Regele-Pontif aminteste de biblicii Regi-Magi.

94. Tchenn-jen (omul veritabil) este cel care a atins plenitudinea stãrii umane.

95. Cheun-jen (omul transcendent, omul divin, omul spiritual) este cel care a realizat Identitatea Supremã. El nu mai este om, în sensul individual al cuvântului, pentru cã a depãsit umanitatea si s-a eliberat de conditiile ei specifice.

96. Omul transcendent si omul veritabil corespund termenilor de mari mistere si mici mistere, si sunt cele mai înalte grade ale ierarhiei taoiste.

97. Etapele micilor mistere taoiste: tao-jen (omul Cãii), tcheu-jen (omul dotat), cheng-jen (omul întelept).

98. Ierarhia confucianistã contine si ea trei nivele: cheu (literatul), hien (savantul), cheng (înteleptul).

99. În ochii oamenilor obisnuiti, omul transcendent si omul veritabil nu pot fi distinsi.

100. În evul mediu occidental era încã triada: Dumnezeu, Homo, Natura. Ea corespunde întru totul Marii Triade taoiste: Cerul, Omul, Pãmântul.

101. Ceea ce este “divin”, fiind în mod necesar “exterior” tuturor lucrurilor, actioneazã în modul unui principiu “sulfuros”, în timp ce ceea ce este “natural” joacã rolul unui principiu “natural”. Omul, produs al “divinului” si al “naturii” concomitent, se gãseste situat la limita dintre “interior” si “exterior”, adicã în punctul unde se întâlnesc si se echilibreazã influentele celeste si influentele terestre.

102. Cuvântul latinesc “natura”, ca si grecescul “physis”, contine în el ideea de devenire.

103. Bacon priveste termenii Deus, Homo, Natura ca fiind trei obiecte de cunoastere distincte. Dar prioritatea este acordatã “filosofiei naturale”, singura care poate fi descoperitã conform metodelor experimentale.

104. Spiritul modern denatureazã orice cunoastere de origine traditionalã pe care n-o respinge pur si simplu.

105. Auguste Comte si-a imaginat cã, oricare ar fi genul de speculatie intelectualã fãcut vreodatã de om, scopul a fost întotdeauna explicarea fenomenelor naturale. El a gãsit cã ar fi fost trei etape în explicarea lumii: “starea teologicã”, cea care ajunge la ideea de Dumnezeu, “starea metafizicã”, cea care ajunge la ideea de Naturã, si “starea pozitivã”, cea care ajunge la ideea de Om.

106. În realitate, singurul lucru care a existat vreodatã este “monoteismul”, întotdeauna si în toate religiile, exceptie situatiile în care vulgul nu a fost capabil sã-l mai perceapã ca atare, si în situatiile de extremã degenerescentã a unor anumite forme traditionale. [Asadar, termenul de “politeism” este purã inventie.]

107. Ternarului Deus, Homo, Natura, îi corespunde riguros cel format de Providentã, Vointã, Destin.

108. Vointa umanã, unindu-se cu Providenta si colaborând constient cu Ea, poate echilibra si neutraliza Destinul.

109. Cele trei gune ale traditiei hinduse corespund respectiv: sattwa – Cerului, rajas – Omului si tamas – Pãmântului.

110. Reprezentarea rectilinie a timpului este inexactã, pentru cã acesta este spiralat.

111. Prezentul apartine Omului, trecutul – Destinului (de unde caracterul sãu de “necesitate”), iar viitorul – Providentei (de unde caracterul sãu “liber”). Dar aceastã repartitie este o chestiune de “perspectivã”, pentru cã, pentru o fiintã care se gãseste în afara conditiei temporale, nu mai existã nici trecut, nici viitor, ambele apãrând într-o perfectã simultaneitate.

112. Un alt ternar este Deus, Homo, Rota (roata cosmicã, simbol al lumii manifestate).

113. Roata este asimilabilã cercului, al cãrei centru este Principiul si circumferinta reprezintã manifestarea. În astrologie, este semnul Soarelui. În alchimie, este semnul aurului. În numerologie corespunde denarului (10).

114. Existã în simbolul rotii un ternar constituit prin centru, razã si circumferintã. Acesta corespunde respectiv Cerului, Omului si Pãmântului.

115. În buddhism Arhatii sunt cei care au atins nivelul de “Om Veritabil”, iar Bodhisattwa sunt cei care au atind nivelul de “Om Transcendent”.

116. “Ton arton ton epiousion” nu înseamnã propriu-zis “pâinea noastrã cea de toate zilele”, cum s-a tradus îndeobste, ci literalmente “pâinea noastrã supraesentialã”, sau “supracelestã”, adicã provenind din Principiul însusi.

117. Litera ebraicã iod, prima din Tetragram, reprezintã Principiul, astfel încât valoarea ei numericã este 10. Litera I a alfabetului latin este si ea un simbol al Unitãtii.