Vasile Lovinescu, De la cerbul lunar la bourul solar, (note de lectura)

Acest studiu a apărut în volumul Interpretarea ezotericã a unor basme şi balade româneşti, Editura Cartea Românească, colecţia Gnosis, 1993.
Moto-ul studiului este:
“Herbul ţării, vechii şi-au fost ales buăr,
Numele vestindu-i ca tunul prin nuăr.
Noii mai preurmă, avându-l, moşie
Tot acel vechiu nume mai vestindu-l şie.
Într-această vreme cine-l stăpâneşte
O Dumnedzău svinte, tu îl ocroteşte
Cu mâna ta svântă l-au încorunatu-l
Şi braţul tău tare l-au întemeiatu-l.
Părinţască scară şi scaun şi scaunul dându-i,
Ceriasca ta armă, crucea întinzându-i,
Spata-i povăţeşte biruind pre toată
Vădzut, nevădzută vrăjmăşasca gloată.
Cărunteţe vadză, bătrâneaţ-agiungă,
Slăvit fericeşte-l cu viaţă îndelungă.”
(Stihuri dedicatorii în Divanul lui Dimitrie Cantemir)
Punctul de pornire al studiului este simbolul heraldic al bourului pe sigiliul oraşului Baia.
Pentru oamenii secolelor trecute blazonul era o ştiinţă vie, plină de semnificaţii, care atunci aveau valoare de adevăruri vitale.
“Heraldica era o ramură a hermetismului, iar sigilografia o specificaţie a heraldicii. Ştiinţa blazonului rezuma o ştiinţă a Inimii lumii şi condensa o cunoaştere cordială. Inima lumii nu reprezintă în mod necesar centrul ei ultim, cel imuabil şi nemanifestat, ci o polarizare a lui care bate în doi timpi. Una din posibilităţile cordului cosmic este dubla lui energie de a crea lumile prin diastolă şi a le rezorbi prin sistolă.
Blazonul era o reprezentare în simultaneitate a succesiunii temporale, reliefând simbolic potenţialităţile-cheie ale unui ciclu, fie Universul mare, fie Universul mic, ţară, neam, continent sau genul uman, om, când au loc în ele virtual anumite posibilităţi de manifestare în lumea din afară, cu care se sincronizează.” (p. 172-173)
Blazonul este o secţiune verticală a Athanorului, a Vasului Hermetic. Sigiliul este o reprezentare pe plan orizontal. Blazonul şi sigiliul sunt complementare.
“În poziţie verticală, scutul se profilează pe eternitate, pe orizonturi conceptuale. În sigiliu, conspectul este pur interior visceral.” (p. 174)
După unele semne, Baia a fost capitala Moldovei la începutul acestui stat. Dar nu se poate stabili cu uşurinţă nivelul de adevăr al acestei presupuneri. Baia a existat înainte de descălecarea lui Dragoş în 1359. După toate probabilităţile, sigiliul în discuţie datează din sec. al XIII-lea.
Descrierea sigiliului: “În câmp un cadru gotic trilobat în trifoi (dreipass) cu un cerb trecând spre stânga; în lobul superior, capul cerbului, despărţit de trup şi ridicat în efigie (un “Masacru” de cerb), priveşte din faţă, având între cele două coarne cu câte patru ramuri simetrice şi sprijinindu-se pe ele un crucifix; spaţiul dintre cadrul trilobat şi mobila heraldică amintită (cerbul) este completat cu elemente florale; la fel spaţiul dintre cadrul trilobat şi cercul legendei este prevăzut cu ornamente gotice, terminate prin trei cruci, câte una la unghiurile de racordare a celor trei loburi.” (în Emil Vârtosu, Din sigilografia Moldovei şi a Ţării Româneşti, Ed. Academiei R.P.R., 1956)
Legenda sigiliului sună: “Sigillum x capitalis x civitatis moldavie x terre x moldaviensis.” (Sigiliul Moldovei, cetate de frunte a Ţării Româneşti).
Dacã unim punctele din vârfurile celor trei loburi prin linii drepte obţinem un triunghi cu vârful în sus, ierogliful elementului foc. Dacă unim cele trei cruci din unghiurile de racordare ale lobilor obţinem un triunghi cu vârful în jos, ierogliful elementului apă. Ele se suprapun, dând astfel vestitul simbol al “Scutului lui David” (Mogen David), simbol răspândit nu numai la evrei, ci la toate popoarele. Steaua cu 6 colţuri este prin excelenţă imaginea macrocosmosului, produs al unei dualităţi complementare (Foc-Apă). Steaua cu 5 colţuri este reprezentarea microcosmosului: capul unui om, cu picioarele şi cu mâinile întinse lateral se înscriu perfect în cele cinci colţuri ale sale. 6 + 5 = 11, numărul universului, număr ciclic deosebit de important, submultiplu al lui 22, numărul literelor alfabetului sacru ebraic şi al alfabetului primitiv arab, al lui 33, vârsta lui Christos, al lui 44, numărul crucii, al lui 66, numărul lui Allah şi al lui 99, numărul numelor divine cunoscute.
Stat crux dum volvitur orbis. (Stă crucea în timp ce lumea se învârte – în jurul ei.)
Din cauza sprintenelei sale, a tendinţei lui spre fugă şi evadare, cerbul este unul din simbolurile cele mai obişnuite ale mercurului filosofal în alchimie. De unde jocul de cuvinte Cervus fugitivus, Servus fugitivus, designaţiune curentă a mercurului. Or, tăierea capului cerbului este tocmai “fixarea volatilului” printr-o lovitură de sabie, simbol solar prin excelenţă.
Din cauza preschimbării anuale a coarnelor, cerbul este un simbol al primenirii lumii, a lui Renovatio Mundi.
“Cerbul este identic cu Mercur, iar din cauza labilităţii sale este psihopomp, conducător de suflete, de pe un tărâm pe altul, din viaţă în altă viaţă; dar, de asemenea, este purtător de permanenţe spirituale, de funcţii cosmice perene, cum se vede în cerbul Sf. Hubert şi al Sf. Eustaţiu, cu crucea între coarne; în aceste cazuri cerbul nu este numai un zeu ci întregul univers.” (p. 182)
Există temeiuri serioase pentru a considera că stema Moldovei a fost alcătuită în strânsă legătură cu stema oraşului Baia. Pe lângă complementarismul istoric dintre cele două steme există şi altul, mitic.
“Cum mitul îşi are staniştea în lumea arhetipală, cauzală faţă de a noastră, cele două mituri complementare ale Cerbului şi ale Bourului se coroborează, se înnădesc într-o sinteză care este crearea în germen a Moldovei în acel Athanor simbolizat de blazon şi el arhetipal. Pe când cerbul e lunar, bourul e totdeauna solar, împlinindu-se unul pe altul: cerbul şi bourul converg într-un punct unde se produce fecundarea.” (p. 187)
Există o mare asemănare între vânătoarea lui Dragoş şi aceea a lui Mitra, zeul iranian, ultima manifestare a zoroastrismului.
Exegeza legendei lui Dragoş: “Aceste sumare indicaţii sunt suficiente pentru a da cheia aspectului macrocosmic al mitului. Dragoş este dragonul, adică şarpele kundalini. Litera finală, Ş, literă de foc, îi arată caracterul. Stârneşte un bour şi porneşte la vânarea lui, de-a lungul unui râu care este coloana vertebrală mitică a unei ţări. Căţeaua Molda reprezintă un element feminin, Ida, elementul masculin. Pingala este însumat de bourul solar. Amândouă animalele sunt o polarizare a lui Dragoş şi toţi trei formează o singură entitate, ca Mitra şi taurul lui. Sacrificatorul şi victima sacrificată sunt una; vânătorul şi fiara vânată sunt şi ei una. Întărim cele spuse printr-un vechi adagiu al misterelor: “Le Taureau est le fils du Dragon, le Dragon est le père du Taureau, c’est l’aguillon mystérieux que lance le Bouvier.” (Taurul e fiul Dragonului, Dragonul e tatăl Taurului, este boldul misterios pe care-l aruncă Boarul.) Aformism enigmatic: Dragonul şi Taurul, mai exact Dragonul cu cap de Taur, formează un cerc perfect; şi mai enigmatic, ultimul membru al lui: Boldul aruncat de Boar face ca Taurul să fie fiul Dragonului şi Dragonul tatăl Taurului?” (p. 189-190)
“Misterul Bourului a fost de la început depus ca taină în inima unor aleşi care şi l-au trecut din şoaptă în şoaptă, de la gură la ureche de-a lungul generaţiilor. Nu este o imposibilitate, de fapt, ca această elită să se fi înnoit până în vremurile cele mai apropiate.” (p. 193)
“Vechii”, pe lângă sensul obişnuit, pot să desemneze pe “străbunii arhetipali”, pe Dragoş şi tovarăşii lui în cazul nostru, strămoşii mitici, arhetipali ai ţării, legendari şi totuşi totdeauna vii. Ei şi-au ales bourul ca herb.
“Numele vestindu-i ca tunul prin nuăr” – aici Cantemir asimilează Numele cu Verbul şi Verbul cu mugetul bourului.
Numele Apostolului Ioan era Boanerges, Fiul Tunetului, reprezentând doctrina ezoterică. În greceşte bos, bou, şi boao, a striga, a mugi, par să aibă aceeaşi rădăcină. Pe de altă parte, “nouărul” este mediul în care se fac de obicei revelaţiile. Mugetul boului este expresia, ilustrarea directă a doctrinei primordialităţii sunetului printre calităţile sensibile şi, pe un plan mult mai înalt, a creaţiei lumii prin Verb.
Prin “moşie” Dimitrie Cantemir înţelege sensul de “moştenire”, deci tradiţia Bourului.
Faptul că un grup uman se adună în Numele Bourului, rostindu-i numele, este un semn infailibil că avem de-a face cu o autentică organizaţie iniţiatică.
“Toată poezia a fost înadins elaborată din echivoc şi ambiguitate, parcă anume făcută să se îndrepte, prin Domnul de atunci al ţării, spre adevăratul Domn din spatele lui, Domn fără de moarte, Domn perpetuu al Moldovei, din care ceilalţi sunt numai emanaţii efemere; oricum i-am spune, Bour, IO, Dragoş, Ştefan Cel Mare şi Sfânt, este vorba de şeful organizaţiei iniţiatice care păstra şi perpetua tainele Bourului şi ale Numelui său pe vremea lui Dimitrie Cantemir.” (p. 199-200)
“Părinţeasca scară şi scaun şi scaunul dându-i” – scara face aluzie la o ierarhie a gradelor iniţiatice. Repetarea de două ori a cuvântului “scaun” arată că este vorba de două tronuri ale Moldovei, unul văzut şi unul nevăzut.
Fragmentul final: “Se va înţelege după cele spuse că din perspectiva pe care am ales-o (înadins am pus cuvântul perspectivă pentru a sublinia că sunt şi altele, în număr nedefinit, nici una excluzând pe celelalte) aspectul politic al mitului este doar un reziduu, o dâră lăsată în glod de copitele cerbului şi a bourului. Dacă ne oprim, întârziind la ele, pierdem din ochi fiara care se mistuie în codri. Aşa s-a întâmplat şi Atlantei în întrecerea ei cu Meleagru. Urma fiarei, vestigium pedi, trebuie să fie o directivă, un prilej de poticnire. Pentru adulmecarea urmei Bourului, se impune tenacitatea, perseverenţa, subtilitatea mirosului căţelei Molda. Nu sunt calificări de toate zilele… Căţeaua Molda este aspectul feminin al Ogarului, Veltro, cum îi spune Dante, analoagă în fond cu el şi cu aleşii, cărora pasiunea de cunoaştere le-a prins toţi ganglionii, iar şarpele le-a muşcat din leagăn călcâiul.” (p. 202)