Abatele Henri Stéphane, Introducere în esoterismul creştin, Tratatul XII.1 Moartea intelectului, (fragment)

„Lucrările de exegeză pe textul sacru au ceva monstruos, ca toate producţiile moderne. Înţelegem că un astfel de desfrâu mental n-a putut să se nască decât în minţile care ne-au fericit deja cu elucubraţiile nebuloase ale idealismului, şi trebuiau apoi să ne strivească sub munţi de erudiţie şi de « cultură ». Protestantismul, care rupsese cu Tradiţia, îşi găsea acolo evident curtea de joacă: idealismul şi raţionalismul detronând « intelectul », nu mai rămânea decât să scruteze Scripturile cu metode « ştiinţifice ». Dar cei care au scăpat de virusul scientismului şi pozitivismului ştiu cât valorează ştiinţa modernă: strict convenţională şi axiomatică în domeniul matematicii, empirică şi conjecturală în cel al ştiinţelor anturii şi al ştiinţelor umane, ştiinţa modernă nu constituie o cunoaştere veritabilă; ea nu ajunge la nicio certitudine, şi nu-şi datorează succesul în ochii unui public materialist şi iubitor de plăceri decât unor aplicaţii tehnice sau unor performanţe sportive aflate în slujba unor « copii mari ». « Contemplativii », dacă mai există, nu pot decât să surâdă văzând un astfel de bâlci.

Aplicarea metodelor ştiinţifice moderne pe Sfânta Scriptură nu ajunge în general decât la nişte concluzii negative sau în cel mai bun caz ipotetice, de ordinul probabilităţilor, şi care nu pot da naştere decât la îndoială sau tulburare în minte. Când Tradiţia ne învaţă că Pământul este plat şi pătrat şi că Cerul este rotund, că stelele sunt « modalităţile corporale » ale Îngerilor, etc., această Cosmologie constituie un cadru perfect adaptat Teologiei, datorită simbolismului său natural şi omenesc. Nu este « omenesc » să crezi că Pământul se învârte în jurul Soarelui, iar teoriile lui Galilei şi ale lui Copernic constituiau un fel de « esoterism » a cărui vulgarizare nu putea decât să dăuneze sufletului poporului. E foarte uşor să judecăm copacul după fructele lui! Astăzi, unii scriitori nu ezită să afirme că în prezenţa Televiziunii, a Calculatorului şi a călătoriilor pe Lună, omul obişnuit nu mai poate crede în Dumnezeu! El nu mai poate crede decât în Om! Pseudo-teologiile « morţii lui Dumnezeu » se înscriu perfect în acest context psihologic.

La fel, atunci când Tradiţia ne învaţă că Pentateuhul a fost scris de Moise, că Epistola către Evrei ne vine de la Sfântul Paul, că Corpus dionysiacum este de la Sfântul Denis Areopagitul, etc., ea creează climatul de naivitate şi de credibilitate indispensabil atât celor simpli, cât şi celor cărora « aceste lucruri » le-au fost revelate, în vreme ce au fost ascunse savanţilor (Matei XI, 25).

Toată Sfânta Scriptură, Arta sacră, Legenda de aur, « folklorul » sunt, ca să spunem aşa, impregnate de naivitate, opusul suficienţei pretenţioase a savanţilor. Desigur, există diferite « niveluri » de naivitate: « Fiţi precauţi ca şerpii şi nevinovaţi precum porumbeii » spune Evanghelia (Matei X, 16). Trebuie să fii « naiv » în raport cu spiritualul şi « precaut » faţă de lume. Cu alte cuvinte, cine este cel mai « naiv »: cel care crede că Moise a scris Pentateuhul sau cel care se încrede în metodele ştiinţei moderne?”