Abatele Henri Stéphane, Introducere în esoterismul creştin, Tratatul VIII.4 Aspecte legate de Liturghie, (fragment)

„Ne rămâne acum să arătăm identitatea esenţială între Sacrificiul hristic şi Sacrificiul vedic, în ciuda diferenţei formelor, prima fiind de ordin teologico-istoric, a doua de ordin mitologic şi legendar. Pentru acest studiu, facem referire la lucrarea deja citată a lui A.K. Coomaraswamy. In principio, nu există decât Unul fără al doilea, Non-Dualitatea, şi Totul este conţinut în Principiul numit Dragon. Dar pentru ca Totul să se nască în Existenţă, trebuie ca Dragonul să fie « omorât », « ei au făcut din Brihaspati Sacrificiul, Yama şi-a împărţit corpul iubit ». Astfel Sacrificiul in divinis apare ca fiind necesar la realizarea Posibilităţii Universale, iar manifestarea unora dintre posibilităţi se prezintă ea însăşi ca un Sacrificiu: Dragonul este « îmbucăţit şi dezmembrat ca un arbore culcat la pământ şi tăiat bucăţi ». Dar această Moarte a Dragonului nu este decât aparentă: în Esenţa sa supraontologică, el rămâne « Pleroma, nu mai diminuată prin ceea ce emană (posibilităţile de manifestare care se manifestă) decât prin ceea ce reţine » (aceleaşi posibilităţi în stare principială); « Există astfel multiplicare neîncetată a Unului inepuizabil şi unificare neîncetată a indefinitei Multiplicităţi ». Lupta nu are loc decât în teatrul Manifestării, dar în spatele scenei Dragonul şi Ucigaşul Dragonului sunt Unul. Manifestarea este deci o moarte a aparentă a Dragonului care, în realitate, rămâne « ascuns în copiii săi »: astfel cel în care noi eram prizonieri (in principio) a devenit prizonierul nostru. Se produce atunci un fel de inversare a rolurilor; în măsura în care am devenit o închisoare aparentă şi iluzorie a Sinelui, jucăm rolul Dragonului care trebuie să fie « omorât » la rândul său: « Omul Interior (Sinele) obscurat şi ascuns de Omul Exterior... trebuie să devină acum Ucigaşul Dragonului... Victoria sa şi reînvierea sa vor fi în egală măsură ale noastre dacă ştim Cine suntem. El acum trebuie să ne bea până la ultima picătură, şi noi trebuie să fim vinul Său ». Regăsim astfel semnificaţia « mesei euharistice », a « absorpţiei » noastre în Hristos prin Cuminecare, ceea ce este de asemenea Consumarea în inimă a « Nunţii sacre », prin care Dumnezeirea dezmembrată este restituită integral, « multitudinea „sinelor” redusă la Principiul său unic », indivizii întorcându-se « acasă », « în Mare sau Vânt », eliberaţi de limitele oricărei existenţe condiţionate. Caracterul « jnânic » al Sacrificiului vedic apare cu claritate în fraza citată mai sus: « Dacă ştim Cine suntem ». « Cel care s-a aruncat în închisoare singur trebuie să se elibereze singur, şi asta nu se poate face decât realizând afirmaţia: « Tu eşti Acela. » Trebuie şi noi să-l eliberăm, cunoscând Cine suntem, pe cât El trebuie să se elibereze ştiind Cine este. Din această cauză în Sacrificiu, cel care îl oferă se identifică cu victima. »