08 janvier 2017

Abatele Henri Stéphane, Introducere în esoterismul creştin, Tratatul X.5 Despre evoluţie, (fragment)

„Jean Rostand îşi mărturiseşte scepticismul în privinţa teoriilor evoluţioniste, dar, adaugă el, este o ipoteză de care nu ne putem lipsi, este singura explicaţie raţională a « genezei » fiinţelor vii.

Nevoia de explicaţie raţională este o boală mintală – sau o « suferinţă mintală » - a omului modern care, incapabil să perceapă adevărurile esenţiale, caută să-şi compenseze neputinţa metafizică prin « cercetarea » ştiinţifică. Pentru că în cele din urmă, de ce să-ţi pui o asemenea întrebare: omul se trage din şopârlă? Am putea răspunde, plasându-ne pe acelaşi teren « raţionalist » sau oarecum « scolastic »: dacă omul s-ar trage din şopârlă, înseamnă că omul ar fi conţinut virtual în şopârlă, iar aceasta ar fi cel puţin un om potenţial şi nu o şopârlă; dar acest tip de raţionament nu-i interesează deloc pe contemporanii noştri, care preferă ceţurile fenomenologiei sau ale existenţialismului.

Pentru noi, o astfel de întrebare nu are niciun sens. Cu ce m-ar putea interesa pe mine dacă omul se trage sau nu din şopârlă? Ce manie ciudată să vrei să faci să provină multul din puţin, superiorul din inferior! La limită, de ce nu s-ar trage lumea din Satan, fiinţa cea mai inferioară dintre toate? Această tendinţă « democratică » de a face totul să provină « din jos » are ceva morbid care repugnă oricărui om cu mintea sănătoasă.

Dacă suntem de acord să mai facem încă un pic de « scolastică », putem situa originea umanităţii pe acelaşi plan cu existenţa? J. Rostand presimte corect atunci când declară: « Admiţând ipoteza evoluţiei, nu vom putea niciodată cunoaşte cauza acestei evoluţii. » Iată recunoaşterea neputinţei metafizice, ieşind dn gura unui savant a cărui mărturie nu are nimic suspect; Sfântul Toma d’Aquino n-ar fi vorbit mai bine, dar nu i se mai acordă câtuşi de puţin credit. Să profităm totuşi de o astfel de declaraţie oentru a aminti că într-adevăr cauza este esenţialmente diferită de efectele ei; ea se găseşte pe un alt plan, ca să spunem aşa, şi ştiinţa care evoluează pe un plan complet « orizontal » nu va ajunge niciodată să iasă din el şi să ne ofere « cauza » care se situează la un nivel, evident superior, şi din « cauză » în « cauză », sau din plan în plan, ajungem la Cauza primă care este « în afara » tuturor planurilor şi « deasupra » tuturor cauzelor.

Dar această chestiune a « cauzalităţii » nu-i interesează deloc pe contemporanii noştri: ei se complac în « cercetare » de dragul cercetării, indefinită şi fără scop: artă pentru artă!

Vom mărturisi chiar, în ceea ce ne priveşte, că forma « dialectică » dată acestui gen de întrebări nu ne mai interesează deloc, decât poate doar cu titlu de « apologetică » pentru cei care sunt încă sensibili la această argumentaţie.

Pentru noi, singura întrebare veritabilă este următoare: Cine sunt? La aceasta nicio ipoteză sau cercetare ştiinţifică nu poate răspunde. Cine este tatăl meu, şi cine este mama mea? Este acest bărbat şi această femeie care m-au conceput în încleştarea dragostei? Nu, căci atunci ei nu ştiau că eram « eu »; ar fi putut la fel de bine să fie « altul ». Originea « fiinţei » mele adevărate nu rezidă nici în tatăl meu, nici în mama mea, şi cu atât mai puţin în şopârlă!

Or, dacă deschid Facerea, dacă inteligenţa mea nu este întunecată de elucubraţiile ştiinţei sau ale filosofiei profane, aflu de la teologie - şi nu de la istorie sau de la ştiinţă – aflu că Dumnezeu a creat Cerul şi Pământul, că Duhul lui Dumnezeu se mişca la suprafaţa Apelor, că omul a fost făcut « după chipul lui Dumnezeu », că omul a fost creat « bărbat şi femeie », că tatăl meu se numea Adam şi mama mea Eva, dar că după ce au gustat din Arborele cunoştinţei Binelui şi a Răului, totul a fost pus sub semnul întrebării. Dacă persist cu lectura Sfintei Scripturi – sărind imediat la ce este mai important – şi adaug la aceasta omiliile Tradiţiei şi Sfinţii Părinţi, aflu că « Adam » nu era decât prefigurarea lui Hristos, Noul Adam, şi că « Eva » nu era decât prefigurarea Fecioarei Maria sau a Bisericii Fecioare şi Mame, Noua Eva. Aflu astfel că Noua Evă, Biserica, Soţia Sacră, a ieşit din coasta lui Hristos adormit în moarte, în momentul în care centurionul Longin a pătruns cu lancea coasta Crucificatului, la fel cum Eva a ieşit din coasta lui Adam adormit; mai aflu că apa ieşită din coasta lui Hristos nu este altceva decât apa botezului, apa « regenerării », aceeaşi ca şi Apele Facerii pe care plutea Duhul lui Dumnezeu... şi multe alte lucruri!


Cât de departe suntem acum de şopârlă!”

Aucun commentaire: