Într-o zi, atunci când el ne vorbea despre noţiunea de
Lumină, i-am pus această întrebare:
- Tierno, câte lumini spirituale există?
- Prietene, răspunse el, nu sunt omul care a văzut toate
luminile. Totuşi am să-ţi vorbesc despre trei lumini simbolice:
Prima este cea pe care o obţinem de la materie prin frecare,
aducând-o în starea de ardere. Această lumină nu poate încălzi şi lumina decât
un spaţiu limitat. Ea corespunde simbolic credinţei masei de indivizi puţini
evoluaţi pe scara spirituală. La acest nivel, adepţii nu pot trece dincolo de
imitare (taqlid) şi de literalism. Obscuritatea superstiţiei îi înconjoară,
frigul neînţelegerii îi face să tremure. Ei rămân cuibăriţi într-un colţişor al
tradiţiei şi acolo fac cât mai puţin zgomot posibil. Această lumină este cea
care-i animă pe credincioşii aflaţi la nivelul credinţei numite sulbu (solidă).
A doua lumină este cea a soarelui. Este superioară primeia
fiind mai generală şi mai puternică. Ea luminează şi încălzeşte tot ceea ce se
află pe pământ. Această lumină simbolizează credinţa de nivel mediu pe calea
spirituală. Ca şi soarele, împrăştie întunericul imediat ce-i stă în cale. Este
o sursă de viaţă pentru toate creaturile. Ea simbolizează luminile pe care le
deţin adepţii cu credinţa numită Sa’ilu (lichidă). La fel precum soarele
material luminează şi încălzeşte toate fiinţele care, din acel moment, sunt
înfrăţite, şi adepţii ajunşi la lumina medie văd şi tratează ca pe nişte fraţi
tot ceea ce trăieşte sub soare şi-i primeşte lumina. Ei nu dispreţuiesc prima
lumină, dat fiind rolul său pregătitor indispensabil, dar nu mai sunt ca nişte
gâze care dansează în jurul unei flăcări şi uneori se ard în ea. Prima lumină,
precum şi ceea ce ea simbolizează, poate, în funcţie de circumstanţe, să fie
stinsă sau reaprinsă; poate fi transportată dintr-un loc într-altul; altfel
spus, îşi poate schimba forma şi puterea, în timp ce a doua lumină rămâne fixă
şi imuabilă în perenitatea ei, precum cea a soarelui. Ea va veni întotdeauna
din aceeaşi sursă şi va rămâne egală sieşi de-a lungul secolelor.
A treia lumină este cea a centrului existenţei, este lumina
lui Dumnezeu. Cine ar îndrăzni s-o descrie? Este un întuneric mai strălucitor
decât toate luminile la un loc. Este lumina Adevărului. Cei care au fericirea
de a ajunge acolo îşi pierd identitatea, devin ceea ce devine o picătură de apă
căzută în fluviul Niger, sau mai degrabă într-o mare infinit mai vastă în
întindere şi adâncime.
La acest nivel, Iisus a devenit Spiritul lui Dumnezeu, Moise
– Interlocutorul Său, Abraham – Sfântul Său, şi în cele din urmă Muhammad –
Pecetea Trimişilor Săi.
(Amadou Hâmpaté Bâ, Vie et enseignements de Tierno Bokar, p.
135-137)
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire