Abatele Henri Stéphane, Introducere în esoterismul creştin, Tratatul X.4 Iluzia ştiinţei, (fragment)

„Dezvoltarea indefinită a manifestării în fiecare dintre stările sale, acestea din urmă în număr indefinit, poate fi imaginată ca un fel de îndepărtare progresivă plecând de la un punct central unde rezidă Principiul Imuabil neafectat de această manifestare. Tocmai în această constă ideea tradiţională de « cădere »; aceasta trebuie deci să continue « indefinit », dar numai în sensul unei dezvoltări compatibile cu condiţiile limitative de existenţă caracteristică fiecărei stări de fiinţă, într-atâta încât această dezvoltare sau această « cădere » nu este mai puţin « limitată » în natura sa însăşi. Există deci în această cădere un fel de « punct de oprire », dar situat oarecum în afara planului unde se efectuează « căderea ». În această « clipă metafizică » (situată în afara timpului) se producere « redresarea » finală, şi « reintegrarea » tuturor lucrurilor în Unitatea primordială; acesta este sensul profund, atât cosmologic cât şi metafizic în funcţie de punctul de vedere în care ne plasăm, al « Răscumpărării ». « Căderea » apare atunci mai ales ca o « coborâre ciclică » între punctul de plecare, care este punctul central despre care am vorbit mai sus, şi punctul de oprire, dar aceasta nu exclude câtuşi de puţin, în cursul acestei coborâri, manifestări istorice ale Principiului Suprem, constituind oarecum o « pregătire » sau un preludiu la « reintegrarea finală ».”